miercuri, 8 septembrie 2010

Un popor de poeti

Spun asta cu mina pe inima si cu ochii pe putinele stiri pe care le mai citesc despre ce se intimpla in coltul de lume numit Romania. Nu ca americanii s-ar trage toti din bisnismeni, dar parca romanii se trag majoritatea din Eminescu. Ceea ce nu e un lucru rau.. Atita vreme cit nu tinjesti sa fii altcineva!

Si daca sa fii poet in Romania nu ca da bine neaparat dar macar nu faci opinie separata, in America apare ca un fenomen neasteptat si excentric.

Observatia mea s-a nascut in urma a doua experiente care mi-au trezit amintiri despre locul unde daca nu te poate ajuta, macar sa te incurce. Prima gara - cofetaria preferata romaneasca, cu prajituri ca acasa (dar proaspete) si cu oameni de bun-simt. Toate bune, dupa ce am legat o strinsa prietenie bazata pe schimburi avantajoase de produse la cursul zilei, am dorit sa tinem aproape la nunta, sa invete si americanii ce-i aia prajitura, ca destul m-am inecat in blatul lor uscat uns din greu cu o crema gretoasa de unt. Locatia cu evenimentul, fara a avea nimic impotriva, si-ar fi dorit totusi la dosar o copie dupa asigurarea cofetariei – ca daca vreunui musafir mai american i se apleaca si da in judecata restaurantul, sa fie acoperiti. O cerere absolut inexplicabila pentru roman, standard pentru american. Cofetaria a cazut pe spate, a dat din colt in colt si mi-a refuzat banii in binecunoscuta maniera carpato-danubiano-pontica: ah.. pai noi nu stim.. nu putem.. ca daca.. adica cum sa zic.. nu stiu ce sa zic.. samd. Nu ca mie personal nu mi s-a parut stranie cererea restaurantului dar cind mi-am adus aminte unde traiesc si citi bani au facut unii care au alunecat in propria voma la McDo in parcare, parca nu mi-a mai parut asa fara sens.

Si fiindca am intors obrazul am si o poveste pioasa. Oamenii Domnului, altfel pusi la punct cu tehnologia si capabili sa transmita o cununie religioasa in direct pe Internet, nu au posibilitatea de a oficia decit partea aceea a casatoriei de care statului Illinois nu-i pasa si in care nu se baga. Si care nu se pune la taxe. Ca sa se inteleaga cum se cuvine situatia si de ce ma mir, trebuie sa spunem ca in America oricine cu un IQ peste 72 poate (chiar si eu!), dupa ce a platit o taxa modica, sa ia un examen online prin care capata dreptul de a oficia casatorii, partea legala. E ca si cum ai fi notar. Dai examenul, ti se da o diploma si te cheama minister – ceea ce, dah, ati intuit, nu te face ministru. Si mai simplu, am o colega la serviciu care printre alte diplome si specialitati o are si pe asta. Pai, parca poti sa stii cind iti trebuie? Bine, asta daca nu esti poet...

Daca povestea asta ar fi fost un banc, concluzia ar fi fost urmatoarea: sa fii roman e o munca fizica, ca daca era intelectuala o facea evreul.

5 comentarii:

  1. Torturile americane ar fi bine daca ar avea crema de unt, dar e in mare parte shortening. Si deci nu s-au putut prajiturile romane? Inteleg ca nu. Pacat, dar se pare ca pierderea a fost compensata de rest :)Si casa de piatra mirilor, sa fie iubiti :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Astia-s in America si n-au asigurare? Sau inca sunt surprinsi de cerere? Pai delivreaza numai la remodelishti sau cum?

    RăspundețiȘtergere
  3. Uitai sa spui ca, zice mama, pina si in Romania, daca vrei sa duci tort la gradi, de ziua copilului, Sanepidul iti cere adeverinta de la cofetarie. A? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Lola - tu stii mai bine cum vin treburile astea:) Merci de urari!

    Anutza - deci nici pentru roman n-ar trebui sa fie asa o cerere extraterestra, right? Right?

    RăspundețiȘtergere
  5. Mda, la nunti pana si la fotografi le-a cerut asigurare de minim un milion, ca daca - doamne fereste - ii cere fotograful cuiva sa zambeasca la poze si ala/aia isi scranteste falca??

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK