luni, 30 martie 2009

Arta Conversatiei (Bunaziua Caciula!..)

Sunt citeva masive muntoase intre americani si romani in ce priveste comunicarea de zi cu zi, sa-i zicem bunaziista. Cineva ar spune ca americanii sunt politicosi pina peste poate. Doamne-fereste sa nu care cumva sa te deranjeze, ca nu se stie niciodata cind vor avea nevoie de ceva de la tine. Noua insa ne place adevarul verde-n fatza, nu vrem sa parem a fi altcineva, sa fim confundati. Noi suntem romani, ne ghidam dupa regula din bancul cu pompa (cei care stiu bancul sa-l spuna si celorlalti).
Prin comparatie, unul din lucrurile care ma distreaza pina la eruptie de piele e conversatia de salon pe cale de disparitie in anumite zone ale lumii, redescoperite aici. Chiar daca iti atirna creierul intr-o parte, te impiedici in tivul de la fusta si te calci pe miini, sau versi cafeaua fiebinte in poala la fiecare sorbitura, de luni dimineata pina marti seara cineva te va intreba: deci, te-ai dixtrat in uichend? Dupa ce am raspuns constincioasa la primelee 325 de ture, m-a pocnit revelatia: nobody gives a shit. E un fel de how do you do special croit sa-ti semnalizeze ca nu mai esti acasa in gradina, si deci sa nu te mai scarpini fara jena la neste treburi. Eh, oboseste treaba cam pe miercuri seara, caci chiar de la prima ora joi cineva deschide subiectul: deci, ce planuri ai pentru uichend? Oh, ma coplesesc atita entuziasm si interes pentru scopul principal al adunarii noastre zilnice!
Nu ca i-ar pasa intr-adevar cuiva ce fac sau am facut uichendul trecut sau viitor, dar pare sa nu fie dureros sa fii politicos. A dracului asta, cu accentul ei rusesc. Sau frantuzesc, ca nu se pot hotari.
Oricum, desi ma plictisesc discutiile din categoria 'planuri de uichend', nu pot sa ma abtin sa nu observ ca americanii ma suna mai des asa, doar sa ma intrebe ce mai fac. Americani necunoscuti nu mi-au cerut niciodata prietenia pe hi5 (sau echivalente) si nici nu-si inchipuie ca daca am mincat salam cu soia de la aceeasi firma suntem amici pe linkedin. Oameni pe care nu-i cunosc imi scriu ca si cum ne-am cunoaste si dupa primul meil obosesc de atita comunicare si se culca inapoi linistiti. Oameni pe care-i cunosc isi pierd irecuperabil apelurile pierdute. Oameni nu au curiozitatea sa dea un telefon de bunaziua. Dar se supara si ma dojenesc ca nu i-am mai sunat demult. Cunostinte carora le trimit emailuri prietenoase si utile imi transmit vorba prin purtator de cuvint. Sau impresar. Sau nu transmit nicio vorba, ca emailurile costa timp si timpul costa bani, si e criza, si oricum..
Si peste toate acestea, o voce agasata care aproape ma trage de un nasture: draga, nu inteleg ce-i cu romanii astia, de ce nu sunt si ei uniti, asa ca altii? Ca incerci sa legi de-o comunitate si uite, tu, nu se misca nimic. Oh, demult n-am mai ris asa! Asa ca m-am asezat sa crosetez la gura sobei intr-o frumoasa seara de iarna de aproape aprilie si ma gindesc: chiar asa, oare de ce? Cine e de vina ca nu stim sa ne purtam civilizat? Turcii ar putea fi primii pe lista. Niste barbari. Sau dacii si romanii. Niste mitocani, si unii si altii. Sau poate nu se misca pentru ca nu se gaseste cineva competent si care sa ne merite. Pentru ca cineva trebuie sa raspunda la telefon, sa para ca-i pasa, sa scrie un email macar. Sau o scrisoare. Sau macar o vedere din Indiana: bula mort, vind trabant. Semnat: mata (cum se aude, fara cratima, cu diacritica)!
Ridem de americani si de obiceiurile lor ridicole, auzi tu, draga, ce prosti, sa-si trimita kilograme de felicitari de Paste, Revelion, Ziua Armatei, Hanukkah sau faranicioocazie. Ce timpenie sa te intrebe la fiecare 5 minute ce mai faci. Sau sa se prefaca ca-i intereseaza de tine, ba chiar sa te sune o data la 6 luni doar asa sa fie siguri ca mai esti viu, deci nu te taie inca de pe lista de cadouri de Craciun!
Colegii mei americani carora nu le pasa neaparat de aiurita cu care uneori nu te poti intelege mi-au decorat biroul cu baloane cu ocazia graduarii (cum ar veni am terminat scoala). Definitely, niste falsi.
Iar singura vedere pe care am primit-o de cind sunt in America e de la o americanca. O oportunista, desigur!

Orice asemanare cu personaje reale este desigur...

10 comentarii:

  1. Cand m-am intors la birou, dupa ceremonia de cetatzenie, aveam biroul decorat cu steguletze americaneshti si bomboane alb-rosii-albastre, iar pe desktoape mi-erau lipite pos-it-uri cu: "Welcome to America! Now get to work!" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lipsa de "Bunaziua Caciula" (ca sa te citez) nu cred ca e intiparita in formula noastra ca popor. Mai curand ar fi rodul unei educatii deficitare (daaa, cliseul cu "cei sapte ani de acasa"). Ar mai fi imitarea inconstienta a celorlalti. Sau lumea e prea prinsa in vartejul zilnic.
    Si eu observ ca aproape nimeni nu mai suna/scrie ca sa intrebe, pur si simplu, ce mai faci? Ma gandesc ca o fi lipsa de timp. Si de chef.
    O mica paranteza: recomand articolul lui Andrei Plesu, "Munca. Daune colaterale".
    http://www.adevarul.ro/articole/munca-daune-colaterale.html
    As prefera intrebarea "Ce (mai) faci?", adresata de complezenta, asa cum scrii tu ca se intampla pe acolo. Dar adresata des, ritmic aproape. Bineinteles ca cere un raspuns laconic, si nu o intampinare cu lux de amanunte.
    O extrema: curiozitatea agresiva de pe la noi, care se converteste in interminabilele barfe despre X si Y si creste tirajele tabloidelor si ratingurile emisiunilor cu/despre asa-zisele vedete. Lumea vrea sa afle ce face Cutare care e un nume sonor (sonor pentru cateva saptamani sau luni).
    Poate ar trebui sa ne uitam mai des la noi, oamenii obisnuiti. Sa interactionam sincer. Sporadic, dar sincer :)
    Precizare importanta: e-mailurile "forwardate" primite de la prieteni/amici, si care contin glume, inseamna si ele un mic "Ce mai faci?".

    RăspundețiȘtergere
  3. Lasa-ma, ca tocmai am avut saptamana asta un exemplu de romani care traiesc aici de muuuulti ani si tot nu inteleg lumea pe care traiesc.
    Pana la punctul unde s-au oferit sa duca pricipal-ului la scoala un abecedar din Romania ca sa vada americanii cum se face scoala adevarata in clasa I.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru "graduare"! Cat de repede trece timpul...abia am terminat de citit despre cum nu gaseai centru de testare SAT si cum te-ai inscris pe ultima suta de metri ca deja ai si absolvit.

    Cat despre "bunaziua caciula"...multe adevaruri iti greieste blogul acilea. Cand am trimis o felicitare unei pseudoprietene din Romania m-a intrebat daca mi-am scos netul...

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi povestea un prieten deunazi ca spre asta ne indreptam: o societate de solitari. Cum ar veni, noi, romanii, am fost iarasi mai destepti: ne-am "prins" primii!

    RăspundețiȘtergere
  6. Individualism... se numeste "curentul" pe care tocmai l-ai descris, iar consecinta este sociofobia...care se poate "instala" chiar si printre cei mai "comunicativi" indivizi.
    Eu m-am decis: imi iau catel! Sugerez asemenea..

    felicitauri pentru graduation :)..cand dai de baut?...LOL..ca sa ramanem in sfera romanismelor...
    Just kidding!

    RăspundețiȘtergere
  7. Copii, v-ati prins vad ca de data asta n-am extrapolat, ci m-am referit la personaje exacte, vii si care chiar au fost hranite cu lapte, la un moment dat in evolutia lor. Si mai ales personaje pe care eu personal le cunosc. Si nu personajul colectiv poporul roman.
    Anyway, merci de tip (link), to-morrow!! Demult ma tot intreb (oare ma repet?): esti cumva profesoara?

    Merci pentru felicitarile de graduare. Se accepta si va invit la ceremonie pe 14 iunie:D. Care s-o nimeri prin Chicago..

    pupam, peace!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cum e bancul cu pompa?! Dona a rugat pe cei care-l stiu sa zica si la ceilalti!
    Si da, eu mi-am pus adresa completa intr-o postare de blog...fiind foarte subtil la adresa prietenilor mei...mi-a scris doar una bucata prieten! Uitarea humanum est...pai nu?
    Da adresa ca eu iti trimit vederi! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca e vorba si de rabdare. Nu se face nimic peste noapte iar 50 de ani de tampire (a se citi comunism) nu trec asa usor. Dar eu cred in romani si Romania si in istoria noastra. Nu suntem perfecti dar macar ne straduim sa invatam, si uite asa progresam (vezi bulgarii care erau mai bine ca noi si acum sunt mai rau, nu comentez de ce..).
    Hai la noi in pridvorul virtual sa mai schimbam o vorba peste o cafea si o dulceata de capsuni (tot virtuala pana una alta..) si sa mai punem tara la cale.
    O zi faina :-)

    RăspundețiȘtergere
  10. Scuze, de abia acum am vazut ca mi-ai adresat o intrebare. Nu sunt profesoara, desi as fi putut fi, conform diplomei de facultate :) Daca as fi in Chicago in ziua de care spui, musai as veni. Dar cum nu voi fi, voi trimite felicitarile pe cale electronica. Sa nu uiti sa scrii pe blog cum a fost la ceremonie!

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn