miercuri, 29 decembrie 2004

HO-HO-HOOO!!!

Meeeery Chriiiistmas si un an nou fericit!!.. Asa, ca sa impacam si capra si varza!

Anul asta Mos Craciun nu ne-a mai adus, ca in alti ani, asa.. lucrusoare, chestii, socoteli. Anul asta Mos Craciun ne-a adus un nou sofer de limuzina: Soso! Caci intr-o frumoasa zi cu mult soare si cu extrem de multi dinti, prin contributia pretioasa a lui Dani, frate de Cristina, o noua limuzina a poposit in parcul de masini al cartierului nostru. Masina necesitind un sofer care s-o ajute la deplasarea prin comunele din jur precum si la amortizarea investitiei si poate ceva in plus, nu a dorit pe altcineva decit pe Soso. Asa ca Soso si-a luat la revedere de la Fancy Chicken, cu corul de bocitoare aferent, caci fanclubul a executat un program artistic cu uimire, tristete, batiste lacrimate si nelipsitul “oricind vrei sa te intorci usa ti-e deschisa”! Plin de tristete dar increzator in viitor, Soso si-a luat bocceluta la spinare si s-a suit in limuzina.

Reamintesc celor cu memoria scurta ca desi Soso si-a luat carnet pentru prima oara in viata lui acum citeva luni, nu mai mult de 5, soferul din el a crescut ca Fat-Frumos intr-o zi cit altii in zece!..

Ei, ziceam eu ca noi muncim? In ultimele doua saptamini de cind s-a suit in limuzina, Soso a acumulat mai multe mile decit eu in ultimii 10 ani precum si un program de 3 ore somn si restul pina la 24 munca. Cam asa si eu dar invers, caci beneficieaz de o semi-vacanta gratuita (adica neplatita) datorata miscarii catre locuri insorite si mai atragatoare a musafirilor care sarbatoresc ce se sarbatoreste de obicei in aceasta perioada a anului. Iar aici Craciunul incepe undeva dupa Thanksgiving (ultima joi din noiembrie)! De altfel, sarbatorile incep ceva mai devreme, de Halloween.. Cine zicea ca Americanii sunt oameni seriosi care muncesc mult si sarbatoresc putin??! De altfel imbina munca cu distractia caci dupa ce se da jos decorul cu helouin monteaza decorul cu Thanksgiving, care apoi se da jos si se inlocuieste cu cel de Craciun. Ma intreb unde tin astia in casa un an intreg toata recuzita?! Fiecare casa se orneaza cu beculete, fiecare curte se umple de animale luminoase (Mosi Craciuni, reni, oameni de zapada, Isusi in iesle cu intreaga reconstituire a nasterii etc.).. asa, frumos, cum vedeam pe vremuri in reclamele la Coca-Cola de sarbatori. Si e intr-adevar frumos caci aici in Rosemont, copacii nu fac fructe si nici trandafiri ci beculete care se coc numai bine cam acum, pe vremea asta. Deci, o feerie! O feerie care nu iese insa in poze!

Toate aceste recuzite fac parte din teatrul numit sarbatoarea Craciunului, care se serbeaza cu aceeasi religiozitate ca orice alta sarbatoare, ca Valentine’s Day ori Halloween. De altfel, teatrul e una din distractiile preferate ale Americanilor (dupa shopping) si se aplica oriunde te duci, de la locul de munca pina la politica (vezi povestile anterioare).

Ei, si de Craciunul asta am reusit si noi sa ne strecuram cu greu printre hoardele Americane de shoppingari de sarbatori si sa bifam evenimentul. Asa printre picaturi ca doar am venit in America sa muncim nu sa ne distram. E drept ca unii dintre noi au venit doar pentru partea cea mai grea, shoppingul, cum e Cristina.

Ma rog, ridem, glumim dar nu parasim incinta! Drept pentru care am dat sfoara-n tara prin multimea formata din prieteni ca intr-o frumoasa seara de decembre aleasa la intimplare, sa zicem 24, se da sarmale gratis la cine vine cu bere sau alte licori aromate si care tin de sete uneori. Intrucit in ziua respectiva, fiind una normala de vineri, majoritatea lucra am tinut legatura prin telefoane, biroul de coordonare a crizei fiind instituit ad-hoc la Marriott. Totul a decurs normal, de la sarmalele reusite nu se stie cum (nici nu stiam ca polonezii fac sarmale, caci de la ei am luat foi de varza murata!!) pina la bradul ornat pina la refuz de specialistii casei in design interior, ramura “christmas tree”. Si ca serbarea sa fie Craciun, Mircea a scos din celebra sa pivnita o minune de palinca pe care o asteptam de cind am pasit pe pamint American si pentru care mi-as fi dat o jumatate din viata, tenisii rosii, cele 13 perechi de blugi si o cratita de sarmale. La numaratoarea initiala toate bune si la locul lor, mai putin Soso, plecat cu sorcova (cam devreme) intr-o cursa, probabil prin Canada.. Intr-un final dramatic, Soso i-a urat dispecerului sarbatori fericite, ceva care incepea cu “eu imi bag picioarele..”, si-a pus costumul de reiat si-a intregit adunarea.

Asa, scurt, cadourile si-au facut datoria, probabil deja uitate intr-un colt pe etajera fiecaruia (eu m-am straduit, sa stiti!) si ne-am ocupat cu insistenta de berile, vinurile si mai ales de palinca pretioasa. Dupa degustari repetate, Braila, dezamagit de faptul ca nu e nimeni capabil de o colinda mai buna decit “nu-mi raspunzi la esemeees, eu iti scriu atit de deees” s-a dus la culcare. Se pare insa ca treaba l-a marcat puternic caci dupa nici trei zile si trei nopti de nesomn si un drum peste sapte dealuri si sapte vai pina la New Jersey si inapoi a revenit pe scena unei noi petreceri cu un “Plugusor” care mie personal mi-a adus o lacrima in coltul ochiului amintindu-mi in aceste zile sfinte de sarbatori de trista soarta a ciobanasului mioritic. Ceea ce nu-i dorim si lui Soso aka Troian, care in prima zi de limuzina aproape a darimat cabina taxatoarei din parcarea de limo de la aeroport, intrind astfel in istoria breslei. Intimplarea din fericire, nu taxatoarea!

Cu acordul explicit al autorului anonim Braila mi-am permis sa-l reproduc in totalitate pe “Plugusor”, corectind doar greselile de ortografie.

“Aho, aho, soferi vestiti

Si-n Chicago renumiti

Mai calcati un pic pe frine

Pentru anul care vine!

Ia, pe frine mai calcati

Si nu mai accelerati

Si cuvintul mi-ascultati..

S-a sculat mai an badica Troian

S-a-ncalecat pe stretch delicat

Pe-un stretch lung si lat

Cu jenti nichelate,

Geamuri afumate,

Suspensii elegante

Si motor in sapte.

Un cilindru nu lucra

Ca soferul plictisea

Cu povesti de limuzina

Similare, de duzina.

Cum Troian se legana

Si-o tigara el fuma

Avionu-l astepta

Si cu foc el povestea..

Iara statia suna

Pe Troian mi-l speria

Tigara-n sus ii zbura

Drept in stretch el imi sarea

Pe boier ca mi-l lua

Si-n Highland Park se oprea

Si din prima se parca.

Si apoi ce crezi ca facea?

El motoru-l asculta,

Un cilindru nu lucra,

Aburii din el iesea,

Transpiratia-i curgea.

Si ce credeti ca facea?

El pe telefon sarea,

La garaj el ca suna,

Coilul ca mi-l schimba,

Cilindru ca mi-l pornea,

Stretch-ul ca mi-l repara

Si la lucru se-ntorcea

Si de vrea si de nu vrea

Ca “lamiia” mi-l iubea

Si de sarbatori lucra

Si nici noaptea nu dormea.

Sofer number one era!

Ziua toata el lucra

Si bagaje el cara

Pe boieri cind mi-i privea

Cu privirea mi-i vrajea

Si cu vorba-i indulcea,

Tip-uri mari ca aduna

De la cei de la palat,

De la cei de la conac,

De la cei din Highland Park.

Iar acum pe inserat

Noi mergem la colindat

Troian zace-ntins pe pat

Sforaie de zici ca-i beat.

S-au strins toti limuzinistii

Si truck-istii si IT-istii

Sa le spuna-un brailean

Laude despre Troian

Si urari de noul an

Pentru anul care vine

La Dearbrook la limuzine

Sa faceti cursele toate

Ca Troian, “de calitate”

De urat am mai ura

Dar ni-i frica ca ni-ti da

Vre-un stretch sau chiar vre-un Sedan

S-o ride de noi Troian

Ca el va fi veteran

Number One pe Noul An!

Concluzia: daca anul asta nu v-ati intilnit cu Mos Craciun una din doua: ori nu s-a trezit Soso sa ajunga la pick-up sa-l ia de la aeroport ori a dat peste el si nici nu si-a dat seama! Ori.. ar mai fi o explicatie.. cred ca l-a oprit Soso pe drum sa-i povesteasca vreo intimplare dintr-o cursa! Daca-i asa mai ajunge la anul si la multi ani!!!

29 dec. 2004

marți, 7 decembrie 2004

Fancy Chicken Soso

Am tot asteptat povesti picante despre noul loc de munca al lui Soso. Dar in afara de doua bataturi si un shortz verde, nu am observat nimic mult prea spectaculos.

Soso, dupa munca de peste o luna in constructii, a fost atit de obosit incit si-a mai luat o luna de relache. Pina intr-o zi cind, la apelurile mele disperate, cu focuri de arma si drapele fluturinde, si-a luat din nou bagajul de cunostinte la spinare, si s-a dus sa-si exerseze bunele maniere dobindite cu multi ani in urma de la bona frantuzoaica la Fancy Farm Chicken, cea mai indepartata circiuma-restaurant de pe harta Illinoiului. Uneori, cind e traficul mai abitir pe highway, ma simt razbunata pentru anii in care s-a ris de mine ca stateam la porumb si mincam doua piini de la Salajean pina in Bucuresti.

Deci, sub aripa ocrotitoare a lui Mitza – baiat al lui Relu- si-a facut Soso aparitia intr-o frumoasa zi de inceput de toamna la locul faptei. Imbracat frumos, elegant, cum il stiti, din cap pina-n picioare mirosind a Aqua di Gio si a Axe verde. Evident reactia generala a fost: auoleu, minca-ti-as, alt roman cu figuri in cap la noi in sat! Evident, in engleza!

Mi-am facut probleme degeaba cit priveste sarmul personal al lui Soso (ce o clipa mi se paruse ca a apus sau macar ca nu se aplica in tara asta unde toti considera ca eu sunt frumoasa dar cam slabutza!) caci intr-un loc aproape exclusiv populat de femei Soso e ca pestele in apa. In cel mai scurt timp a reusit nu numai sa faca cele mai mari bacsisuri dintre toti dar poseda si cel mai mare fan club condus, desigur, de managera restaurantului. Si uite asa, dragii mosului, in curind am senzatia ca Soso se va duce la serviciu ca pe vremuri, cind se trezeste, va face exact ce-i trece lui prin cap si va explica tuturor cum merg lucrurile si cum se face puiul vesel.

Eu inca n-am ajuns la vestita ferma, nu numai pentru ca mi s-a povestit in detaliu cum se gateste si serveste mincarea (ca la orice restaurant din lume, de altfel!) dar si pentru ca n-am harta asa de mare pentru a ajunge acolo. Dar daca vreodata voi ajunge totusi, cu siguranta ca nu voi avea nevoie de limba engleza, invatata cu sudoarea mintii mele, caci Soso a intiat deja cursuri intensive de limba romana. Prima lectie a fost “te pup dulce”!

In rest, povestile despre cum se intelege cu clienti sunt banale si cine-l stie pe Soso isi poate imagina cu usurinta cum le rezolva el pe toate. Chiar daca nu pricepe intotdeauna ce cer distinsii domni si doamne, le spune ceva in franceza, taranii de americani cad jos si uita ce au comandat asa ca orice e binevenit. Iar despre cocktailuri.. numele lor poate sunt universal valabile pentru un chelner de meserie dar pentru cineva care n-a lucrat in circiuma suna ca japoneza vorbita de un american. Dar ce bine ca barmanul stie mai bine decit oricine ce comanda fiecare asa ca nu e nevoie de prea multa osteneala sau engleza ca sa inteleaga ce trebuie sa prepare.

Oricum, pe linga maniere elegante, Soso are deja setate niste povestiri despre cum a ajuns aici, plus citeva glume la care nu rezista nimeni, si pe care le serveste inca de la aperitiv.

Dar cel mai spectaculos amanunt este barba binecunoscuta care, in mod normal, ar fi trebuit data jos. Cine a mai vazut chelner cu barba?? Ei bine, toti suntem egali dar unii sunt mai egali decit altii, caci pentru un personaj asa de sarmant ca Soso s-au inventat reguli noi. Asa ca barba ramine la locul ei, votat in unanimitate, nici o abtinere! As fi vrut sa-l vad supravietuind pe Soso la Marriott, unde cerceii mei sunt intotdeauna prea lungi, lucrurile personale se lasa intr-un dulapior, in vestiar, iar in ziua cind am venit la serviciu cu o mica vinataie pe git, tot departamentul a fost pus jos de uimire si mirare si s-au grabit sa dea din mina in mina pina-n fund la taxatoare fonduri de ten pentru acoperirea oribilei dovezi de perversitate si neprofesionalism.

…deci daca nu ati vazut pina acum niciodata un chelner barbos treceti intr-o zi pe la Chicken Farm Something sa-l vedeti! Caci altul nu mai prindeti in viata asta!

7 dec. 2004

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK