Confuzia, o stare de agregare

Calea cea mai dreapta catre a nu te pricepe la nimic e sa stii cite putin din orice. Asa ajung romanii sa se priceapa cite putin la orice. Pai cum, dom’le, nu stii ca legea s-a schimbat? Pai nu, domnisoara, ca nu citesc Monitorul Oficial dimineata la cafea si nici nu sunt jurist de meserie. Mi-ati trimis in posta vreo scrisoare in acest sens si am ratat?
Ridem noi, ridem, dar incearca sa faci biznis cu statul roman prin intermediul consulatului. 

Prima reactie: Ura! Pe site-ul consulatului roman exista indicatii despre cum se procedeaza in problema pe care doresc s-o rezolv, cu documentele necesare si pasii care trebuie urmati. Mda, nu sunt eu cea mai desteapta dar in cei aproape 20 de ani de scoala macar am invatat sa citesc. Ah, si sa extrag idei principale dintr-un text. Credeam eu...

A doua reactie (dupa prima citire): Huh?! Ce zisashi?

A treia reactie (dupa a doua citire): Duh! Dupa ani de zile in care m-am crezut handicapata mintal, mica mea experienta cu indicatiile oficiale americane ma face sa realizez ca, in tot timpul acesta, cineva s-a jucat cu mintea mea. Instructiunile romanesti imi par o mina de informatii (de cele mai multe ori incomplete si neclare) aruncate alandala, urmind o logica stranie prin aparenta-i existenta.

A patra reactie (dupa a treia citire): Sunam sa intrebam. Nu ma dau in vint dupa discutii telefonice cu birocrati plictisiti si iritati dar chestiunea trebuie rezolvata. Ma opreste insa cireasa asezata delicat chiar la inceputul textului: va rugam sa nu sunati cu intrebarile voastre timpite, trimiteti mai bine un email, sa ne dam si noi ca am intram in secolul 21. O sa raspunda cineva cind o avea timp. Fata lu’ doamna Nely de la curatenie, ca ea stie mai bine cu calculatorul.

A cincea reactie: Am sa rescriu textul cu puncte si subpuncte folosind logica simpla americana (de care ridem noi, olimpicii la filozofie), care presupune ca atunci cind te adresezi unei gloate, folosesti nivelul de intelegere al celui mai prost. Si am sa trimit textul rescris la consulat, ca vorba aia, tara mica, mese putine si niciun om care se fie in stare sa scrie un set de instructiuni pe intelesul tutulor. Chiar si un ziarist ar fi putut scrie mai clar.

Acum eu, ca o fiinta inteleapta si care a trecut probabil de jumatatea vietii, stiu ca e bine sa evit contactul cu autoritatile. Conform studiilor intreprinse de cercetatorii americani, lupta cu birocratia scade nivelul de toleranta, creste colesterolul si mentine nervii atletic intinsi la maxim. Si totusi, am sa-mi iau din putinele mele zile de concediu si am sa ma prezint la fata locului intr-o zi cu soare, fiindca asa pozitiva cum sunt gasesc ca o vizita la consulat reprezinta o excelenta terapie impotriva dorului de tara. Vom reveni, poate..

Later edit:  Acum o saptamina am trimis un email la locul cu pricina. Civilizat, frumos, cum m-a invatat mama. N-am primit niciun raspuns. Joi am mai trimis un email. La fel de elegant. Tot niciun raspuns. Azi am sunat. N-am apucat sa-mi folosesc vocea mieroasa, de radio. Nu mi-a raspuns nimeni... De-aici se naste intrebarea: nu cumva consulatul se afla in Haiti? Ca daca da, trebuie sa anuntam oficialitatile sa-si caute slujbasii sub moloz. Altfel nu gasesc nicio explicatie pentru tacerea de aur cu care mi se raspunde..