vineri, 2 iulie 2010

Accentul

Daca eticheta britanica spune ca orice conversatie civilizata intre doi oameni trebuie inceputa cu disecarea subiectului starea vremii intr-o maniera cel putin la fel de eleganta si superficiala ca mincatul pestelui, ei bine, echivalentul american al subiectului este Accentul. Fiindca sansele sunt undeva in jur de 11:2 ca intr-o metropola sa dai peste un cetatean recent amerinizat, desigur el va avea un accent. Uneori abia audibil (daca a venit de tinar), uneori atit de gros incit cu greu pricepi in ce limba se vorbeste la masa. Desigur raportul se schimba o data ce te departezi de zonele aglomerate, numite orase de catre aroganti.

Americanii sunt atit de obisnuiti sa aiba de furca cu diverse stilciri ale limbii lor (omg! - ar spune un britanic facindu-si cruce cu limba pe cerul gurii) incit au developat o intreaga eticheta care sa incorporeze procesul prin care sa-ti dea de stire ca nu inteleg o boaba din engleza ta invatata la Plopeni Deal si ca trebuie sa vorbesti "mai tare si mai mare" - cum ii spuneam in facultate profesorului care vorbea incet si scria mic.

Din experienta mea personala de Jane Doe fara semne particulare, fara a avea un accent care provoaca dizenterie  celor cu care intru in contact, el e totusi suficient de vizibil incit o data ce am deschis gura mi se zimbeste dragastos cu intrebarea: de unde esti? De aici, raspund eu pe jumatate adevarat, clipind des din gene si facindu-ma ca nu inteleg adevarata intrebare. Ah, nuu, originally de unde esti. Si nu mai am incotro, ca ma tradeaza gura mare, tenul inchis si atitudinea usor cinica. Oh well, oftez usor in gind, here it comes! Urmeaza o discutie in care in mare sunt asigurata ca accentul meu e foarte dragalas sau foarte exotic sau ceva de genul asta, oricum ceva pozitiv, fermecator, nu-i nici o rusine sa ai un accent. Asta desi nu am nici cel mai mic gind sa-mi cer scuze pentru accentul meu. Oricum, daca nu s-ar trezi cite un binevoitor care sa-mi aminteasca, as fi convinsa ca vorbesc perfect, fara niciun accent.

De multe ori americanii, in amabilitatea lor, se confeseaza spunind ca sunt o groaza de americani get-beget care nu stiu sa vorbeasca sau sa scrie corect si ca un accent ici-colo nu face decit sa dea un pic de culoare unei limbi pocite oricum de indigeni. Eu am vrut sa zic ca si in tara de unde vin eu sunt multi care nu stiu sa vorbeste corect limba si nici sa scrie dar decit ca sunt prea putini cei care stiu sa faca diferenta si care sa protesteze. Dar n-am zis.

Drept urmare si fiindca sunt prea batrina sa imi mai imbunatatesc accentul, incerc sa ma imprietenesc cu gramatica si vocabularul. Acum, cind sunt intrebata intreabarea cu pricina spun ca sunt din Indiana, raspuns care-mi pune interlocutorul serios pe ginduri, fiindca e ca si cum ai spune ca "asa vorbim noi in Plopenii de Sus".

Iar pentru cei intr-adevar obraznici, din categoria "Can I speak with somebody who speaks English?", am pregatit un raspuns cu specific bucurestean: I don't have an accent, this is what English sounds like when spoken properly.

10 comentarii:

  1. Ma seaca astia de zic ca sunt americani care nu vorbesc bine engleza, ca ma pun intr-o situatie nasoala...ca nu poti nici sa aprobi, nici sa contrazici, nici sa faci misto...nimic, ca e inappropriate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hahaha, eu la obraznicii aia obisnuiesc sa le raspund cu "oh, I'm sorry, I speak English, you may want someone who speaks American" ...
    ii apuca muteala instantaneu ...

    Pe cei care ma intreaba de unde sunt, ii bag la categoria "curiosi" si chiar imi face placere sa vorbesc cu majoritatea dintre ei ...
    In plus, am observat ca m-am molipsit si eu cu intrebarea respectiva si datorita ei, am cunoscut o gramada de oameni interesanti, unii mi-au devenit chiar buni amici ...

    RăspundețiȘtergere
  3. pe mine m-a intrebat unul, apuca-l-ar sughitzul, "are you bilingual?", mais of course ca sint si I'm proud of it.
    seriously.
    ca nu poate chiar toata lumea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Accentul ăsta e k o aluniţă apărută neaşteptat. Incerci s-o maschezi şi eşti chestionat mai abitir. Abia aterizat în America n-ai habar de propriul accent, încerci nonşalant să te faci înţeles. Cînd începi să remarci accentul altora devii brusc taciturn. Pe de altă parte accentul e folositor, ştii instantaneu din ce regiune provine respectivul.
    (asta dacă ai fost silitor la franceză, germană, rusă ... etc la liceu :) ). De la accentul moale mi se trag întrebările:
    - Sînteţi rus?
    - Nu.
    - Ucrainian?
    - No, I am romanian.
    - Ah, armenian!

    RăspundețiȘtergere
  5. In Montreal e si mai ciudat, engleza si franceza inca sunt "la cutite" aici si frumusetea e ca anglofonii au impresia ca eu am accent frantuzesc si invers si cateodata se straduiesc sa vorbeasca in cealalta limba decat a lor sa imi faca mie pe plac ;) si cand le zic sa nu se mai chinuie ca e alta oricum, de-abia atunci incep sa ma aprecieze la adevara valoare.e foarte funny

    RăspundețiȘtergere
  6. Stai linistita, si in Londra atat de multiculturala se pune intrebarea "de unde esti". Datorita faptului ca sunt blonda, multi ghicesc rapid ca as fi sau din Germania sau din Danemarca - si asa imi dau seama ca sunt prosti si nu au ureche. Altii mai perspicace ghicesc in mare ca e vorba de Eastern Europe si ma lasa in pace.....

    Interesant e insa ca NIMENI aici nu ar avea tupeul sa ceara cu cineva care vorbeste engleza :) pentru ca ar fi clar acuzati de rasism/xenofobie/etc, iar noi, nu-i asa, ne iubim ca fratii.

    In ultima vreme ma bate gandul sa spun ca vin din Zambia.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cite bordeie atitea obiceie.. zic!

    RăspundețiȘtergere
  8. cand ma prind ca cineva incearca sa-mi ghiceasca accentul, incep sa-l mimez pe cel frantuzesc / italian :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Da da, in Canada e simplu, spui ca esti quebequos si ai terminat povestea.

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK