duminică, 6 iunie 2010

Despre nunta la americani

Cineva imi spunea deunazi ca sunt norocoasa ca traiesc aici. Eu zic ca sunt norocoasa ca am ajuns aici. Faptul ca traiesc aici e cu totul altceva si nu mai tine de noroc ci de rabdare, nervi tari, curiozitate si un pic de lehamite.. eah, daca tot am venit, let’s get comfortable, shall we? In fond, e doar o alta tara..

Pe de-o parte, dupa cum am invatat in lectiile anterioare, nunta la americani, ca orice proces, este intr-adevar un proces, de cele mai multe ori lung si complicat, ridicat pe o carutza de reguli care, prin comparatie, fac constructia unui Rolls Royce sa para un lego pentru 3-5 ani. Regulile stricte – cauza numarul 1 de alergii la romani - in combinatie cu principiul “da-le oamenilor libertatea de a face ce vor si vor alege sa se copieze unul pe celalalt” fac majoritatea activitatilor senzational de predictibile, foarte boring – cum am zice noi, romanii. Nu pentru americani insa!

Rideam mai acum vreo doi ani, cind am fost racolata pe post de fotograf semiprofesionist amator de rezerva pentru o nunta. Atunci mi s-a dat o lista cu cadre care musai nu trebuiau lasate in voia sortii: rochia miresei agatata de oglinda, pantofii miresei, mireasa privindu-se in oglinda, verighetele pe pernuta, cavalerul de onoare aranjind cravata mirelui etc.

Acum, dintr-o pozitie mai aproape de primul rind, constat ca intregul proces de punere in scena a unei nunti este o industrie serioasa, o masinarie mult mai sofisticata decit sistemul de asigurari american sau Las Vegas-ul, sau chiar muzeul lui Michael Jackson din Gary, Indiana.

Totul porneste de la creaturile pe care lucratorii in bransa le numesc “bridezilla”, care la nastere primesc pe linga instinctele de conservare si de perpetuare a speciei, si niste planuri clare despre cum trebuie sa arate si sa se desfasoare Nunta, pina la cele mai mici detalii. Parintii pun deoparte, inca de la nastere, zeci chiar sute de mii de dolari, pe care nu precupetesc sa-i cheltuie pe tot felul de lucruri folositoare: o rochie de mireasa de $10.000, o receptie pe vapor, limuzine albe cu pampoane, petale de trandafiri in calea mirilor, un tort in forma de catedrala bizantina si, desigur, chocolate fountain si funde de matase legate de spatarul scaunului. Desigur, nepunind la socoteala inelul cu diamant baban, cu un numar civilizat de fetze, pe care bietul viitor sotz il va plati pina la pensie.

Varietatea, cind vine vorba de organizarea evenimentului, se reduce la forma tortului si rochia miresei. Restul incap pe o foaie A4. Aceleasi hour d'oeuvres carora mai bine le zicem appetizers ca sa nu ne facem de ris, acelasi chicken marsalla (fiindca “toata lumea maninca pui, nu?”), acelasi meneaito cu poalele ridicate. Indiferent de design.. acum mincam, acum dansam, acum inchidem barul, sa se poata concentra meseanul la ce e important fiindca daca nu ai mincat in timpul alocat ti se ia farfuria din fata. Te-ai dus la baie? Ai ratat entrée-ul! Acum inchidem muzica, acum plecam! Multumim pentru participare!

Pe scurt, orice dorinta ti se va indeplini, desigur daca se incadreaza in pachetul standard: cinci ore jumate de nunta si patru ore de bar. Presupun ca cercetatorii americani au facut un studiu (pe baza caruia s-a dat o lege) care dezvaluie faptul ca oamenii tind sa ne imbete dupa 4 ore de baut si 5 ore jumate de distrat.

Si atunci, am zis eu cu mustarul usor sarit unei doamne foarte dragutze care incerca sa indese pe gitul meu delicat o oferta grosolana: nu va suparati dar in locul de unde vin eu la nunta oamenii stiu cind vin dar nu stiu cind pleaca. Oamenii beau cind au chef, nu cu program. Oamenii nu minca salata goala, pe post de antreu iar supa mai mult la prinz, mai putin la chermeza. Si, asa, pe scurt, ma intereseaza cum arata tortul dar as vrea si sa pot sa-l maninc. Ce ne facem, zic?

Concluzia e simpla: pot sa-mi aduc eu un tort de amandina facut de niste tanti de la cofetaria romaneasca din oras? Oh, da, dar numai sa fie insotit de un certificat de asigurare, la o adica daca cineva se imbolnaveste si ne da in judecata sa avem dovada ca nu noi suntem de vina. Am ris, ca doar n-am vazut niciun roman rapus de o amandina dar.. te pui cu americanii?

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK