Bau-hoo-hoo Halloween!

In fiecare an, compania pe care cu umilinta o slujesc organizeaza mult-asteptatul Pumpkin Carving Contest.

Fiecare department primeste cite un dovleac, asa cam cit poate cuprinde un om in brate de mare, pe care trebuie sa-l… cum sa-i zic… carvuiasca! Eu n-am luat acest concurs in serios pina acum, ca si deghizatul de Trick or Treat, dar cind vad in jurul meu oameni care pun atita energie intr-un biet dovleac, imi zic ca pot sa fac si eu un efort si, macar o data pe an, sa nu fiu impotriva. Asa ca la prima petrecere m-am deghizat si eu in ceva, nu stiu ce, ca am luat costumul de la reduceri si nu mai avea eticheta. Era de la copii, dupa cum am aflat acasa, dar a fost bun. See alaturea.
Revenind la concursul nostru de decorat pumpkini (ca astia nu-s dovleci, sunt pumpkini!), anul asta fiind parte din noul departament, alti oameni, alte obiceiuri, n-am scapat de colega noastra Jennifer ca nu a dormit nopti la rind cautind o idee ce sa facem cu portocaliul primit ca sarcina de partid.
Ziua de marti, de dinaintea evenimentului, s-a declarat ziua de carvuit pumpkini si jumatate de zi, sub supravegherea sefilor nostri, ne-am decorat dovlecii intr-un mare avint pionieresc. Inca nu am aflat rezultatele, dar sunt convinsa ca vom cistiga unul din premii, probabil pentru originalitate.
See derularea evenimentelor mai jos.. Poze facute cu telefonul, so nu dati in fotograf, face si el ce poate.




FYI: Concursul de carvuit s-a incheiat cu victoria zdrobitoare a calestii de mai sus. Accounting rulz, zic!

Apa Sfintzita. Cash Only.

In ultimele doua luni am fost la doua nunti. Una pe luna, ar remarca micutza contabila care creste-n mine. Deh! Nimic nu se pierde, nimic nu se cistiga, totul se transforma.
Nunta de americani a fost asa cum m-am asteptat. Doar ca fara manele.
La prima nunta insa am “muncit”, cum ar veni. Adica, tirita de un prieten, am facut poze. O nunta de romani in stil american. Eu am crezut ca partea cu ‘stil american’ se refera numai la poze..
Am pornit cu noaptea-n cap la munca, eu la casa mirelui, el la mireasa. Am primit instructiuni clare, jucam ‘ce fac eu sa faca toti’, ma tin dupa mire ca un paparazzi. Ce sunt. Mi s-a printat de pe internet o lista cu ce trebuie fotograful profesionist sa pozeze la nunta. Exact, cu unghiul si distanta. Pantofii, inelele pe pernutza, rochia agatzata de usa sifonierului, mireasa admirindu-se in oglinda, ‘best man’ aranjind cravata mirelui, mama plingind, tata uitindu-se urit la mire.. de-astea.
Asadar, ca un profesionist ce ma aflu, m-am incarcat cu o valiza plina cu indicatii pretioase, scule, baterii, memorii, cabluri, blitzuri si evident laptopul cu tot tacimul. Dan, care e foarte intelept, zice ca cu cit ai scule mai complicate cu atit se da mai la o parte lumea cu respect din fatza ta. Numai ochelarii imi lipseau, sa par si inteligenta, nu numai profesionista.
Pai, si m-am tinut eu dupa oricine era imbracat mai frumos, am facut poze, acasa, in baie, in bucatarie, pe strada, in limuzina, la biserica, in biserica, sub biserica. Din cind in cind imi mai fugea atentia, la candelabre, copii, scaune, pisici, flori si alti neparticipanti la eveniment, moment in care Dan imi dadea cite un cot in gura. Evenimentul cel mai important, si anume acela in care amindoi cad de acord s-a petrecut intr-una din bisericile ortodoxe romane din Chicago, in completa mea indiferenta. Sprijinita intr-un scaun, am cascat gura in jur, caci doar erau lucruri de vazut.
Inca de la intrarea m-a izbit o inventie nepatentata (cred!) a unui nene priceput si plin de idei, si anume un scaun pe sine, un fel de varianta antica a liftului sau scarilor rulante, pentru invalizi presupun. Altfel, o biserica autentic ortodoxa, cu rinduri protestante de banci pentru enoriasi, cu alarme de fum si semne luminoase de ‘exit’ pentru orientare turistica. Well, obligatorii, pompierii se bazeaza mai mult pe ele decit pe atentia distributiva lu’ Al de sus!

Si pe linga toate acestea, o ‘fintina’ cu apa sfintzita, proaspata, special delivery pentru nunta. Dupa cum se poate observa, apa sfintzita poate fi la temperatura camerei, rece sau fierbinte, ca poate dorim un ceai sfintzit sau, si mai bine o cafea sfintzita. Caci ce e mai bun pe lumea asta decit o cafea? Doar o cafea sfintzita!

Astept cu interes ziua cind Coca-Cola o sa vinda apa sfintzita la PET-uri de jumate. Aici, la noi in America, ziua aia e aproape, o simt.
In rest, nunta decenta, frumos, cu doamne si domni imbracati frumos la restaurant, cu Prigoana si Bahmu, fara camere de luat vederi dar cu manelisti beti mai spre sfirsitul serii. Toate bune si frumoase, am zis, si cind sa ma apuc de mincat, constat ca nu am ce. Zic, saracii oameni, n-au avut bani sa puna si ceva pe masa. Dar nu, aflu ulterior, de fapt asa e la americani. Ca doar nu vii sa maninci?! Am inghitit in sec, am hapait tortul (chestie la care n-am ajuns niciodata la vreo nunta din motive lesne de-nteles), si cind s-au imbatat bine toti l-am apucat pe Dan de toarta lui Canon si l-am scos pe usa afara. Bre, zic, hai acasa sa halim ceva ca ma ia cu lesin! Astia-si bat joc de noi.
Fu bine, am facut in jur de 1200 de poze. Din care au am pastrat vreo 20. Nici una cu mireasa sau mirele, sau ceva legat de nunta..
Cert e dupa experienta de mai sus, urmatoarea nunta a fost mult mai usoara, desi, deloc lipsita de peripetii. O nunta de americani. Abia am apucat sa-mi ud buzele intr-un pahar de whiskey cind s-a inchis barul. Am crezut ca vad negru. De mincat mincasem acasa, preventiv. Dar de baut nici prin cap nu-mi trecuse. Cind s-a redeschis barul, in alta parte a restaurantului, deja ma desemnasem soferul serii si trecusem pe apa chioara. Pe care o pazeam ca pe sfinta Paraschiva, caci niste chelneri foarte agili si pusi pe saga pindeau orice secunda de neatentie sa-mi fure de sub nas farfuria cu putinele frimituri delicate, tacimurile, paharele. Cind am obosit de-atita concentrare, mi-am facut bagajele, am spus buna-seara si hai noroc si mi-am luat talpashitza fara nici un regret.
Pe drum ma gindeam ca, daca in Romania nunta a devenit o afacere, aici e doar un motiv sa te arati intr-o rochie care crapa pe tine si te arata chiar mai grasa decit esti. Alte diferente dintre nuntile americane si cele romano-americane sunt minore: in loc de manele se servesc slagare anii ’80, lumea e mult mai prost imbracata si pe la 12 noaptea incep sa plece, plictisiti de moarte de tot circul.
Fara ciorba de potroace, fara sticle pe masa si oameni obositi sub masa.