duminică, 30 august 2009

Yo-Yo Mama Mia!

Pe vremuri, pe culoarul dintre Unirii 1 si Unirii 2, cinta zilnic la clapa o fata. Dintr-un scaun cu rotile, cu un tata ponosit alaturi, impasibila la tranzitul infernal de pasi, cu trasaturile specifice celor cu sindromul Down, de care nu stiam, dar il banuiam din insensibilitatea cu care apasa clapele, egal, fara tresarire, fata isi executa bucatile cu aceeasi bucurie cu care ar toca ceapa.

Curios, de ea mi-am amintit acum citeva seri cind ma intorceam de la concertul lui Yo-Yo Ma. Pentru cei interesati, asta nu e raper ci violoncelist. Iar violoncelul e vioara aia mai mare pe care o tii in brate.

Revin la epicul povestirii. Concertul s-a desfasurat intr-un loc interesant, in care ma nimeresc de cel putin 3-4 ori pe sezon. Ravinia e o gradina de vara care apartine uneia din cele mai bogate suburbii de linga Chicago. De la primul ghiocel pina aproape de prima zapada, in fiecare an, oameni se aduna aproape zilnic la o sticla de vin si o auditie live. Nume pe care le credeam demult ingropate (cum ar fi Pat Benatar) sau vedetele zilei - vinul aluneca la fel de usor. In functie de cine sunt parintii tai, deci citi bani ai, biletele iti sunt in sala de concert in aer liber dar semi-acoperita sau - si aici devine interesant - la lawn, adica la iarba verde.

Cu citeva ore inainte de eveniment, oamenii pornesc la drumetzie, tiriind carucioare sau rucsaci incarcati cu scaune si mese pliante, paturi, cosuri cu mincare, sticle de vin, vaze cu flori, sfesnice cu luminari (pentru atmosfera) si orice altceva ti-ar putea trece prin cap ca n-ai lua la un picnic!
Se campeaza pe gazon, se scot brinzeturile scumpe, biscuitii afiliati si strugurii, se desface sticla de vin, se clincane pahare de cristal si se schimba amabilitati cu vecinii. Rar am vazut tacimuri de plastic sau farfurii de hirtie, caci mesenilor le place sa traiasca bine chiar si in mijlocul naturii. Adevarul e ca vine Joe Cocker sa-ti cinte la masa, cum ar veni! Orisicit! Pina si Backstreet Boys s-au reunit pentru asta intr-o seara. Cum sa nu scoti la aer argintariile de la mama soacra?!

Cam asta era atmosfera in frumoasa seara de vineri cind am intirziat tot cautind loc de parcare vreo ora in cartier. Orchestra simfonica a orasului Chicago, de altfel pozitiv apreciata de urechile mele usor ruginite, si-a facut incalzirea cam cit mi-a trebuit sa beau o bere mare la cutie (mda, stiu, as fi putut fi rastignita pe-o sticla mare de vin, ca profanatoare a simbolurilor locului – tirbusonul si cutitul de brinza) si cind s-a facut de pauza de tigara pentru dirijor, ne-am strecurat discret pe locurile noastre.

Cind s-a sfirsit visarea si fiecare s-a intors la locul lui s-a inceput adevarata distractie. Pe scena a aparut un chinez pitic (asa parea de-acolo de pe penultimul rind unde pozitia sociala ne-a permis biletele), cu un zimbet cit tara sa muma, care s-a aplecat imediat peste un violoncel rotunjor, adus de-acasa. Apoi am cazut jos de uimire, fiindca eu asa ceva n-am mai auzit, live si cu urechile mele, am crezut ca am murit si am ajuns in Rai! Acolo pe scena sedea adevarata Mama Omida a violoncelului! Greu de descris si cum nu-mi sta in caracter sa fac efort, am decit o vorba sa-ti mai spun: Asculta! Si cind pare ca lucrurile o iau razna, se rastoarna cu fundul in sus si se duc de ripa, si cind te impiedici in chestiuni marunte si ridicole care par importante, well then – asculta Yo-Yo Ma! Vindeca si de deochi si de depresie, si cred ca si prostia sau mirlania se pot lua cu mina lui de chinez cintezoi violoncelist ce e!

Asa e in viata, cui are i se mai da... fiindca mai apoi am aflat ca instrumentul grasut si soloist e un insusi Stradivarius. Mi s-a parut si mie ca nu suna ca un Reghin..

7 comentarii:

  1. Am vazut-o si eu odinioara pe fata de care spuneai, cantand chiar in statia de metrou Unirii. Dar era vegheata de un tanar de varsta apropiata ei (frate? prieten?). Stiu ca acustica statiei de metrou era foarte buna, melodiile sunau impresionant.
    In legatura cu Yo-Yo Ma, aseara au aratat la stiri ca a cantat la funeraliile lui Edward Kennedy.
    Eu l-am ascultat acum cateva luni pe Yo-Yo Ma (pe youtube, nu am avut privilegiul tau, de a fi live) interpretand un tango.
    http://www.youtube.com/watch?v=nmwpR5_49uk
    Cred ai trait o atmosfera superba, cu orchestra simfonica, vin, branzeturi, Yo-Yo Ma...
    Nu ai spus nimic despre tinuta. Lumea avea vestimentatie de seara?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur pentru tine ca ai avut o asemenea experienta rara, o asemenea revelatie. Felicitari!Oare se poate gasi un CD cu muzica asta? Sau fara atmosfera aceea se pierde din famec?

    RăspundețiȘtergere
  3. Incerc sa fac un exercitiu de memorie - parca-si pierduse violoncelul ala intr-un taxi in NY acum cativa ani (i-a fost returnat).
    Love Yo-Yo Ma. A fost multa lume? zici ca v-ati strecurat pe locurile voastre - e cu locuri?

    RăspundețiȘtergere
  4. ascult acum si il las pe micul chinez sa ma rupa de lume ...si ce bine e..

    RăspundețiȘtergere
  5. N-ai zis cum a fost la U2! Pe mine m-au dat pe spate...

    RăspundețiȘtergere
  6. e patru la tine si pranzul aici!:)

    Ieri am vazut o stire cu un concert in nu stiu ce pestera de la noi, multa lume, desi era frig iar liliecii erau pe aproape..S-a spus ca pt lilieci s-au cantat melodii dragutze despre pesteri:)

    Deci asa e la Chicago!

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn