Nu ca generalizez dar, din punct de vedere statistic, un ou si jumatate pe cap de locuitor exista si face sens. Pentru unii, care stiu despre ce vorbesc. Ceilalti –cei care stiu cel mai bine si cum se conduce o tara- sunt, din pacate, ocupati sa conduca taxiuri sau sa tunda parul (idee imprumutata din folclor).
Asadar, dupa ce am stabilit regulile jocului, o sa va povestesc despre doua popoare, sa le zicem A si B, si observatiile noastre comportamentale empirice, vazute din avion, masina, televizor si, desigur, in gura lumii.
The Hero Complex
Un concept deloc nou, despre care poporul A, prin reprezentantii ei mai rasariti, este constient. Surprinzator, fiindca eu cel putin pina acum am trait sub impresia ca A, acest popor de Bruce Willis-i si Stallone-i mesianici, e ferm convins ca daca nu ii salveaza el pe toti, lumea se duce de ripa iar petrolul pe apa simbetei, omul de rind nu va fi in stare sa se treaca singur strada iar pamintul o sa uite a se invirti.
Ei bine, din rindurile poporului A s-au ridicat niste cercetatori care au concluzionat ca saminta de salvator nu numai ca se sadeste mai cu seriozitate in poporul Ales dar prinde si radacini mai adinci si mai puternice. De aici toti vitejii cu fruntea cit lama de cutit care pleaca in razboaie in care nu-i cauta nimeni, numarul de curajosi care se arunca in foc crezindu-se Batman si cei patru justitiari care mergeau de dimineata in paralel pe autostrada, fix sub limita de viteza.
The Victim Complex
La polul opus se afla poporul B - care inca il mai asteapta pe poporul A (sau oricine altcineva e dispus) sa-l salveze.. Poporul asta simpatic si plin de umor cinic are ca emblema un ciobanas care sta lungit sub pom, cinta la fluiras, face versuri interminabile si isi astepta moartea. Intre timp se uita cu invidie verde in farfuria vecinului, socoteste ce si cit merita fiecare, isi boscorodeste si dispretuieste alegerile si viseaza “sa moara capra vecinului”. Poporul B e mereu nemultumit ca nu i se da, nu i se face si nu i se intimpla. E poporul care a inventat verbul reflexiv – sa se faca ceva, sa se rezolve problema! Parerea mea..
O tara ocupata de Supermani deghizati si un popor de ciobanasi mindri dar cu coada sus. Recunoasteti personajele?
Am ras cu pofta intai si cam amar mai apoi, caci stiu intr-adevar care-s popoarele comentate.
RăspundețiȘtergereAi perfecta dreptate.Bine ca poti face haz de necaz, daca erai aici nu-ti mai ardea.Pupam cu drag.
Povestirea ar trebui dezvoltata. Introduse si alte popoare, ar va fi mai usor de ghicit daca B il transformi in R :)
RăspundețiȘtergereMa gindeam la comparatii intre poporul G si R, F si R, I si R, S si R, etc.
Mai sint si popoarele care nu vor sa fie salvate!
Poate un caz real ar fi bine venit, nu numai n si n+1.
Tocmai imi povestea un vecin ca-n A farmaciile sint plasate undeva prin spatele magazinelor, sa-i ajute pe bolnavi sa se tiriie !?
In R, m-a intrebat:
- Unde-i infectia?
Am suflecat cu greu pantalonii s-ajung la locul muscaturii tintarului, devenind o reclama vie pentru trecatori.
- Am o crema cu antibiotic.
- Multumesc.
Duduia de la casa mi-a dat rest in antinevralgice.
- Nu ma doare capul!
- Luati-le, sint bune, la toamna vor fi pe reteta!
Perfect punctat si extrem de multa dreptate. Si culmea e ca pe zi ce trece parca aceste calitati tind catre extrema atat in tara A cat si in tara B. Fricitari pentru excelenta prezentare a acestor caracteristici, intristator de adevarate.
RăspundețiȘtergereeu unul prefer complexul Favorit sau Drumetului :)
RăspundețiȘtergereti-am trimis o leapsa a celor mai tari 10 filme
@Costel - cu siguranta ca putem dezvolta si despre alte popoare dar decit ca eu numai in vizita am trecut pe la altii. Pe astia ii stiu mai bine, de-aia imi permit sa-i descriu, chipurile in cunostinta de cauza.
RăspundețiȘtergere@Zamo - tu ai mare dreptate!
cred ca ma apuc si eu de un blog..fara ghicitori,ci cu situatia asa cum este in America..care erou draga?pe ce lume traiesti?ce vad eu aici in America numai eroi nu mai sunt..probleme peste probleme,saracie cu ciucuri..California e falimentara..situatia economica un dezastru..milioane de americani fara asigurare medicala,milioane de joburi pierdute,milioane de foreclosure-s,milioane cu frica si grija zilei de miine asa cum nici in Romania nu o vazusem..romanii stiu sa se descurce,dar americanii invatati numai la bine,cind sunt cu cutitul la os,vai de viata lor..casa e a bancii,masina e a bancii,in datorii pina la git..furt pe scara nationala..citeste cartile lui Suze Orman..un citat:"it was a wild,drunken party of dishonesty and greed on national scale"..de eroi nu mai e vorba aici...sunt satui pina in git si de situatia finaciara,si de razboi si de toate..numai se vaita toata ziua,nu ai televizor,nu citesti ziare???prezinta situatia asa cum este...e jale si durere si americanul se vaita de o suta de ori mai rau ca romanul...pe eroul nu mai face demult..uitate la 4 iulie..asa o lipsa de entuziasm de la an la an..ma apuc eu de blog si prezint situatia asa cum este...sistemul de invatamint un dezastru,medical dezastru,economie dezastru..vaicareli,ca nu le mai pot aude!!e ce este romanul,dar americanul de zece ori dublu...le spun nu am nici o datorie??cum??nici una??pai ai case..am de la bunici,ca nu au tocat banii,ca voi si bunicii vostrii..asa oameni iresponsabili nu am vazut in viata mea..eroi??care eroi??..majoritatea monumente de prostie,mai ales in raspundere financiara...700 milioane de carti de credit...scrie un articol despre asta..si vaicareala legata de acest subiect..
RăspundețiȘtergere@Lea - Fiecare are realitatea lui.. Sper ca iti dai seama ca nu sunt obiectiva si nici nu sper sa fiu (vezi "about me"). Ce citesti aici este parerea mea cu care daca nu ai ce face, nu trebuie sa faci nimic:)
RăspundețiȘtergereFiindca nu sunt o companie care se ocupa cu statisticile, parerile mele sunt bazate pe datele culese de la un esantion nereprezentativ, adica oamenii cu care intru in contact si reprezinta exclusiv modul meu de a vedea lucrurile. Crezi ca ar trebui sa pun un disclaimer ceva mai explicit, pentru cei mai inceti?
Toate ca toate dar sa citezi din Suze Orman e un pic cam mult pentru mine...