Unde se duce romanul American intr-o frumoasa duminica dupa-amiaza ploioasa de mai -asa cum sunt cam jumatate din serile noastre? Ei bine, n-o sa va vina sa credeti.. la un restaurant romanesc. Binenteles, patronul e sirb si-l cheama Branco. Legenda spune ca bucatarul ar fi roman, fost "bucatar de partid" pe vremea lui nea Nicu, aciuiat nu stie cum pe linga sirbul cu pricina. De unde s-a nascut ideea, altfel foarte originala (!) de a dechide o bodega in cel mai pur chici ..aaa.. stil romanesc nu-mi trece prin cap cu nici un chip!
Cum spuneam, duminica dupa-amiaza, morti de foame dupa o jumatate de zi la cumparaturi (mincare, evident!), s-a dat strigarea si intreaga gasca am infruntat traficul ingrozitor (duminica toata lumea merge la plimbare in mod organizat, ca la serviciu) pina la periferia downtown-ului, spre visul oricarui roman americanizat. Mincare ca la mama acasa.. sau ca la orice restaurant tipic din Romania, daca intelegeti ce vreau sa zic. Dar sa nu anticipam..
Prin binecunoscuta metoda "radio Erevan", aflasem ca la respectiva adresa, pentru o suma modica se da mincare cit poti indesa in burta. Aici se cheama 'buffet' ca-n franceza, nu se aude t-ul de la sfirsit..
Asadar, dupa ce am intrat din greseala intr-un loc mult prea civilizat, ceva irish pub cred, am spus pardon, am iesit jenati si am gasit localul. Frumos, elegant, o combinatie uluitoare intre circiuma din sat si barul american. Cu mese, scaune, podele si lambriuri frumoase de lemn natur (aproape ca mirosea a padure daca n-ar fi mirosit a sarmale), ne-a intimpinat chiar patronul vesel voios intr-o romana mai buna decit a mea si ne-a poftit "sa servim masa". Am aruncat o privire in jur si-am admirat inainte de masa frumoasele poze inramate cu oaspetii de vaza care se produsesera pe marea scena a localului: Adrian Minune (fost copil), Anca Turcasiu, Andreea Antonescu, ASIA, Ro-mania si alte vedete foarte celebre despre care cultura mea n-a auzit dar care au uimit atitia ani Romania cu povesti despre turneele lor de mega-succes in diaspora din USA.
Cu foamea de arta satisfacuta am trecut in revista meniul.. altfel destul de interesant daca am fi americani si n-am minca in fiecare zi romaneste caci in afara de sarmale (cine sa faca sarmale in miezul verii?!) nu m-a uimit nimic. Sau poate ca-mi sunt inca proaspata pe-aici. Oricum, mai proaspata decit pestele pe care l-am mincat, caci abia la sfirsit mi-a trecut prin cap ca mirosul usor pestilential nu e de la vecinii de la mesele alaturate, desigur romani, ci de la batrinul peste din farfurie! Altfel totul a fost minunat, ce-am mai ris, ce ne-am mai distrat! Ne-am simtit ca acasa la mesele care se leganau in trei picioare, precis importate cu mari sacrificii din Romania caci numai acolo am vazut atita perfectiune in a nu reusi sa faci o masa cu toate picioarele absolut egale! Si pentru ca romano-sirbul isi cunostea clientii, masa era acoperita cu o hirtie alba, frumoasa pe care trona o vaza cu trei flori de la Paste.. sau de la ierbar.
In jurul nostru, galagiosi si veseli si fara griji, citeva familii de romani in treninguri noi, de duminica, s-au aruncat peste bucatele atit de pretioase aici, reusind intr-o fractiune de secunda sa rada tot, mai ceva ca ziaristii la conferintele de presa de la Presedintie.
M-am uitat la ei cu mare atentie dar nu reusesc sa-mi dau seama cum stiu cu precizie intotdeauna care e roman si care nu, fara a scoate macar o vorba. E ceva, nu-mi dau seama, unii parca merg pe sub pres tot timpul. Si ma uimeste pina la extaz un lucru: intr-o tara unde gasesti atitea lucruri de bun-gust, reusesc sa gaseasca cele mai ingrozitoare haine, de un prost gust infiorator. Probabil ca e un mod simplu de a-ti pastra identitatea, sa nu uite de unde au venit, cine sunt.. Sirbul nostru (care in paranteza fie spus poate fi vazut din cind in cind la mihaela tatu pe post de invitat pe onoare, vorbind americanizat desi –legenda spune- vorbeste foarte bine 7 limbi) a inteles probabil perfect ce-si doreste clientul a decorat localul cu multa truda. Nu lipsesc, alaturi de sticlele de whisky si palinca (toate dubioase), farfuriile taranesti, tricolorul vopsit pe perete, tarancuta (aia din sticla de plastic) si, desigur, CD-urile si casetele romanesti, intr-o gama larga, de la Zdob si Zdub (Agroromantica), Stigma, Demmo.. pina la Atotputernicul Adrian, Carmen Serban et comp. Toate cu holograma!
Dupa ce am reusit sa dovedim aproape tot ce era la bufet, am mai privit o data la tablourile cu cintareti si mi-am zis "that's it!". Si am tirit cu greu distinsa adunare la Lakeshore, adica malul marii (lacului, orisicum). Am zis "cu greu" pentru ca gasca aproape ca adormise dupa masa in confortabilele scaune de lemn natur. Cred ca romanii pun ceva in mincare de trage la somn!! Romani, nu mai mincati, ca astia vor sa va omoare cu atita somn!!
Revin, in acelasi mod organizat dar de data asta contra valului de Americani fericiti ca mai bifasera si uichendul asta, ne-am cazat pe malul lacului unde ne-am curatat ochii si plaminii de amintirea care ne-a umplut stomacul. Soso a zburdat fericit pe linga apa imaginindu-si ca e la mare. Cu greu l-am convins ca aici nu se face baie si in nici un caz la dezabieul gol. Orisicit! Si, apropo, chiar si pe plajele amenajate (caci cara americanii cu o vointa demn de o cauza mai buna la nisip pe plajele astea..) costumele noastre de baie sunt scandalos de indecente. Eu cu tanga scandalizez toate babele si mosii (carora aici le zice "seniors") iar Soso e pur si simplu homosexual daca n-are slipi pina la genunchi. Frumoasa tara, de unde vin oare toate filmele alea indecente pe care le vedem? Asadar, ne-am linistit si cu scaldatul.
Oricum peisajul a meritat pina la urma si drumul la Continental Restaurant (pai cum credeati ca se cheama?!) si suferinta traficului si chiar si respectarea unor regulilor.. si totusi.. unde sunt aia multii, micii si negri care se spala impreuna cu calul lor in lac?.. Unde sunt ei, mi-au lipsit si la restaurant, sa-mi vina si sa-si fixeze ochisorii lor mici in gura mea cerind un ban.. O sa-mi fie dor de ei oare? Nu cred, ca aici sunt conlocuitori de tigani, care stau la colt de strada si te roaga politicos sa le pui un ban in paharul de cafea de la Starbucks sau incearca sa-ti vinda un ziar presupunind ca esti bogat daca te uiti in vitrina la Bentley.
Concluzia ramine aceeasi: America asta e un fel de Romania ceva mai mare, cutii mai mari, orase mai mari, lacuri mai mari..
25 mai 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu