luni, 30 iunie 2008

Zoe, fii professional!

Cind eram eu mai tinara aveam pe hol o bufnita impaiata, care veghea chiar linga usa mea, linistita, privind cu ochii reci in zare. Nimic n-a deranjat-o ani de zile, nici cutremurul din ’75, nici ala din ’86 si nici ciocnirile cu mine cind taiam coltul prea din scurt si dadeam cioc in cioc, doua cucuvele in miez de noapte. Nici macar privirea fioroasa a lu’ mama alergind cu lingura de lemn dupa mine n-a impresionat-o vreodata. Ei well, cam asa se uita sefa mea la mine cind vorbesc!

Bufnita mea impaiata reprezinta cu succes lumea corporate unde Marriott e unul din cele mai frumoase exemple. Zimbetul teapan, ochii sticlosi, entuziasmul masurat in functie de beneficii. Gindurile lor sunt atit de bine antifonate incit cuvintele nu exprima nici o farima din ce se intimpla inauntru. Nimic nu razbate din declaratiile politicoase si complet lipsite de idee. Probabil ca de-aici se aleg cei mai buni care intra in politica..

Compania pe care cu drag o slujesc (ca altfel nu pot sa zic!) mi-a dat de multe ori motive de uimire si fiori pe sira spinarii. Si inca imi mai da, ca intr-o frumoasa relatie de iubire in care orice ai face parca tot mai descoperi cotoare uscate de mar prin cele mai neasteptate unghere. Subiectul l-am tot atins in diverse ocazii, dar e atit de vast si de interesant incit cred ca-si merita un loc mai bun.

Deunazi, sefa mea ma trage in birou si jumatate jenata jumatate sa trosneasca in ris isteric imi spune ca i s-a atras atentia “de sus” sa mi se atraga atentia sa port garnituri (garments) pe dedesubtul camasii. Chestiile alea ca niste sutiene carora nu le spunem pe nume ca sunt rusinoase. Carevasazica nu e professional, ma scuzati, nu mai fac! Nu ca as avea mare lucru de ascuns.. Dar lumea corporate nu e formata din oameni, ci din creaturi asexuate carora orice forma de identificare a gender-ului (caci cuvintul sex e cel putin PG-rated!) e primita in general cu oripilare. Ca balerinele de la TVR de pe vremuri, acoperite cu helanci si tutu-uri pina-n pamint, toate femelele poarta perle la git si umbla imbracate in negru, bleumarin sau gri (culorile considerate professional), in taioare largi si lungi care sa le acopere. Nu exista decit pantofi perfect inchisi si-n fata si-n spate, pentru ca degetele de la picioare sunt cumplit de indecente, iar ciorapii sunt un must oricit ar fi de cald.

Compania descurajeaza relatiile intre femele si masculi din principiu, ca fiind imorale. Iar daca fac parte din paturi sociale diferite gen manageri vs. neica nimeni, chiar si prietenia sincera si dezinteresata e interzisa sub pedeapsa cu moartea prin mutare disciplinara. Pentru a diferentia cele doua tabere, femelele sunt incurajate sa poarte fuste (cit mai lungi si mai acoperitoare, desigur!) iar masculilor li se interzice sa poarte orice forma de bijuterie, in afara de verigheta. Verigheta e un semn de apartenenta la un grup distins si de incredere. Membrii clubului avanseaza mai repede pe scara ierarhica iar daca au si copii e si mai bine. Daca se poate doi copii ar fi de dorit, un baiat mai mare si o fetitza blonda mai mica arata superb pe Resume (CV in restul lumii). Poza de familie fericita pe birou, executata de un fotograf profesionist intr-un cadru special amenajat.

Pantofii trebuie sa se asorteze cu cureaua. Nu se specifica daca mai e obligatoriu sa se asorteze si cu poseta! Ca Channel zice ca nu, dar pe mine nu Channel ma plateste deci nu prea ma-ntereseaza.

In dress code, document pe care-l tot semnezi pina iti intra in cap, cam o data pe an, se specifica cit de lungi sunt cerceii, cite bratari ai voie sa porti, ce fel de coafura se accepta, de cite ori te speli pe dinti si ce parfum ti se potriveste. N-ai voie sa porti caciula decit daca religia ti-o cere. Iar ochelari de soare doar daca esti Stevie Wonder.

Dress code-ul e doar o parte a unui cod al bunelor maniere din care eu abia acum descopar fascinata unele parti componente necunoscute. Se practica pupatul in fund fara discriminare, in primul rind pentru a evita discriminarea sexuala, rasiala si de alte naturi. In al doilea rind pentru ca nu stii niciodata cine iti va ajunge sef. Sau chiar mai rau. De curind, cea mai mai cumatra in viata angajata la faimoasa companie a fost promovata. Motiv de bucurie pentru toti cei cunoscuti. Reactia generala la auzul vestii fiind “thank God!”. In cinstea evenimentului, toata managerimea a desfasurat un adevarat circ, intrecindu-se si calcindu-se pe cap care mai de care sa aduca osanale dumisalei. Numarul 1 si numarul 2 in companie au petrecut doua ore din pretiosul lor timp compunind un cintecel pe care mai apoi l-au invatat pe dinafara si l-au executat, cu tot tacimul: miscare scenica, costume etc. Eu i-am privit siderata pe cei doi artisti-pupatori repetindu-si cintecelul in birou incercind sa-mi dau seama daca imi vine sa rid sau sa vomit.

Si ca ziua respectiva sa-mi fie o adevarata lectie de viata, am avut o revelatie: pentru a ajunge cineva trebuie musai nu numai sa joci golf elegant, ci si sa te comporti professional. Si anume “I am doing alright” nu e suficient, trebuie sa “I am doing great!”.

joi, 19 iunie 2008

Un fel de Resume/CV

Uneori ma gasesc infipta-ntr-un cot, privind la oamenii din jur si intrebindu-ma cine sunt, de unde vin si ce caut eu aici in tara asta de capcauni uneori haiosi?! Imi vine greu sa le povestesc cum am trait pina sa ajung aici iar lor le vine si mai greu sa inteleaga. Eu cu obiceiurile mele ciudate, cu conceptiile mele stranii si cu accentul cute care ba e rusesc ba e frantzuzesc, nu e clar inca.. Creatura cu ochelari (pour les connaisseurs!) care nu avut locker (dulapior) si nici sala de mese la scoala, dar care avea bar la subsol in facultate unde chiulea cu colegii in anul 1..
Pai?

Eu sunt generatia lu’ Treapta a Doua si a lu’ 7 pe-un loc la Cibernetica. Generatia lui covrigi pe atza, pufulezti dulci la un leu, apoi batoane la doi lei, apoi merdenele la 3 lei. Apoi 500 de lei.. apoi 5000 de lei. Merdenele din ce in ce mai mici..
Sunt generatia a 2-a Uniplus. Generatia “dam la ASE ca sa ne facem firme, sa facem bani ca sa ne luam o Dacie noua”. Sunt generatia lu' “da-te ba mai incolo sa ma vad si eu”, apoi generatia lu' “termin berea asta si plec; sa mai trec pe acasa sau sa ma duc direct la scoala?” si-apoi generatia lu' “n-am timp de o bere, sunt intr-un miting si-apoi am un crostreining, dupa teleconferinta de la 3”. Dar totodata mai sunt si generatia Lolek si Bolek, Mihaela, Arabela si alea doua animale mici de se dadeau prin ’89 pe bulgari. Ah, si sunt generatia de mici slavi care au studiat 7 ani rusa si nu mai stiu sa lege nici doua cuvinte. Adica.. doar doua mai stim: mama doma!
Sunt generatia fitzelor de liceu cind s-a desfiintat uniforma si faceam eforturi sa-mi fac singura pereche de pantaloni mai civilizati sa semene cu o pereche de blugi. Sunt generatia gogosi cu zahar, turta dulce tare ca piatra, pantofilor de lac multicolori cu fundita asortata made in Italy, ITB mers pe scara, tigari Hollywood fumate in curtea scolii cu profesorii, casetele Lino’s Studio si restul de piraterii, compilatiile pe CD bulgaresti megaadevarate “Party Hits” care faceau legea in FM-ul bucurestean prin ‘94-’95. Generatia 386, primul computer datorita caruia ii datorez faptul ca am trecut de anul 1 in facultate. Petrecerile de 1 Mai cu discoteca si mersul cu cortul la munte. Sunt generatia de trei perechi de pantofi: una de vara, una de iarna si una de ambele (daca mergi cu grija sa nu te uzi!).
Sunt generatia care stia toate cintecele pionieresti dar le-a uitat in vara lui ’90, o data ce n-a mai facut practica la smuls buruieni in fatza Casei Poporului.
Sunt generatia care a petrecut mai mult timp la coada la banane decit invatind pentru admiterea la facultate si generatia care cu primii bani a mincat un pui intreg pina i s-a facut rau, sa-i treaca greata de anii in care primea cite o bucatzica pe zi, sa ajunga o saptamina. Azi un git, miine o aripa…
Mai sunt si generatia care a tocit batatorul de la coltul blocului, a plantat mucuri de tigari de jur imprejur pe care le-a udat cu bere pina cind s-au ofilit si-au murit.
Sunt generatia “Sclava Isaura” si “Dallas” de unde mi-a venit ideea ca ce culme a tehnologiei si ce mi-ar schimba viata daca as avea un telefon in masina. Generatia care s-a bucurat de beneficiile pagerului ca de vreo minune a lumii si care a carat in spate citiva ani o Dacie sau un Olcit, mostenite de la parinti, care le-au mostenit si ei la rindul lor de la parintii lor.
Eu sunt generatia penarului chinezesc, si a creioanelor chinezesti, si a gumei de sters chinezeasca dar si a… blugilor turcesti “piramide” sau schimbului de ambalaje de ciunga americana. Tot eu sunt si generatia care a mincat ciunga de pe jos, doar pentru ca era roz si nu mai vazuse asa ceva.

Eu sunt generatia celor care au vazut si au simtit o groaza de schimbari si nu le-au inteles ca erau prea mici. Apoi nu le-au mai inteles ca erau prea departe…

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK