duminică, 5 aprilie 2009

De la intelepciunea volanului meu

Fiindca fiecare drum inspre si dinspre serviciu e o excursie in sine, pot spune ca am o experienta de sofer de limuzina categoria pana. Dupa ce imi maninc sandvisul de dimineata si inghit primele trei guri de cafea numai bine ma urc pe highway, pun pe pilot automat si casc gura in jur, la colegii de trafic. In functie de masina pe care o conduc, de cele mai multe ori stii cu cine ai de-a face.
In paranteza fie spus, am avut deunazi o discutie unde s-a pus intebarea: de ce atunci cind vezi ca cineva vrea sa treaca in fata ta apesi acceleratia? Eu, cum ma stiti -piinea lui dumnezeu- zic ca traumele din tinerete isi spun cuvintul, atunci cind, politicos, l-ai lasat pe om sa treaca in fata si-apoi ai platit scump, 30 de mile la viteza 'foarte molcom', ca era doar o banda si aia continua. Iar in spatele tau masina de politie. Escelent!
As vrea sa generalizez si cred ca nu as gresi prea tare, dar deocamdata nu-mi pot argumenta afirmatiile pe baze stiintifice. Deci, ramin in zona de comfort, Chicago si vecinatatile.
In functie de nivelul duiosiei pe care mi-o trezesc, mai ales cind ma nimeresc in spatele lor, cele mai grozave sunt minivan-urile. Ca niste larve grase si lenese, aparent blajine, 99% dintre ele sunt conduse de mamele eroine, femei cu ochii bulbucati, parul vilvoi, cocotate pe volan cu miinile inclestate, care nu reusesc sa se hotarasca unde sa fie mai degraba atente: la drum sau la copiii care se ineaca in mormanul de gunoi, jucarii, haine si mincare de pe bancheta din spate. Copiii sunt de obicei mai importanti.
Urmatorii pe lista sunt van-urile (dubitzele). De cele mai multe ori de firma, sunt conduse de doua categorii distincte. Primii sunt mexicanii veseli si atit de relaxati de parca n-ar avea nimic de facut si nicaieri de ajuns, carora imi vine sa le strig pe geam 'hei, take you time, nu te ingrijora, in fond am toata ziua sa ajung la serviciu, nu?' Categoria cealalta e mai putin prietenoasa, white ori black trash, cu privirea fioroasa si ochii rosii, furiosi pe intreaga lume, ar trece peste tine daca ar putea. Ii simti cum la prima ocazie si fara semnalizare vor fi gramada in fata ta. Intr-o alta viata probabil ar fi fost vatmani pe tramvaiul 27 in Bucuresti..
Dintre cei care ma emotioneaza puternic (judecind dupa tensiunea care mi se ridica foarte sus, desi eu sunt hipotensiva), fac parte taximetristii de downtown. Cei mai multi poarta turbane, barbi, caciuli colorate si codite impletite. Ceilalti s-au adaptat devenind o specie aparte, din care selectia naturala a ales doar pe cei cu pielea tuciurie si maxim trei neuroni, unul pentru stinga-dreapta, unul pentru acceleratie si cel din urma (cel mai mare) pentru frina. Nu a mai ramas nimic pentru semnalizare. Imi vine sa cred ca toti si-au luat masteratul in taximetrie prin Bucuresti.
Mai sunt si unii pe care oricit ai vrea, nu te poti supara. Vapoarele lor sunt ca niste autovehicule peste care a trecut o turma de elefanti. De obicei Cadillac sau Buick. Din spatele volanului rasare un cap cu ochelari si chelie, sau chiar mai bine, o casca de par alb, frumos coafat. Matematica lor e simpla. Oricare ar fi limita de viteza, se imparte la doi si se merge sub ce-a rezultat.
A nu se confunda cu ceilalti posesori de Cadillac. Se pot distinge usor prin jentile argintii stralucitoare care se invirt in sens invers acelor de ceasornic, suspensiile foarte sus, geamurile fumurii si T-Pain racnind infundat si din toti rarunchii in boxele de zece mii de $$.
E si o categorie despre care nu poti sa-ti faci nicio parere: categoria Toyota Camry (sau orice japoneza, coreeana and such). Nu au semne distinctive, parca nu vor nimic decit sa fie trecuti cu vederea. Sunt femei, barbati, chinezi, indieni, bulgari, romani, orice. Sunt viitorii posesori de minivan-uri, SUV-uri, convertible cu doua locuri, orice alta categorie. Singurul lucru dupa care ai putea sa-i diferentiezi e abtibildul cu 'RO' sau 'BG', sau mileul din spate in culorile nationale. Uneori chiar si crucea de lemn sau mataniile agatate de retrovizoare pot spune cite ceva despre tara de origine. Din pacate nimic nu spune despre cum conduc pina nu e prea tirziu si esti priponit in spatele a doi din astia care se intrec in paralel pe soseaua goala, doar un pic sub limita de viteza si-asa jalnica, ramasa de pe vremea trasurilor cu cai.
Desigur, exista si categorii aparte, de lux. Categoria BMW mic si nervos, doua locuri, domn distins, grizonat cu tricou cu guler, tipul cu crosele de golf in portbagaj. Sau sotia, blonda, frumoasa si doar un pic mai tinara decit fiica din prima casatorie. Nici unul nici alta nu circula la 7 dimineata pe sosea insa. Dar circula SUV-urile. De la aspirantii posesori de Honda CR-V pina la cel mai monstruos GM, e tipul de masina pe care orice femeie americanca adevarata si-o doreste: safe, puternica si mare. Atit de mare ca astia ca mine o sa ajungem ca submarinele sa ne montam cite un periscop pe care sa il ridicam 2-3 metri deasupra capotei, sa vedem pe unde mergem. Desigur, din cauza inaltimii la care opereaza, asemenea soferi ar avea nevoie de indicatii speciale, de controlori de trafic care sa dirijeze situatia in marea de masinutze. Dar pina la remedierea situatiei ridica si ei din umeri si merg pe principiul: da-te sa nu te calc.
Cei mai curajosi, aparent si cei mai periculosi, sunt outcast-ii cu tablele sifonate si atirninde, cu farurile sarite din orbite, lasind in urma un nor de fum si praf de rugina. Astia trec ca vintul si ca gindul, rinjind, fluturind caroseria ca o vrajitoare pe matura, numai sa indraznesti sa te iei la intrecere cu ei ca o frina scurta ti-a si crescut asigurarea care tocmai le-a platit reparatiile.
Cit despre mine, sunt inca under cover, mentin un low profile. Umblu la volanul papusicii rosii, model secolul trecut, care a inceput sa rugineasca pe la subrat, si ma tem ca rasufla cam greu cind infig piciorul in acceleratie dar am un sistem de sunet performant si daca hiriie prea urit dau muzica mai tare si aproape ma simt ca in BMW.
Oricum, daca ma oftic imi cumpar un tren alb, decapotabil, ii pun jenti aurii, imi agat o cruce mare cu cristale swarovski de retrovizoare, imbrac treningul asortat si conduc cu 30 pe banda din mijloc. Nah!

18 comentarii:

  1. super! am ras cu lacrimi!
    Oana :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. si cand iti ramane mica crucea cu cristale swarovski, o trimetzi la Romanica, ai aci neste fete si ARE si ele masini! vai ce am mai ras:)))

    RăspundețiȘtergere
  3. mikidos - dar tre sa mai astepti ceva vreme, ca pina se face crucea aia suficient de mica s-o bagi la tine pe usa mai dureaza.. tot cu ascutitoarea te dai, nu?
    :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Excelenta descriere. Nici daca imi luam notite in trafic si nu mi-ar fi iesit asa.

    Poate ca tu nu ai prea multe incidente cu camionagii, insa mie imi mai vine sa arunc caciula si din cauza astora, care desi merg cu cel putin 5 mile sub restrictia lor de limita, se mai baga si pe prima banda. Ca azi de exemplu, in drum spre facultate: autostrada cu 3 benzi - cate un camion pe fiecare banda..mergeau paralel beietii, desigur cu viteza melcului.

    PS. Sa-ti zic ca am un Cadillac din categoria tropaita de elefanti generatia '95? =)) Mai bine nu-ti mai zic....

    RăspundețiȘtergere
  5. Din ce descrieri vad aici, ma duc cu gandul la vorba din batrani: "cum e turcu-i si pistolul" :) Aplicata la textul tau, zicala inseamna ca stilul de condus spune cate ceva despre omul respectiv :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu-mi plac mini-vanurile. Imi starnesc aceeasi repulsie ca si masinile break in general, parca facute special sa care lumea saci de cartofi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bade, cum merge "pilotu' asta automat"?!... zi-mi si mie, te rog!

    RăspundețiȘtergere
  8. dan - ce dai?

    Vic - corect, frumoasa imagine, cu sacii de cartofi!!

    to-morrow- spune-mi cum conduci ca sa-ti spun cine esti.. nu?

    ionela - huo!! Cadillac?.. o ratusca sta pe lac, oac, oac:D (altfel, daca te duce de la punctul A la punctul B sa-ti traiasca, asta e cel mai important, nu?)

    RăspundețiȘtergere
  9. Dona,
    My next dream car e un Cadillac generatia mai tanara si ceva mai miloasa cu petrolul.

    Stii faza aia cu "once you go black, you never go back". E as zice "Once you go cadillac..."

    RăspundețiȘtergere
  10. Paste fericit, Dona!
    Ai vopsit oua? :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Dona, Dona...Ce mult mi-a placut povestea ta! Am inceput sa citesc pe la ora 7 (dupa ceasul tau) si am terminat pe la 14, cu cateva pauze de cafea.
    De o ora incerc sa scriu cat am ramas de impresionata si cat esti de extraordinara...
    Ce mai, sunt chiar impresionata!
    Cineva spunea ca se vede o schimbare in atitudinea ta pe parcursul povestirii. S-ar putea sa fie adevarat, desi poate e vorba si de maturizare, au trecut totusi 5 ani de America! Important e ca ti-ai pastrat umorul si spiritul critic.
    Sper sa continui sa scrii!

    RăspundețiȘtergere
  12. Delicios articol, excelent scris, bravos cu aplauze autoarei!!! M-ai binedispus si pentru ziua de maine!

    RăspundețiȘtergere
  13. Nicole - inca o data saru-mina de complimente

    Same to Mihaela Iacob!

    RăspundețiȘtergere
  14. Am gasit intamplator o replica (sau o completare) a articolului tau - cartea lui Andrew Bush, "Drive", cu fotografii ale americanilor, din goana masinii :)

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn