marți, 7 iulie 2009

Adevarat a graduat!


Mda, recunosc sportiv ca am avut acea stringere de inima binecunoscuta neamului din care ma trag: bleah, ce sa caut acolo, eu, baba batrina cu briul de lina si motz in frunte la o actiune populara, asa de ...americana, deci usor infantila. Imi trezea fiori numai gindul de a petrece ore pretioase din duminica mea, si-asa cam scurta, imbracata intr-o roba caraghioasa cu mineci lungi si cu freza turtita sub o tichie aparent de margaritar, in liniste si in sir indian perindindu-ma pe scena doar sa string mina unui ins plictisit cu fes ornat cu clopotei.
Eh, am gresit. Pe toate planurile am gresit. Fiindca nu numai ca am performat pe aceeasi scena unde i-am vazut pe Metallica acum vreo citeva luni, dar prestatia actorilor a fost peste oricare din asteptarile mele, alea timidele, optimiste.
Asadar, intr-o insorita duminica in familie, am apucat-o pe mama de-o toarta si, impreuna cu citiva prieteni care nu si-au mai ris demult de mine probabil, ne-am debarcat la locul desfasurarii ostilitatilor. In paranteza fie spus, mama a fost adusa cu mari sacrificii de la Bucuresti special pentru eveniment, sa se bucure totusi cineva, un fel de amortizare partiala morala/emotionala a imprumutului la banca (pe care o sa mi-l tot amintesc in anii ce vor urma, in fiecare luna, la data fixa). Ne-am despartit la intrarea „artistilor” unde eu am luat-o pe calea graduarii iar ei pe cea a musafirilor.
Mi-am indesat fesul pe cap si telefonul in blugi si am purces curajoasa printre miile de indivizi identici (cu mine). Dupa o vreme am remarcat ca nu eram chiar identici, caci in functie de programul si nivelul terminat, mici detalii ne diferentiau. In marea de albastru P.T.A.P.(culoarea scolii) se vedeau esarfe roz, ciucuri atirninzi, tichii negre, volane aurii si, desigur, balerinii mei negri de lac. Cu satisfactie am apreciat ca sunt in categoria de dorit: putinii alesi, cu parul usor grizonat, care schimba carti de vizita in timpul ceremoniei si se pupa pe obraz cu profesorii. Deh!
In alta ordine de idei, ma roade o perpetua uimire pe care daca n-am mai spus-o o repet: americanii sunt experti la organizat menifestatii in stil mare, care se misca smoothly, fara microfonii sau pauze intre piese. Totul e perfect mixat pe beat, daca-m permiteti comparatia. Organizatorii de evenimente de trista amintire ar fi invidiosi sa vada cit de bine pusa la punct functioneaza masinaria care ordoneaza in ordine alfabetica, dupa culori si inaltime (cred!) vreo sase mii de tineri de toate virstele, cu multa personalitate si care nu sunt neaparat obisnuiti sa fie ordonati in vreun fel. Pe tot parcusul traseului, de la intrare pina la iesire, panouri dadeau instructiuni si directii, iar pentru cei care nu stiu sa citeasca, la fiecare pas te impiedicai de cite un om din organizare care sa te puna cu mina unde ti-e locul, sa-ti spuna unde bei apa, sa-ti aranjeze „toga” etc. Ecrane imense proiectau pentru miopi si inregistrau pentru eternitate personajele principale, procesiunea profesorilor imbracati in togi impunatoare, discursurile, strinsul miinilor, steagul.. Am avut pentru o clipa sentimentul clar ca fac parte din distributia noului Harry Potter – Graduarea Vrajitoarelor .
Apoi s-a intonat imnul. Nu incetez sa sa ma incint la cit de serios trateaza americanii imnul.. cel putin cind se cinta. Intr-o mare de chinezi si indieni nepasatori, citiva polonezi razleti, si cite un bulgar sau roman presarati discret, americanii prezenti au murmurat emotionati si respectuos toate versurile. Am avut o lacrima in coltul ochiului. Ala de pe partea cuibului.
Citiva oameni intelepti au grait, pe majoritatea chiar am putut sa-i ascult fara sa ma plictisesc, desi nu-mi sta in caracter asa o politete desavirsita. Apoi am urmarit cu mare admiratie cum ..sa-i zicem decanul facultatii.. a scuturat vreo citeva mii de miini, a inminat tot atitea diplome si a zimbit incontinuu timp de 2 ore. Am fost acolo, ne-am strins mina, am incercat sa ii spun doua-trei cuvinte de imbarbatare, nu stiu daca am fost de folos. Asa ca mi-am inhatat diploma, m-am strecurat printre ceilalti, am facut plecaciune si cu mina la amicii din public, am pupat-o pe singura persoana cunoscuta din marea de indivizi identici si m-am retras la rezidenta impreuna cu suita, sa continuam gratarele intrerupte cu o seara inainte.
Asa, privind inapoi la ceremonia de graduare americana, imi pare ca, in afara de ciucurele de la fes si o mapa goala (prevazatori, oamenii imi trimisesera deja diploma in posta), plec din scoala cu una din lectiile de marketing cele mai consistente. Acum stiu ce inseamna sa faci din rahat bici care sa si pocneasca.

13 comentarii:

  1. Americanii se iau foarte in serios cand organizeaza ceva. Asta si faptul ca invata din experientele anterioare. Cred ca ei nu-si spun nici o data "a fost doar o intamplare, la anul n-o sa se mai intample" si merg pe ideea de better safe than sorry.
    Si sincer, au asa un dar sa te stoarca de emotii pana la ultima picatura, nu?

    Banuiesc ca nu strica inca o runda de felicitari :) Sa fie intr-un ceas bun si sa-ti placa ce-o sa faci cu diploma!

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelent! Cred ca mama ta a fost foarte mandra de tine, in acel "melting pot"!
    Ma bucur foarte mult ca ai dus la bun sfarsit (oare numai in romana se spune "bun sfarsit"?) cursurile pentru care ai muncit. Pe mine m-a impresionat, la nivel de "printre randuri", descrierea ceremoniei.
    Felicitari multe-multe-multe!

    RăspundețiȘtergere
  3. Congraciuleishans!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari!!!!

    Io cred ca "Sa facem din rahat bici care sa si pocneasca" e de fapt sloganul secret al USA :)

    RăspundețiȘtergere
  5. bogdanel-ozana9 iulie 2009 la 07:31

    Bravo, Dona !
    Tu stii ,caci ma cunosti, ca deja am spus fooarte mult...
    pup...

    RăspundețiȘtergere
  6. Multe multe si sincere felicitari pentru "graduare"! S-a lasat cu chef dupa ceremonie, zici?

    RăspundețiȘtergere
  7. Merci frumos tutulor pentru felicitari!!!! Ar fi fost frumos din partea mea sa arunc un chef (ca sa preiau o expresie americana) si pentru noi, astia online-ii. Dar inca n-am gasit varianta optima de "online party".
    Oricum, oricind treceti prin oraselul meu, putem sa sarbatorim. Graduarea, venirea primaverii, caderea primelor frunze.. etc.
    Noi sa fim sanatosi!

    Flavius, felicitari pentru noii ochi, mai puternici, mai vulturesti, mai bine.. :)

    pupam la toti, merci inca o data ca sunteti alaturi de mine, chiar si daca doar la figurat:)))

    RăspundețiȘtergere
  8. Felicitari si din partea mea, pentru ca stiu cum e aia cu a te simti "cu braul de lana" dar cu diploma in mana :)

    RăspundețiȘtergere
  9. sa traisca!!!!!!!!! bravo mai fetitza!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari!!!!Felicitari din toata inima!
    Iti urmaresc povestea de foarte mult timp si de foarte departe (locuiesc in Italia).Felicitari pentru tot ce ai realizat si pentru blogul acesta minunat in care imi clatesc ochii atunci cind scrii!

    RăspundețiȘtergere
  11. Chicca - merci frumos pentru mesaj, e tare bine cind primesc asa un mesaj entuziast!!! Tinem aproape..

    All - scuze ca mi-a luat atit de postez mesajele voastre si sa raspund, sunt "swamped"..

    pupaturi la voi!

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn