miercuri, 11 mai 2005

Cu Marriott la meci la Cubs

La Americani e o moda. Sa ne intrecem in a ocupa timpul liber al angajatilor in asa fel incit sa nu care cumva sa cadem din topul 100 al celor mai simtite companii Americane. Asadar, intr-o frumoasa zi de joi, zi de salariu, impreuna cu check-ul saptaminal am primit si o invitatie la.. meci! Ma rog, acum unde vroiam sa ma invite americanu’, la muzeu?? Am zis: e gratis? Bun, dati-mi zece! N-a mers. Numai unul sa ajunga la toata lumea. Evident, am umplut tot hotelul de zvonul ca merg pentru prima oara in viata mea la un meci de baseball ceea ce a reusit sa uimeasca poporul American mai ceva decit procesul lui Maical Pedofilul care se difuzeaza non-stop pe jumatate din cele 100 de canale (pe care le prind eu!). Drept pentru care am primit informatii si sfaturi din toate partile. Mai intii si mai intii ar trebui sa-mi procur echipament pentru meci. Zis si facut! Asadar cine joaca? Pai Cubs cu.. na, ca am si uitat! Ma rog, joaca Cubs, adica ai nostri, cu niste unii. Perfect, am zis! Mi-am luat sub brat debit cardul si m-am infipt in Gift Shop-ul din lobby-ul hotelului de unde m-am intors victorioasa cu o frumoasa sapca de blugi. Beton! Awesome, cum ar spune Americanii! Pe care mi-am pus-o pe cap spre stupoarea si risul general al tuturor. Uimita si jignita dar mai presus de toate confuza am cerut socoteala colegilor care mi-au explicat printre lacrimi ca ce mi-am cumparat eu nu e o sapca cu insemnele Cubs ci Bears. Eah, basket, baseball mi-e totuna, daca mie asta mi-a placut?! Dar ce, e dupa mine?? Un coleg mai sufletist m-a luat frumusel de brat, ne-am intors in Gift Shop, a pus mina pe o alta sapca si-a zis: asta e ce iti trebuie! M-am executat, am schimbat frumoasa sapca dupa care inca mai suspin si m-am simtit dintr-o data mult mai pregatita a face fata primului meu meci de baseball.

A doua zi, echipata pina-n dinti caci batea un vint ca la Vama Veche intr-o racoroasa seara de decembrie, mi-am luat colegele de toarte si le-am trecut strada si indesat in metrou respectiv autobuz pina la Wrigley Field, celebru stadion in Chicago, unde trebuie sa fi sonat sa mergi cu masina intr-o zi de meci. Asta deoarece colegele mele, chicagoience din tata-n fiu, au necesitat babysitting in materie de transport in comun, caci, paradoxal, Americanul de rind care nu isi permite sa locuiasca in buricul tirgului nu merge decit cu masina personala, deci, habar nu are despre tren sau autobuz. Ceilalti mai bogati care locuiesc in downtown isi vind masinile care sunt mai mult o pacoste decit un ajutor in traficul inuman.

Intr-un cuvint, toate bune si frumoase, ne-am infiintat la stadion, meciul incepuse doar de vreo 15 minute, ne-am luat cuvenitele beri, hotdogi (nimic spectaculos!) si…seminte de floare, ne-am strecurat printre cei aproape 40 de mii de Americani care miercuri la ora 1 la prinz n-aveau altceva mai bun de facut si am incercat sa intram in atmosfera jocului. Mie mi-au trebuit vreo 20 de minute sa imi dau seama care sunt ai nostri caci mi-a fost rusine sa intreb. Asa ca mi-am parasit femeile si m-am strecurat strategic intre doi colegi, barbati si foarte interesati de scor. Carora le-am cerut imperativ sa-mi explice si mie cineva ce fac aia acolo pe spatiul verde ca nu pricep nimic. Evident, explicatiile au fost mult prea tehnice si pline de intelesuri absconse pentru o minte proasta de femeie, impanate cu termeni de specialitate (eu care abia imi gasesc cele 2000 de cuvinte din dictionarul de baza al limbii engleze!!) asa ca m-am resemnat intr-un final. Drept pentru care am inceput sa pun intrebari si trag concluzii spre hazul tuturor gen: ma, dar astia au un teren atit de mare.. de ce stau toti masati intr-un coltisor, ce atita risipa de spatiu?

In rest, asa cum stiti de la televizor si de pe la filme. Baietii din iarba arunca o minge in unul care il fereste cu o bita mare pe ala din spatele lui (desi ala e din echipa adversa?!), daca a nimerit, ceilalti alearga ca disperatii in jurul unui patratel care nu ocupa nici un sfert din teren, o combinatie intre frunza si prinsea (daca va aduceti aminte de cind erati mici) atita doar ca din cind in cind unul se arunca cu nasul in nisip, moment in care toti se ridica in picioare si urla de fericire. Nu am reusit sa-mi dau seama care-i motivul.. Printre oameni trec baieti cu tavi agatate cu curele ca rucsacii in fata din care scot tot felul de chestii strigindu-le pe nume sa le sara plaminii: beri, hotdogi, alune, seminte, ciocolata calda si rece etc. pe care le dau din mina-n mina pina-n fund la taxatoare, din sens invers prin acelasi lant uman primind la schimb niste dolari mototoliti. Altfel, scump: 4$ un pahar de bere (desi se vind la cutii ti se pune intr-un pahar de plastic, din motive de securitate!)!

Abia cind incepusem sa ma integrez in societate si parca-parca incepusem sa inteleg si ceva din meci, brusc toti s-au ridicat in picioare si-au inceput sa urle. M-am ridicat si eu in picioare, asa, din respect, si-am vazut un panou urias de becuri luminoase clipind: Cubs Wins!! Asta cred ca pentru mine si pentru persoanele cu disabilities a fost, sa intelegem si noi ca s-a terminat meciul.

Cu greu ne-am strecurat in formula completa pe poarta afara in strada..

Concluzia zilei a tras-o una dintre colegele mele inca dinainte de a ma hotari sa vin la eveniment. Caci explicindu-i ca nu stiu ce-as cauta eu acolo unde habar n-am si anume deloc despre ce se discuta, mi-a replicat foarte uimita:

-Dar cine se duce pentru meci? Noi mergem sa bem!!

Hai ma, ca tot niste romani sunt si Americanii astia!

11 mai 05

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK