Oina Americana prin vene imi curge..

Presupun! Altfel nu-mi explic cum de sunt atit de priceputa la un joc cu care nu numai ca nu m-am intilnit vreodata dar n-am niciun habar cum funtioneaza.
Povesteam cu ceva vreme in urma de niste domni bine imbracati care se dau cap in cap intr-un patratel mai mic decit un sfert din totalul terenului, se inghesuie, se trag de tricouri si alearga cu minusi cit o laba de urs dupa o mingiuca pe care unul periculos cu o bita o loveste cit colo? Eh, ala e baseball! Eu sunt priceputa la softball. Softball e ca baseball, dar decit ca pentru oameni fara pretentii sportive. Mingiuca e mai mare si mai moale iar regulile mai relaxate, sa alerge toti mosii, tabagicii precum si echipa de atletism a Microsoft.
Asadar, sefa mea, care si-a facut un scop in viata in a nu ma lasa o clipa sa ma plictisesc, a inventat o noua tortura. A gasit o liga de amatori-fara-de-hobby de softball si ne-a inscris pe toti. Vorba vine pe toti, caci numai cei mai talentati am fost selectionati. Talentati in sensul de entuziasti sustinatori-bautori de bere. Echipa scolii generale de autisti si debili mintali ne-ar putea da lectii de coordonare, comunicare si spirit de echipa. Pentru ca jumatate din mindra noastra echipa e formata din fetele-cochetele cu pantaloni scurti, pline de tupeu si cam atit. Cam ca mine. Un sfert e formatia de jucatori de ping-pong online in retea a programatorilor si inginerilor de sistem din firma. Iar restul - indivizi cu ambitii mari de care ridem noi, cele doua echipe mai sus-mentionate. Pentru ca pina si echipamentul lor de semi-profesionisti-de-odinioara le rinjeste, farimat de vreme si mincat de molii.
Inconstienti dar optimisti ne-am adunat intr-o dupa-amiaza senina de joi pe terenul scolii. Ni s-a facut cunostinta cu echipa adversa: cistigatorii asa-zisului campionat de anul trecut, fiorosi, razboinici, veniti cu scule potrivite, minusi, mingi, bite, chestii-fitze, fani-neveste-copii, numai maseurul le lipsea. Sau poate nu lipsea dar nu l-am remarcat in multime, ocupata fiind cu indicatiile arbitrului, singurul cu privirea inteligenta a unui om de Neanderthal care stie despre ce vorbeste. Mi-am incordat cei trei neuroni pina mi-am aratat muschii dintre sprincene in incercarea de a prinde sensul strigaturilor de la marginea terenului: two-one, strike si altele pe care nici nu stiu sa le scriu. Ce am inteles e esentialul: daca ai o bita in mina incerci sa lovesti mingea (fara sa ranesti pe cineva); daca ai lovit mingea alergi; daca vezi mingea venind catre tine -si nu ai nimic in mina- o prinzi. Simplu! Restul e mai putin important, oricum se scoate la montaj.
Eh, sa nu mai mentin suspansul.. ne-am batut, doar 24 la nothing (scorul, precizez, sa nu se inteleaga cumva gresit). Dar fiindca suntem o adunare de pozitivi, am purces numaidecit la sarbatorit succesul la circiuma care a ne sponsorizeaza “echipa”. Vom sterge rusinea joia asta. Vara e tinara. Campionatul abia a inceput. Atitea meciuri de pierdut, atitea beri de baut...