sâmbătă, 13 decembrie 2008

O tara de sacose

Am gasit o tara…
Dupa trei frumoase saptamini petrecute intr-o tara indepartata, mi-am indesat valizele mele americane made in china inapoi in sifonier, m-am aruncat pe canapea si-am rasuflat usurata: pfui, bine ca am ajuns inapoi acasa! Dupa o sumara analiza a acestei declaratii incendiare, cineva foarte inteligent a decretat: se vede treaba ca incepi sa te transformi in americanca. Sper, imi spun in gind, ca tare n-as vrea sa traiesc in doua luntri cu pardon-scuzati si cu inima frinta in doua, vorba cintecului: jumatate tu, jumatate nu! Mai simt urme de nelinisti care din cind in cind imi umbresc mintea odihnita dar imi trec din ce in ce in mai repede, e suficient sa mai citesc o stire ceva pe net, orice domeniu e bun, de la politica pina la sinii Andreei Marin.

As fi putut sa jur ca am sa ramin bucuresteanca in adincul sufletului meu mic si negru. Asta pina am vazut primul ciine vagabond si am exclamat cu maxima uimire: ia uiteee, un ciine vagabond! Apoi m-am uitat in jur sa vad daca m-a auzit cineva.. Ce usor uita omul, mi-am zis, nerecunoscatoare speciei care m-a ajutat sa-mi inving fricile, sa alerg mai repede si sa ma apar de animale salbatice. Acum ma uit la veverite cu aceeasi indiferenta cu care deunazi priveam prietenii jigariti ai omului, mai ales al babelor miloase de pe scara.
Insa ce m-a uimit cel mai mult a fost incredibila nemiscare in care am gasit o tara care pare atit de schimbata. O zugraveala pe ici pe colo dar niciun bloc complet cirpit. Un panou publicitar care acopera in intregime o fatada ramasa nu se stie cum in picioare, in spatele careia sa casca haul pe care numai gunoaie si tigani il mai pot umple. Si il umplu! O mare de masini haotice, si peste toate vesnica intrebare pe care invariabil toti cunoscutii mi-au rinjit-o in nas: Ce ma, esti jmechera, ai aifon? Ei, as fi putut eu fi smechera, dar nu mi-a zis nimeni ca acolo nici nu existi daca n-ai macar doua mobile!

Am gasit o tara ca o mare de oameni carindu-si viata de zi cu zi intr-o sacosa de plastec. Vorba lui Braila: buletinul, banii, cheile si chieptanul. Plus ce-o mai fi, un sandvis, telefoanele mobile, de fapt nici n-are importanta ce indesi inauntru, important e cit de bine arata sacosa, sa fie sau macar sa para scumpa.
Am vazut mall-uri intregi de femei lasind in urma dire de parfum prost, chinuite de un singur gind: cum sa-si asorteze singura sacosa eleganta brenduita (eventual Marks & Spencer) incit sa para bogate, stilate, ce mai, bine imbracate! Apoi am vazut intersectii defulind barbati isterici spijiniti in claxoane, in pragul unor crize de epilepsie la orice nefericit fara abilitati de sofer de formula 1. Strazile mi-au parut mici, ca si mall-urile, ca si hypermarket-urile, ceea ce n-ar fi un lucru rau, o tara mica are strazi si mall-uri mici, deh, altfel ar fi acromegalica (daca pot sa ma exprim asa)! Dar si orizontul mi-a parut mic. Suntem in continuare mindri foc ca suntem romani si mergem pe o singura banda cu 20km/ora in spatele unei carute, injurind orice si pe oricine, in ordine alfabetica.

Apoi am gasit o tara de cunostinte, oameni cu care mai demult aveam ceva in comun, oameni ocupati –mult mai americani decit americanii de ocupati– sa faca bani, bani cit mai multi, sa-si poata cumpara cizmele alea de $200 de la mall, cizme pe care ne-a-pa-rat scrie numele firmei mare de tot cu litere din cristale Swarowski.

Overall, am gasit o tara unde daca zimbesti unui necunoscut pe strada in cel mai fericit caz trece pe partea ailalta, asta ca sa nu-ti dea vreo doua dupa ceafa. Unde vatmanul iti inchide usile in nas, rinjeste si porneste tramvaiul, cu bucuria ca exista totusi un lucru macar pe care-l poate controla in viata lui mizera. Unde orice ai cere raspunsul incepe invariabil cu “nu se poate” sau “da, dar…” iar chelnarita te serveste in functie de valoarea cizmelor pe care le porti!

Si pentru ca tara asta trebuia sa poarte un nume, ei bine, sa-i spunem Romania. Scurta descriere: Ploaie de bani si concert de manele!

Recunosc ca si americanii au o poala de chestii la care fie ma umfla risul sau ma irita pina la alergie dar e ceva, un lucru mic cit o gamalie de ac, care imi face alegerea mai usoara: la aeroport, dupa ce m-a controlat la pasaport si am trecut neobservata cu cei doi litri de tuica homemade, negresa grasa din spatele ghiseului mi-a zimbit cu toti dintii si mi-a spus Welcome home!

PS: Desigur, au fost si lucruri bune, dar nu sunt totusi complet americanizata iar rominca pricinoasa din mine nu si le aminteste…


Adaogire ulterioara: pentru gindurile si sentimentele pe care mintea mea cea proasta de femeie nu le-a cuprins (sau nu le-a tinut minte), continuarea amanuntita a analizei e aici.

27 de comentarii:

  1. Offffff, imi era dor sa mai scrii si tu un post.
    Dar de data asta nu sunt 100% de acodrd cu tine. Mai sunt si altfel de oameni in Romanica.
    Dar, overall e o tzara de cacat cu oameni de cacat. Dar nu e vina lor, trecutul asta ne apasa....

    RăspundețiȘtergere
  2. *chicotesc* pentru ca ultimele vizite in Ro. au fost exact cum le descrii tu. Si a trecut ceva apa pe Dambovita de la ultima mea vizita - 4 ani. Si pentru prima data nu mi s-a facut dor dupa 1 an jumate, 2.

    Deci ai ajuns la momentul ala unde parca totul s-a intors cu susu-n jos sau josu-n sus, oricum o dai. E parte din proces. :D Eu ma bucur ca am depasit stadiul cand imi plangea sufletul de dor si jeleam, acum ma simt ca luceafarul, distanta si rece. Chiar daca uneori ma simt singura in universul meu, imi amintesc cat de singuri sunt ai mei acolo in universul lor si realizez ca daca as trai acolo m-as simti si mai singura si mai ranita.

    Acum... cum putem sa o ajutam si pe Amallia sa depaseasca momentul critic? :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Mihai, cred ca despre "overall" scria si ea :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa'i cumparam Amaliei bilet de avion in Romania...!

    RăspundețiȘtergere
  5. Genial!!!!
    Briliant de adevarat...
    Si gandeste-te ca spun asta din postura de INCA locuitor al Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Hai mai lasa, ca e mai bine in America, cu baietii aia cu caciula pe cap de pe strazi care vand hot dogi. Pfff, cica te-a lovit curiozitatea, ca ai uitat ce si cum, lasa ca e bine in America, de ce te mai intorci in Romania daca-ti place asa de mult acolo?

    RăspundețiȘtergere
  7. Da-mi adresa ta sa-ti trimit niste trabucuri cubaneze, sau e ilegal in SUA? Pfff... pacat. Ei lasa, cand vii data viitoare in Romania fac cinste.

    RăspundețiȘtergere
  8. "Ei, as fi putut eu fi smechera, dar nu mi-a zis nimeni ca acolo nici nu existi daca n-ai macar doua mobile!"
    N-am inteles la ce faci referire?!? La Romania sau US? In fine, vroiam sa spun ca, uite se fac un an si 3 luni de cand sunt in Canada si inca nu am un tel mobil si sincer iti zic, n-am murit :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Se consoleaza si ea ca e mai bine in America. Asta e explicatia.

    Balada emigrantului!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce ma amuza cand Anonimi (cu A mare) nu fac altceva decat sa demonstreze ce era de demonstrat :))

    De ce cititi voi, Anonimilor, chestii pe care nu le intelegeti? :D

    RăspundețiȘtergere
  11. mai sa fiu daca nu... pozele astea cu carutzele pe strazi in Romanica sunt cele mai "pitoresti" si mai des intalnite in lumea web.. nu tzi-au scapat nici tzie ..constat cu stupoare..Ma gandesc: nu ar fi oare foarte usor, ca batator la ochi e, ca "cei" care fac regulile sa interzica frate carutele in orase..ca pe mine ma agaseaza ideea deja...
    ups! sau poate se gandesc ca nu vor sa distruga un aspect care "branduieste" Romania...
    anyway...Welcome Home!

    RăspundețiȘtergere
  12. Am citit cu interes despre experienta ta romaneasca. In vara asta, dupa 2 ani de state, am ajuns si eu inapoi in Ro si, daca era sa pun pe hartie impresiile mele, ar fi semanat intocmai cu ale tale. Poate ca intr-o zi vom putea simtii diferit fata de plaiul mioritic. Dar pana atunci, cel putin pe mine , ma sperie reintoarcerea la ceea ce, inca imi place sa cred ca e... acasa.

    RăspundețiȘtergere
  13. îmi pare rău că ai simţit asta în românia. familia ta a rămas acolo? şi prietenii? ţi-e ruşine şi cu ei? te revoltă şi ei, cu dorul lor faţă de tine, cu lupta lor zilnică pentru o viaţă mai bună? crezi că oamenii au două mobile pentru că vor sau pentru că unul e de firmă şi TREBUIE să-l aibă deschis tot timpul, sau pentru că ies mai ieftin aşa? ai uitat cum e să nu ai bani?
    mie mi-e dor de toţi ai mei, cu toate că ţara nu e atât de dezvoltată ca "altele". şi da, barcelona e frumoasă, futu-i.

    RăspundețiȘtergere
  14. @all
    Si da si nu! Nu, nu a fost chiar asa rau (Flavius), au fost si lucruri frumoase. Si da, poate pentru ca am avut eu ghinion, sau o perioada proasta, sau sunt prea pricinoasa din fire. Pina si eu am fost surprinsa, pentru ca nu ma asteptam (sau asa am crezut) la nimic, nici mai bun nici mai rau. Dar ma oftic cind ma lovesc de aceleasi probleme de care m-am tot lovit ani de-a rindul. Atunci ma obisnuisem cu ele si imi pareau firesti (“asta-i viata!”), acum am vazut ca se poate si altfel. Pentru cei care nu au cu ce compara e greu de inteles. Iar diferenta dintre unii si altii dintre noi e ca unii au termen de comparative si altii nu. Nu e neaparat rau, nu e neaparat bine, asa merg lucrurile! Dar, cum spunea cineva in deschidere, nu noi suntem de vina, ci trecutul, turcii, comunismul, Iliescu, sau oricine altcineva.
    Anyway ( VVritz), de unde anume s-a inteles ca mi-ar fi rusine cu ceva? Astia suntem , cu astia defilam. Buni, destepti, simpatico, ospitalieri, muncitori si mult asupriti. Cind o sa-mi fie rusine n-o sa mai folosesc pasaportul romanesc, n-o sa mai vorbesc romaneste si n-o sa admit nici in ruptul capului cine sunt si de unde vin. Ca incotro ma indrept e clar… parerea mea!
    Oricum, recunosc ca am fost usor cam dura, iertati o biata pierduta prin lume:D. Speaking of which, Mihaha – touché! … ai dreptate, am cazut in capcana sabloanelor turistice. Data viitoare am sa incerc niste biserici, poate un Voronet imi mai spala pacatele.
    PS: Humidor, despre trabucuri… n-ai tu treaba, ce, iarba e legala?
    Cit despre restul, Lola are probabil dreptate, asadar va rog foarte elegant sa lasati macar un nume fictiv, sa stim si noi cu cine vorbim si unde trimitem reclamatii or something.
    Hai, peace and love, sa ne avem ca fratii!

    RăspundețiȘtergere
  15. Donazz, Lola, vă salut şi eu împreună cu caprele mele, de pe aceeaşi punte.

    RăspundețiȘtergere
  16. Surprise!!! Ai scris, in sfarsit pe blog si am inceput sa "infulec"! Pe masura ce citeam, zambeam din ce in ce mai larg, aproape de urechi. Fiindca aceasta analiza o fac si eu aici, in mijlocul lucrurilor (nu zilnic, nu saptamanal, ca as ajunge nevrotica). Cred ca o schimbare, cat mai mica, ar incepe de la o politete minima cu ceilalti. Oamenii nu stius a zambeasca, au tot soiul de frustrari pe figura si se urasc cu sinceritate in tramvai, daca s-au inghiontit, ori pe strada. Anii aceia urati de comunism, in care invidia si frustrarea erau autocenzurate (de frica, bineinteles) au lasat aceste urme care exista si azi. L-am vazut aseara pe Dinescu la un talk-show, spunand ceva de tipul: Romania nu o sa se vindece datorita vreunui politician providential, noi nu avem asa ceva. Romania o sa se vindece singura.
    Vreau sa cred ca e adevarat. O sa se vindece. Dar cand? Astept cu interes maxim. Fiindca traiesc aici.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ to-morrow - Cred ca secretul sta in a ramine pozitiv, cum zic bastinasii pe-aici. Terapia prin zimbet (daca iti mai aduci aminte Ally McBeal) nu e doar o prostie americana. Parerea mea!

    RăspundețiȘtergere
  18. Acesta e un comentariu cam in afara temei, ca ne aflam deja in 2009. Iti doresc sa ai parte de mult bine si sa gesesti mereu evantaie colorate de vorbe! Cu drag.
    PS: si sa postezi mai des pe blog as vrea io :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Dona,

    Ti-am (re)gasit blogul dupa vreun and ori doi, si ma bucur sa te citesc din nou. Intre timp am fost in Romania si am trait aceleasi mirari si uimiri, poate un pic exacerbate pentru ca era prima mea vizita dupa 6 ani. Cel mai tare m-a lovit indiferenta pri de-a dreptul dorinta unora de a-ti arata "cine e seful". De a te umili si rade de neputinta ta de a depasi bariera a carui buton era controlat de el(ea). Nimeni (ori aproape nimeni) nu zambeste pe strada iar daca tu zambesti se uita stramb la tine. Ciudat si ironic cum noi venim dintr-o tara in care cultura si istoria se intinde doua mii de ani, si suntem stanjeniti de comportamentul conationalilor nostrii. Pe de alta parte Amrica nici macar nu exista acum 500 de ani dar americanii sunt in stare sa zambeasca la tine si sa iti incalzeasca inima cu un zambet si cu ceva atat de simplu ca urarea de "Welcome home".
    Trebuie sa recunosc ca dupa doua saptamani in Romania abia asteptam sa vin "acasa". In aeroport m-am cuplat cu niste americani pe care i-am intrebat cum le-a placut visita in Romania. Au dat din cap incet si au spus .... "It was ..... interesting ..... "

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  21. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  22. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  23. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  24. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  26. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK