sâmbătă, 21 iulie 2007

O ALTA AMERICA

Ce-mi place la americani sunt seriozitatea si respectul cu care trateaza sarbatorile: zece zile de mega-reduceri inainte si trei libere dupa. Drept pentru care Ziua Nationala de 4 iulie, fiind cea mai importanta, e si cea ma sarbatorita. Un fel de 1 Mai muncitoresc. Orice activitate inceteaza pe tot teritoriul american pentru citeva zile in care cerul senin, pe care filfiie mindre milioane de steaguri si steguletze, se umbreste de la fumul gros de barbecue venit din toate partile, din Hawaii pina in Alaska.

Asadar, cum se apropie ziua cu pricina, incepe migratia popoarelor de la nord la sud si de la est la vest. Cu catel cu purcel si neaparat cu crosele de golf, toti isi incarca maieurile de plaja si copiii in ce au mai la indemina (avion, masina, barca cu motor) si cauta o poiana umbrita unde sa puna de-un gratar. Cu cit mai departe de casa cu atit mai bine. In Maui e o vreme perfecta de gratar!

Desi Partidul si Statul vegheaza vigilenti la timpul liber al clasei muncitoare, ei bine, 4 iulie a cazut anul asta intr-o miercuri. Asadar, s-a luat o saptamina de vacanta. Ca luni si marti abia faci ochi dupa uichend, miercuri e liber de la Stat, joi si vineri trebuie sa stam un pic la reveneala. Sau invers.

Asa facute socotelile, am strins citiva oameni de nadejde, am scos harta si am cautat un loc de pus gratarul. Am gasit unul liber linga granita cu Canada, drum de ziua pina-n seara, undeva unde nu se auzise de telefonie mobila.

Zis si facut! Am incarcat masina cu fripturi, rosii, castraveti, beri si coniac, plus scaunele pliante si un bax de spray de tintari, am indesat costumele de baie prin buzunare, am ornat masinile cu biciclete si am purces la drum.

Dupa ce am trecut granitza in statul vecin, Wisconsin, departindu-ne de Chicago, drumul s-a aerisit, masinile s-au rarit, aerul s-a curatat si cerul s-a limpezit. Doar cite o ferma din loc in loc. Am mers citeva sute de mile pe sosele aproape perfecte, prin padure, cu Parazitii la maxim “daca-as fi pentru-o zi presedinteeee...”, incercind sa nu ne pierdem intre noi si dupa ce nu mai avea semnale la telefoane. Doamne, oare cum faceam inainte, cind nu se inventasera celularele?? Cum am trait fara Internet? Cum ne-am orientat in teritoriu inainte de google maps???

Brusc, am facut dreapta pe un drumeag si am oprit la o margine de lac. Citeva baraci ce tineau loc de cabane. Citiva pierduti de-acasa. Si multi nuferi!

Am descarcat masinile -care au rasuflat usurate-, am desfacut berile si-am lenevit 5 zile pe marginea pontonului. Sau in piscina din padure. Sau in barca, pe lac. Sau in jacuzzi-ul de linga piscina din padure. Ei bine, da! Asa ne-am gindit si noi initial, pufnind dispretuitor: in mijlocul naturii unde noi facem foc de lemne (carbunii au fost exmatriculati pe aceasta perioada) si ne lasam mincati pina la os de o specie de tintari foarte rezistenti la alcool.. ce cauta jacuzzi-ul asta aici?? Dar bolborosea asa ispititor incit am lasat filozofiile la o parte si ne-am aruncat cu totii inauntru. Dupa o ora de pedalat cu bicicletele prin padure cred ca asta ne-a salvat de o febra musculara serioasa. Numai un coniac mai lipsea, dar nu s-a lasat nimeni pacalit sa iasa sa-l aduca.. Si din pacate, astia room service n-aveau.

Apoi am pus stapinire pe piscina si nu i-am mai dat drumul pina am plecat. Am speriat citiva copii si am aruncat cu mingea in niste doamne grase care se aventurasera inconstiente pe teritoriu. Cert e ca, stind eu cocotata pe tobogan intr-o zi, am tras concluzia ca toate piscinele lui Marriott nu fac doi bani gauriti pe linga asta, asa usor scorojita pe alocuri. Mai ales ca piscina isi avea rostul ei in peisaj, razbunare ca nu puteam face baie in lac. Foarte frumos lacul, apa nu mai mare de 2 metri si asta doar pe alocuri. Banui inca doi metri de mil dedesubt. Dar! Populat de niste testoase ninja carnivore. Poate exagerez, dar oricum, am fost avertizati sa nu intram la scalda ca speriem testoasele care cu ciocul lor ascutit ne sfisie-n bucati. Eh, cert e ca nici macar Soso n-a avut tupeul sa incerce. Drept pentru care ne-am multumit sa rascolim lacul in lung si-n lat cu barca. Caci cabana inchiriata vine cu ponton care vine cu barca. Full service, cum ar zice cineva care lucreaza la Marriott. Speaking of which, cabana, altfel darapanata pe alocuri, era utilata cu tot ce-i trebuie omului sa traiasca, mai putin un mesticau de mamaliga pe care, prevazatoare, il aveam eu. Si apropo, mamaliga merge bine cu coniac! Mai ales dupa bere..

Morala? Ce-mi place la americani, in afara de zilele libere, e ca atunci cind pleci in vacanta, planificata sau nu, nu trebuie sa-ti fagi bagajele. Obligatorii nu sunt decit ID-ul si credit cardurile. Restul se cumpara pe drum. Drum bun si vint la pupa sa fie...

3 comentarii:

  1. Da, frumoasa poveste, frumos ambalaj.. keep up the good work! :)

    Dar ai uitat sa ne explici cum se explica faptul ca in loc sa ajungem la vreun resort marca Marriott, am ajuns acolo pe marginea lacului din poveste. Si anume, cum ca domnul Marriott s-a suparat pe wisonsinieni si nu i-a privilegiat si pe ei cu nici macar un court-yard sau macar vreun mini-marriott.. (am aflat asta in excursie si mi s-a parut fascinant, cu atat mai mult cu cat in Chicago sunt cate trei pe intersectie!)

    RăspundețiȘtergere
  2. !!!! Haide cu povestirile!! daca nu una pe zi, macar una pe saptamana..sau la doua saptamani!

    RăspundețiȘtergere
  3. unu' care a fost6 august 2007, 05:26

    Te pun la favorite, numa' sa nu ne uiti. Stilul e misto, dar parca e scris pentru cineva care a citit deja cartea. Nu prea inteleg ce si cum fu, dar e bine cand e bine.

    RăspundețiȘtergere

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK