joi, 19 august 2004

Americanii au auzit de Romania

Ieri am fost vedeta in hotel! Asta pentru ca lipsea Cristina, fiind dusa cu gondola la Las Vegas, in vacanta! Asa o fi si pe lumea ailalta? Unii muncesc de se spetesc si altii se duc la Las Vegas sa se plimbe cu gondola si sa se intilneasca cu Pierce Brosnan pe strada??

Ma rog, fiecare cu portia lui de glorie!

Asadar, ziceam, ieri am fost foarte mindra, poate pentru prima data de cind am venit aici, de faptul ca sunt din Romania!

In pofida a ceea ce credeam noi, ca pe Americani in afara de baseball, golf si basket nu-i mai intereseaza nimic in lumea asta, ei bine, sunt toti cu ochii pe Olimpiada! De la primul pina la ultimul om intilnit in cale, stau cu ochii lipiti de intreceri. Nu stiu cind gasesc timp si chef sa se mai uite si la televizor dar iata ca o fac! Oricum, eu cred ca e un act de cultura, cu ocazia asta au aflat ca exista si tara Grecia cu capitala la Atena..

Dupa cum probabil stiti si vuiesc toate ziarele de acolo, echipa de gimnastica i-a lasat in urma din nou pe Americani si pe rusi.. pina aici, nimic nou sub soare.. Drept pentru care absolut toata lumea din hotel de la primul angajat cu care am dat nas in nas ieri la intrare (adica security-man) pina la ultimul client m-au intrebat daca am vazut ce frumos au facut conationalele mele la Olimpiada! Evident, am dat din cap, modesta, si-am le-am explicat uimita ce lucruri fantastice reusesc astia cu trei lei pe zi in Romania! Si cu ocazia asta mi-am amintit de ziua in care l-am pus jos i-am luat puterea unui client taindu-i sfoara cu care avea legat un pachet cu ..aparatul de ras, pentru ca n-am gasit la indemina nici o foarfeca, nici un cutit, nici un cutter, nimic.. nu s-ar fi gindit niciodata la asta, mi-a zis. Si normal! Noi am invatat sa improvizam, ei cumpara ce le lipseste! Daca iti trebuie o foarfeca, cum sa folosesti un aparat de ras??

Revin, pe CNBC, unde am fazut si eu o parte din trasmisii in direct, Americanii au difuzat un material de vreo 5 minute despre echipa Romaniei, pornind de la scandalul de anul trecut cu gimnastele (pozele cu fetele goale din Japonia, acuzatiile fostelor gimnaste pentru programul mult prea strict, declaratii ale antrenorului) si pina la.. evident, mentionarea Nadiei, ca cea mai mare gimnasta din toate timpurile.. Culmea (de ce culmea??) e ca materialul a fost facut super-profesionist si obiectiv, nu s-a amintit de copiii handicapati si de cersetorii care maninca lebede si nici macar de Ceausescu.. In timpul trasnsmisiilor, comentatorii au avut numai cuvinte de lauda pentru Romania, parerea mea de circotasa si pricinoasa e ca toate se datoreaza faptului ca ei au fost pe locul 2. Nu pot sa-l faci prost pe-al de ti-a luat caimacul? That’s fairness! That’s politically correct!

Deci, iata cum am impartit eu gloria cu gimnastele! Caci toti s-au uitat cu mare atentie la mine, gen “hmm, deci asa arata un exemplar venit din tara Romania.. si vorbeste!”. Mai mult decit atit, am gasit chiar si unul care fusese acolo, si care mi-a explicat mie si colegelor din front desk ca in Romania sunt niste super-specialisti care lucreaza la un institut extraordinar, cunoscut in toata lumea, “Ana Aslan”! Pe doamna nu o cunoaste, nu i-a fost prezentata dar a auzit de la un prieten ca e o doamna distinsa..

E adevarat ca majoritatea celor cu care intru in contact, in afara de colegi, sunt oameni de afaceri, oameni umblati prin lume, majoritatea calatoresc 3-4 zile pe saptamina, inteligenti, informati si destupati. Caci nu toti stiu ca exista un bucata tara numita astfel..

Ce e interesant ca toti sunt uimiti de faptul ca noi studiem limbi straine (adica engleza) in scoala cu toate explicatiile mele cum ca limba romana nu e inca o limba de circulatie internationala si, in plus, din satelit Romania nici nu se vede, deci, ca sa te descurci in viata, iti trebuie si asa ceva!

Concluzia este vizibila in ochii tuturor: ma bucur de o mare admiratie si un oarecare respect din partea tuturor nu numai pentru faptul ca vorbesc (sau ma chinui sa vorbesc) o limba care mi-e straina sau ca am plecat dintr-o tara unde imi sunt toti prietenii si familia dar si pentru ca sunt invatata –ca echipa de gimnastica- sa fac din rahat bici care sa si pocneasca. Si Americanii pun mare pret pe asta!

19 aug 2004

marți, 10 august 2004

10 Adevaruri despre America

M-am intrebat de multe ori daca lucrurile pe care le stiam despre America si despre Americani sunt intr-adevar adevarate sau sunt doar rodul imaginatiei sau a unei rea vointe tipic europeana, noi, care suntem de 2000 de ani aici si vin aia care nu-l cunosc nici pe Mihai Viteazu iar pe Burebista il cauta in Legendele Olimpului sa ne invete cum se face popcorn, hamburgar si cico. Puah!

Dupa trei luni de convietuire si adaptare printre Americani –inca nu incerc sa ma dau drept Americanca, desi astia nu stiu diferenta dintre rezident si cetatean- am senzatia ca am inteles cite ceva si incerc sa privesc obiectiv lucrurile fara ingimfare sau umilinta.

Iata citeva din zvonurile care circulau nestingherite printre noi, inainte de a veni aici si care trebuie lamurite intru informarea corecta a mai noilor nostri prieteni cu care tocmai ne-am inhaitat, noi aici si voi acolo cu NATO-ul vostru cu tot:

  1. Americanii sunt obsedati de munca. FALS. Sunt obsedati doar de bani. Si asta nu dintr-un exces de educatie materialista ci pentru ca sunt prea multe tentatii, prea multe lucruri pe care trebuie sa le cumperi, o data ce le-ai cumparat trebuie sa le platesti, o data ce le-ai platit (poate chiar mai repede) apar altele mai noi si mai interesante pe care trebuie ne-a-pa-rat sa le cumperi si-asa mai departe. Altfel, sunt la fel de romani ca si noi, daca ar putea sa stea degeaba, sa curga banul, ar sta. Si cit sunt ei de tari, totusi inca nu au inventat o meserie in care sa fi platit fara sa muncesti. Desi.. poate n-am descoperit-o eu inca?..
  2. Americanii sunt maniaci ai cumparaturilor. ADEVARAT. Cu un singur amendament: mania asta nu se datoreaza neaparat unor campanii promotionale atit de bine facute incit sa nu te poti abtine ci sunt convinsa ca in fiecare suflet de American e ascuns un emigrant mic si traumatizat de vremurile cind nu avea, cind isi lua o pereche de blugi pe an, un palton la cincinal si, daca mostenea vreun bunic chiabur si-o masina pentru restul zilelor. Cu care nu se ducea decit pina la metrou ca n-avea si bani de benzina.
  3. Americanii sunt incuiati si creduli. ADEVARAT SI FALS. In acelasi timp. Am intilnit si oameni bine mobilati si destupati, Americani. Problema e ca sunt educati sa gindeasca altii pentru ei, mereu e cineva care le spune ce sa faca. Nu poti nici sa-ti cumperi ampicilina fara acordul doctorului!.. pentru fiecare problema cit de mica exista cineva “specializat” care iti spune ce sa faci si care poarta numele generic de consilier. De-aia nu stie unul sa schimbe un bec, de-aia habar n-au sa-si organizeze banii, de-aia nu-s in stare sa-si cumpere o masina intr-o viata intreaga, de-aia nu stiu sa se opreasca la un numar de copii pe care sa si-l permita, de-aia stau 30 de ani intr-un singur job, fara sa avanseze. Datorita faptului ca mereu e cineva care le susura in ureche ce sa faca, au incredere oarba in autoritatile oficiale. Steagul American e sfint, politicienii au dreptate, taxele trebuie platite, politia se bucura de un mare respect.. intr-o dulce inconstienta isi dau credit card-ul pe internet linistiti si plini de incredere (e adevarat ca si noi suntem paranoizati, cazuti in extrema ailalta!), nu-si numara restul la magazin, nu-si verifica facturile si pleaca fericiti sa serveasca patria in razboaie fara sens.
  4. Moartea si taxele sunt absolut sigure. FALS. La moarte se lucreaza demult iar chestia cu taxele sunt convinsa ca e tot un slogan comunist. Nici un American obisnuit nu-si pune problema sa se puna cu fiscul. Totusi America e probabil tara cu cei mai multi emigranti ilegali, ceea ce inseamna munca la negru, ceea ce inseamna bani negri, adica “no taxes”. QED!
  5. Americanii nu au gust. ADEVARAT. Dar au bani. Cu care cumpara specialisti care ii consiliaza. Posibil sa fiu eu traumatizata dupa experienta nefericita de la Muzeul de Arta Contemporana, unde pentru pretul de 10$ de caciula nu am gasit absolut nimic interesant de vazut din minunatele “obiecte de arta contemporana” expuse. Nimic demn de mentionat sau de pozat. Ah, in afara de panorama vizibila prin geamurile imense de sticla. Nu mai vorbesc de bere. Nimic nu e mai prost decit berea Americana, light, dupa care toti sunt innebuniti.
  6. Americanii au cele mai bune sosele. FALS. Nu inteleg pur si simplu cum, cu tot cultul pe care-l au pentru masini, nu dau doi bani pe drumuri. Pentru ca strazile sunt exact ca in Romania cu singura diferenta ca gropile nu sunt chiar hauri. De la cea din urma straduta pina la cea mai tare autostrada, iti zguduie creierii si sufletul si bucsele. Mie mi se rupe inima, Americanii n-au nici o treaba! Drept pentru care nici nu se omoara sa le repare iar cind se apuca, trec luni de zile pina le termina.
  7. Americanii sunt obsedati de boli, germeni si orice de acelasi gen. ADEVARAT. Dezinfecteaza totul pe unde trec si cauta sa manince cit mai sanatos. Cel putin teoretic! De fapt, tot la Mcdonalds maninca (iar McDo din Romania sunt restaurante de lux fata de cele de-aici). Zilele trecute o colega mi-a admirat un inel pe care l-am gasit in masina unui prieten. Cind i-am zis de unde-l am m-a intrebat: “L-ai dezinfectat?” Am ramas muta, desigur. Daca-i spun ca maninc fructe nespalate, ca fac posta o sticla de bere si ca mincam de pe jos cind eram mica cred ca nu mai sta linga mine.
  8. Americanii nu sunt rasisti. FALS. Negrii se uita urit la albi, albii la negri, toti se uita urit la mexicani si portoricani, indienii nu se uita decit unii la altii iar chinezii merg pe sub presuri si nu intelegi nimic din ce spun deci nu stim ce cred despre ceilalti. Majoritatea au cartiere separate si nu se amesteca intre ei. La negri, in partea de sud a Chicago-ului, nu am calcat vreodata si nici n-am de gind, tinind cont de sfaturile parintesti ale prietenilor sa nu opresc masina decit daca e absolut necesar. Daca totusi opresti, pastrezi distanta fata de cel din fata ca, la o adica, sa poti fugi. In companii, majoritatea din virful ierarhiilor sunt albi. Negri ajung foarte putini undeva la mijloc. Iar munca de jos o fac restul. In rest, isi zimbesc frumos unul altuia, fac schimb de amabilitati si sunt numai zimbet, lapte si miere.
  9. Americanii sunt sportivi. ADEVARAT. Americanii sunt grasi. ADEVARAT. Firmele de articole sportive fac vinzari uriase, fiecare are acasa un abonament la sala (cu antrenor cu tot costa pina la 400$ pe luna), cel putin o bicicleta, o pereche de role si-un set de mingii. La orice ora din zi si din noapte vezi cite unul alergind de nebun, cu aparatura din dotare pe pistele de jogging (da, exista si asa ceva pe anumite trotuare!), roiuri de biciclisti de toate virstele si culorile si meciuri de baseball organizate pe oriunde creste iarba. Si totusi sunt multi grasi. Masurile la haine se intind pina la 18 iar eu care nu sunt vreo silfida port abia 5!
  10. Americanii sunt obsedati de procese. ADEVARAT. Celebrele procese cu cafeaua de la McDonalds sau cu timpitul care a cistigat milioane ca alunecat pe podeaua uda in magazin nu sunt povesti. Cred ca exista in nomenclatorul de meserii si una de procesoman profesionist. Toate firmele sunt obsedate sa nu carecumva sa te ranesti la locul de munca, sa nu te consideri cumva discriminat, agresat (sexual sau oricum altfel), sa nu te otravesti cu ambalajul de la mincare (scrie pe ambalaj ca nu se maninca decit continutul!!), sa nu te spinzuri cu siretul de la jaluzele, sa nu te curentezi cu prelungitorul si, Doamne fereste, sa nu aluneci pe podeaua uda!!

10 aug 2004

luni, 2 august 2004

La "noi" la Marriott

Ei, nu mi-am cumparat inca un hotel aici dar intentionez sa-l cumpar pe asta la care lucrez acum. Unul din motive este faptul ca pe undeva, inca n-am descoperit unde, se afla o crescatorie de iepuri, altfel nu-mi explic multimea de urechiati care tropaie zi si noapte nestingheriti si liberi prin jur. Si, pentru ca mi-am amintit cu ocazia asta trebuie sa ma laud ca am mingiiat un raton! Da, avem si ratoni in cartier, in parculetul de linga casa, intr-o seara am descoperit ceva cu blana care misca intr-un tomberon de gunoi. Era un fund de raton, capul fiind cu totul indesat in gunoi. Pe care l-am mingiiat!

Dar revin.. dupa cum stiti deja, probabil s-a dat pe CNN la breaking news demult, sunt proaspat angajata pe prima scena a teatrului de revista Marriott, prim-balerina front desk clerk, adica la receptie. Partea buna e ca noi, fetele cochetele, suntem vedetele hotelului, toti ne cauta prietenia, de la colegii de la alte departamente, pina la clientii hotelului. Partea proasta e ca tot noi incasam si suturile in partile moi de la aceiasi clienti, fie ca suntem sau nu de vina ca nu au prosoape suficient de moi, paturi suficient de mari, liniste suficient de tare, mincarea suficient de gratis sau carti de credit suficient de valabile.

Oricum, faptul de a o avea pe Cristina pe post de agent personal, purtator de cuvinte si impresar, ma ajuta enorm. Ma prezinta la toata lumea, ca o sora mai mare, deja ma cunoaste tot hotelul ca pe-un cal breaz, ma tiraste peste tot la tot soiul de evenimente inter si extra scolare si imi scrie cuvintele noi in vocabular.

Inca nu am reusit sa ma obisnuiesc cu politetea si tonul mieros al tuturor, de la primul pina la ultimul om, dar incerc sa intru in pielea personajului! In interesul biznisului, desigur! Oricum, deja sunt foarte convinsa ca toata lumea ma iubeste, numai si numai pe mine, ca sunt foarte desteapta si inteligenta precum si foarte frumoasa. Asa cum imi spune una din colegele mai batrinele care m-a “antrenat”: You are my star! Desi sunt inca in training nu port trening ci taior si pantofi cu toc (spre oroarea tuturor, mai putin a Cristinei) si ma ocup cu entertainmentul in lobby-ul, respectiv front desk-ul hotelului. Am incercat sa le invat pe fete un dans ceva dar nu au vrut! Am incercat chiar sa propun un echipament de vara pentru noi compus din costum de baie si salba de flori la git dar nu stiu de ce s-a respins in sedinta comitetului director. Ideea mi-a venit de la faptul ca in fiecare zi, ca sa ajungi din zona angajatilor pina in lobby trebuie sa treci prin piscina semiacoperita. Evident, ii urasc pe toti participantii la trafic ambalati in costume de baie si ma bintuie ginduri ucigase dar ma gindesc ca o infima parte din ce ii cade domnului Marriott din buzunar vin la mine, deci se compenseaza. Si-apoi ma mai consoleaza faptul ca, prin bunatatea domnului JW, tatal nostru al tuturor, exista un program pentru angajati care spune ca in afara sesonului avem dreptul la camere gratis la orice hotel al companiei, oriunde in lume.. Gindul ca la iarna vom face o mare baie in piscina lui Marriott de undeva din Florida ma tine inca in viata si ma fereste de genocid in piscina. Mai planuiesc o vacanta in Romania cu cazare la Marriott! Asa, ca o culme a mitocaniei, esenta a atitudinii grandomane a emigrantului reintors acasa.

Despre colegi sunt multe de spus, toti sunt personaje de poveste. Mable, mexicanca naturalizata, vorbeste atit de repede si cu accent atit de puternic ca sunt pe cale sa-mi cumpar un aparat de tradus din engleza in engleza.. sigur au inventat americanii astia si asa ceva. In aceeasi categorie intra si Dorcia, supervisorul nostru: negresa, grasa si atit de simpatica ca-ti vine s-o maninci ca pe-o ciocolata. Dar cind vobeste cascada Niagara paleste de invidie. Cuvintele ii ies atit de repede din gura, cu acel accent specific negrilor, incit pina traduc primele doua cuvinte, deja a terminat sedinta. Dar inca functioneaza smecheria cu datul din cap, privire inteligenta de student si un ‘ok’ presarat din loc in loc, in pauzele de respiratie.

Personajul numarul 1 si vedeta incontestabila este insa Mary. Dupa cum ii spune si numele, Mary este o fiinta delicata si sensibila, in jur de 50 de ani, nemaritata si care locuieste inca cu parintii. De la ea am invatat o groaza de expresii foarte “colorate”, delicat colorate, desigur, caci nu vorbeste urit si roseste. Vorbeste clar si raspicat si atit de tare incit stie tot hotelul absolut tot ce misca la noi in bucatarie. Marele avantaj e ca, picata in admiratie, imi face o reclama fenomenala urlind in tot lobby-ul “You’re so smart! You’re so funny! You’re my star!” incit o iert pentru toate celelalte.

Reversul medaliei este Yvonne, venita o data cu mine. Cu ochi de broasca, parul de lina si unghii de vrajitoare, este imaginea perfecta a sarpelui cu pene. Raspunsurile ei sunt intotdeauna perfecte, probabil a citit cu prea multa seriozitate toate cartile americane despre “cum sa faci cariera ca o femeie de culoare”.. pentru ca exista si asemenea carti. Nu poti stranuta nici in WC fara sa apara sa te binecuvinteze. Se scuza si atunci cind o calci pe batatura si, desigur, ii plac pantofii mei, ochii mei, coafura mea, fusta mea, pixurile mele, masina mea, accentul meu.. Cred ca pina si pe Soso l-ar placea daca l-ar cunoaste! Si pindeste orice greseala pentru a o raporta managerului.

Dar cel mai mult si cel mai mult imi place Caffeteria!! Locul acela minunat folosit drept scuza pentru pauza de jumatate de ora pe zi. Acolo se fac si se desfac prietenii, se lanseaza zvonuri, se comenteaza ultimele birfe sau alegerile prezidentiale si, mai ales, se maninca aproape bine si aproape gratis. Cu banii cistigati intr-o ora maninc vreo 2 saptamini. Cu tot cu taxe. Intr-un cuvint sunt foarte fericita: papa bun si “eftin”, cafea si cico gratis (ma gindesc sa propun si montarea unui aparat cu bere care ar incapea perfect intre cel de cafea si cel de pepsi desi am o banuiala ca n-o sa le placa nici ideea asta!), colegi prietenosi numai zimbet, lapte si miere, o sala de fitness si doua piscine in care nu avem voie. Visez check-in-uri si check-out-uri iar cel mai mare cosmar e ca nu aud ceasul dimineata. Caci pontam ca la fabrica cu acelasi card care tine loc de si de ID si de credit card pentru Caffeteria si nu avem voie sa intirziem mai mult de 9 minute. De ce 9 minute si nu 10 sau 5 sau 2 nu stiu, ma depaseste!! Toate greselile se trec in catastif si daca reusesti sa aduni 3 in mai putin de 90 de zile primesti ca premiu o demisie cu autograf! Aici nu exista “nu am auzit ceasul”, “nu mi-a pornit masina”, “m-a durut burta”, “mi-a fost lene” sau altele asemenea. Singurul motiv pentru care esti scuzat e sa mori. Dar si pentru asta trebuie sa ai un motiv serios!

Totul e foarte bine organizat, cerceii trebuie sa aiba o anumita marime, pantofii o anumita culoare, regulile sunt scrise cu grija intr-o “biblie” mica, scurt concis, sa inteleaga si sa tina minte si persoanele cu disabilities (avem si de-aia!). “Biblia” e un deliciu!! Contine 20 de reguli de aur care incep cu “I proudly represent Marriott!” si “I show respect for others!”continua cu “We practice teamwork!” si se termina apoteotic cu “I do more!” si “I am a gratious host!”. Fiecare zi e dedicata cite unei reguli care se discuta in mici sedinte, numite “stand-up”. Ma rog, cel putin teoretic.. nu-s nici ei atit de timpiti!

In rest, lucrurile decurg normal, ma simt ca pe vremea radioului duminica dimineata la 6 pe drum spre serviciu, si-mi amintesc de perioada cind faceam prima poteca in zapada prin Titan in drum spre matinal. Astept iarna si sper sa mai porneasca masina!

2 aug 2004

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK