sâmbătă, 12 iulie 2008

O pasiune de hobby

Conform unei glume celebre din vremea tineretii mele am doua probleme deci am o dilema (desi mai corect ar fi bilema!)…

Eu cind ma gindesc ma doare capul si intru in criza de timp. Dar nu m-am putut abtine sa nu ma tot intreb care sunt diferentele majore in mentalitate dintre romani si americani.Si ma gindesc la asta mai ales atunci cind fac sau zic ceva pentru care sunt privita ca si cum as si un martian cu doua capete. Oricum, dupa cercetari amanuntite, eu -care le stiu pe toate si sunt si foarte desteapta- zic ca americanii gindesc prea putin pentru cit de mult fac, pe cind romanii gindesc prea mult si nu fac mai nimic. Evident exagerez ca sa sune bine literatura mea electronica.. dar un simbure de adevar tot o fi. In fond ce e obiectivitatea decit o aproximare a realitatii? Puah, sa ma plezneasca cineva peste statisticianul ala mic din fundul salii! Continuu..

In alta ordine de idei, asa cum n-am mai pomenit niciodata vreodata in viata mea bananiera de pe insula Romania, aici n-am gasit niciun american care sa se ofere sa ma lase si pe mine in drum cu masina. O vreme m-am banuit de vreo boala de piele, ceva urit mirositor, or something.. Dar vaz ca nici altii nu sunt mai cu noroc. Si nici nu se suie nimeni la mine in masina. Deunazi m-am oferit sa-mi duc un coleg acasa. Ce sa fac, mi-a fost mila de om ca avea de luat un tren care venea cam peste o ora de la momentul vorbirii si-l ducea drum de vara pina-n seara.. Departisor, dar mergeam oricum in directia aia si chiar daca ocoleam poate vreo 10 minute, in fond nu-l caram in spate. M-a refuzat atit de categoric sa-i sara ochii din cap de emotie si-alta nu. N-am insistat prea tare ca m-am temut c-o sa aiba vreo cadere nervoasa ceva...

In al treilea rind (?!), americanul obisnuit nu ti-ar spune ca esti prost nici in ruptul capului. Nici daca-l rogi. Ah, daca-l platesti.. alta poveste! Altfel oricine trecut de clasa 3-a stie cel putin 3 strategii pentru a ocoli raspunsul scurt dar simplu: da, esti un timpit. Oh, no! Ai facut o treaba excelenta, esti pe drumul cel bun, tine-o tot asa, dar desigur ca exista si loc de mai bine, daca poti si nu te deranjeaza ai putea sa mai schimbi pe ici pe colo, de preferat prin punctele esentiale. Nu ca nu ar fi bine, #$@&%#!

Dar asta e parte dintr-o atitudine care intr-adevar imi place la americani. E bucuria de a vedea partea plina a paharului, acceasi bucurie cu care fac cite un lucrusor. O pasiune asa ca un hobby. Unii planteaza flori organice in curte si taie iarba o data pe saptamina. Altii colectioneaza pitici de gradina environmentaly friendly cu care umplu gazonul pina-n strada. Am vazut mai devreme un ins intr-o masina de colectie. Frumusica, pusa la punct, omul mindru la volan. Ieri niste mosi cu plete uruiau Harley-urile la viteza de croaziera pe strasse. Acum ceva vreme intr-o duminica dimineata am vazut un domn care impreuna cu fetita lui stringea hirtii prin padure. Altii se arunca in masini de care isi atirna rulote si calatoresc o vara intreaga prin tara. Vecinul meu si-a scos barca cu motor la poarta si de vreo luna o tot bibileste asteaptind probabil prima ocazie s-o arunce pe lac. Americanii sunt un popor stresat, responsabilitatea intregii lumi atirna greu pe umerii lor… ori asta le place lor sa creada. Terapia impotriva stresului a ajuns la fel de importanta ca alegerile din toamna. Si totusi, in toata aceasta ambuscada, vezi pe cite unii care au sincere mici bucurii pe care le cultiva si le ingrijesc atent. In fond orice bunic si-ar dori un Harley, nu?

Ma intreb daca nu s-ar putea face niste traininguri si in Romania, care sa fie obligatorii sub pedeapsa cu moartea sociala Sunt doua fara de care mi se pare imposibil de supravietuit: cursul de optimism si clasa de terapie prin zimbet.

Na, ca de fapt aveam o trilema si nici nu mi-am dat seama!

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK