Era un banc cu puricele care sarea pe linga elefant si striga plin de el “ce tare tropaim noi!”. Asa si eu..
Dupa multe zile de vacanta in noua noastra tabara, prietenii nu l-au mai suportat pe Soso acasa. Caci ii rodea invidia sa-l tot vada vesel si rosu in obraji, plin de energie si de sfaturi intelepte. Asa ca i-au gasit de lucru. Desigur, dupa principiul: am eu un prieten care are un prieten care stie pe cineva.. tot roman, electrician, care avea nevoie de un ajutor. Si uite asa, intr-o buna dimineata, pe cind era somnul mai dulce (ce bine se doarme cind toti muncesc pe rupte!!), cineva sadic sa ne sparga creierii nostri odihniti cu un telefon. In jumatate de ora (pe ceas!) Soso era in strada caci venise omul sa-l ia.. nu putea sa-l lase sa astepte. Asa a plecat Soso al nostru la primul sau job.
Dupa mai bine de 10 ore era de vazut Soso cazut in pragul usii, infololit intr-o haina groasa de praf din virful frumosilor lui pantofi pina in ce i-a mai ramas din par dar.. inca mirosind a Aqua di Gio! Si a praf, desigur! Si viu! Nu am reusit sa-mi dau seama daca Soso e alb la fata de oboseala sau de praf.
Data fiind importanta evenimentului, era cit pe ce sa de declanseze un intreg proces de pelerinaj al cunoscutilor veniti din tote colturile cartierului nostru select sa-l vada si sa-l auda pe El povestind. Cu greu au rezistat tentatiei si asta mai mult pentru ca au sfirsit munca cu mult dupa limitele bunului simt est-european. Dar pentru ca radio Erevan exista si se raspindeste wireless printre noi, au putu afla cu lux de amanunte povestea. Se va scrie la un moment dat o legenda, care, probabil, va fi transmisa din generatie in generatie iar Soso va fi un nou Unchi Sam. Emotionant! God bless America and the brand new Soso! Spun in engleza sa inteleaga si Soso caci dupa trei zile de munca a inceput sa vorbeasca deja cu un usor accent american si ma tem sa nu uite complet limba romana.
Din impresiile culese la cald am aflat ca cel mai incitant amanunt al muncii este acela ca oriunde iti sta in cale ceva “il dam jos”. Te incurca un perete? Jos cu el! Asta am retinut eu din putinele povesti pe care am reusit sa le scot de la el nu numai ca nu am reusit sa retin toate operatiunile, sculele si actiunile specifice noii meserii dar si pentru ca in ultimele zile nu ne-am vazut mai mult de o ora pe zi.. si aia mai mult dimineata cind il arunc jos din pat. Iata ca suntem in sfirsit razbunati, noi toti cei care mergeam la serviciu la ora 10 si il lasam pe Soso dormind! Alma Artex, ruga ti-a fost ascultata! Aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa se implineasca..
Si pentru ca legea compensatiei actioneaza, eu stau in continuare linistita acasa.. un fel de-as spune linistita caci gasesc tot timpul motive sa bintui prin diverse locuri. E atita satisfactie sa te plimbi fara nici o grija prin downtown si sa faci poze in timp ce toti ceilalti, de pe orice meridian ar fi muncesc de le sar ochii.. Dar.. cine ride la urma ride mai bine..sau nu a inteles gluma?!
4 iunie 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu