Let's Facebook It

“Ne vedem diseara pe Facebook la o bere?
Da-mi un twitter cind te loghezi, eu sunt mereu online pe telefon..
S-a deschis o terasa beton in Second Life, poate mergem acolo, deja prea multa lume pe Facebook...
Pot sa vin si cu avatarul meu? Nu ne despartim niciodata...
Ah, mai am 500 de prieteni pe MySpace, pot sa-i invit si pe ei?
Credeam ca o sa fim numai noi.
Pai, da, noi si citiva prieteni apropiati de pe net. Ah, vezi ca vin si followershii twitteristi plus RSS feedarshii.. “

Am incercat multa vreme sa evit prietenia electronica hi5-myspace-facebook-twitter-istica. Era simplu cind ma agatzau online numai oamenii cu intentii serioase de pe LinkedIn. Majoritatea erau cunoscuti si nu faceam decit sa ne adaugam unul pe celalat pe CV/Resume. Elegant si profund interesat ne ofeream cuvinte de lauda sub forma de recomandari. Nu ne deranjam unul pe celalalt decit in cazuri de nevoie: de-o pila, de-o informatie, de-o vorba buna (recomandare). Inainte de interviul pentru jobul actual am scos dosarele intervievatorilor de pe site si le-am memorat. Sa stim cu cine vorbim. Probabil si ei au facut la fel.
Viata era simpla inainte de a fi hi5-ul cuiva, de a primi hugs-imbratisari electronice, updates cu ce mai zice cutare (si cu cine s-a mai imprietenit lately), inimioare gif, tradafiri sparkly, impreuna cu mesaje bulk pe care trebuie sa le trimiti mai departe celor 7 pitici si daca ti se intorc inseamna ca esti un prieten de nadejde. Acum mereu cineva te urmareste... followershii.. atit de interesati in ce mai faci. Asa de interesati incit asteapta nelinistiti cu telefonul online in mina sa-ti schimbi status-ul pe twitter. Cred ca in 5 ani de acum telefonul asa cum il stim va fi o unealta desueta. Pai cine sa te mai sune la telefon sa-ti vorbeasca daca poate sa-ti dea un mesaj, email, sms, twitter? In felul acesta simplu se elimina o groaza de conversatie redundanta si alte politeturi inutile.
Cind am observat fenomenul asta la americani mi-am ris usor superior in barba: ia uite si la sociopatii astia, in acelasi birou si ne trimitem IM-uri, si meiluri, si SMS-uri! Decit sa dea un telefon care e gratis (in aceeasi retea) mai bine isi trimit mesaje (care costa). Apoi am primit primul invite pe myspace.. de la tata?! Apoi de la altii.. Am ignorat cit am ignorat continuind incapatinata sa-mi adaug numarul de telefon in semnatura in toate meilurile. Numai ca n-am trimis comunicat de presa la CNN in redactie. Am petrecut multiple ore de educatie sociala incercind sa explic romanului meu invatat sa fie sunat din America pentru ca el e sarac si a fost si bolnav cind a fost mic, sa-i explic, zic, ca posed un numar miraculos de telefon fix de Romania care suna -fantastic!- direct pe mobilul meu american.
Neah! Metodele mele de educatie au dat gres. In continuare mi se ignora numarul de telefon dar mi se face observatie ca nu-mi arat public fata pe facebook, ca nu updatez statusul pe twitter si ca dau reject la tot soiul de necunoscuti de pe hi5.

Concluzia?
Americanii de care ridem superior acum suntem chiar noi, peste citiva ani, poate chiar mai putin. Criza economica a ajuns chiar mai repede...

PS: Asadar, avatarul meu donazz va asteapta sa chat-uim si sa ne trimitem ursuleti de plus electronici si kisses virtuali pe toate caile descrise mai sus. Ca daca nu socializam ajung o marginalizata...