Spik inglish, bre?

Pe un zid in Chicago downtown sta scris "Sunteti frumosi" in mai multe limbi..

De la o vreme incoace am sentimentul ca suntem din ce in ce mai putini acei care mai vorbesc romaneste de buna voie. In cazul meu cel putin, nu dintr-un sentiment de prea plin romanesc ci pentru ca mi-e mai comod. Ca nu pot sa fiu si inteligenta si corect gramaticala in acelasi timp, ca doar nu-s multi-tasking! Eu i-as invata romaneste pe americanii mei adunati gura-casca la fiecare injuratura frunzoasa care imi mijeste in coltul gurii la anumite momente ale zile, ca par interesati. Dar sunt comoda. Neah! Ce bine ar fi daca s-ar invata romana la scoala.. Tocmai am aflat ca in Chicago, in scoala generala, se invata urmatoarele limbi straine: spaniola, chineza sau poloneza. La alegere.. Explicatia cred ca pina si eu o intrezaresc. Spaniola mexicana e vitala daca vrei sa te intelegi cu cei care-ti asigura mersul lin prin viata, de la bona copiilor pina la omul care-ti spala masina, ala care-ti vinde piine sau iti taie iarba-n curte. Chineza trebuie invatata ca nu se mai poate: nu intelege nimeni o boaba din ce zic baietii aia, indiferent ce limba vorbesc! Iar poloneza.. ce sa mai zic, sunt mai multi polonezi in Chicago decit sunt in Varsovia. Mai mult decit atit, multi nu vorbesc engleza. Si anume deloc. Asa, de-ai naibii! Pentru ca pot.

Aici, la noi in America, 99% din romani folosesc ambele limbi in conversatie ceea ce face ca vechiul meu compilator romanesc impreuna cu cel nou american dar inca nerodat -cam la fel de bun ca Microsoft Vista- nu sunt compatibile intodeauna. Si in nici un caz nu sunt complementare. Asa, cite un cuvint ici-colo mai merge dar cind intr-o fraza se strecoara o alta limba latita pe o intreaga idee deja obosesc. Si din observatiile mele empirice, raportul dintre limba engleza versus romana folosita in conversatie e direct proportional cu timpul trecut de la emigrare. Huh? Sa zic in engleza mai bine?

Problema mea se intinde pe ambele maluri ale oceanului insa. Caci, chiar daca exersate mai ales prin insiruirea de expresii nerusinate, incercarile mele de a nu uita limba in care m-am nascut se simt neajutorate cind ma lovesc de vreo cunostinta-prieten-amic de acasa. Pentru ca in dorinta mea de a nu scapa vreun neologism din dictionarul specific romano-american care mi-ar putea atrage mistoul general observ ca, din nou, sunt so five minutes ago.. Oamenii mei vorbesc engleza, scriu engleza, respira engleza. Urmeaza traducerea/subtitrarea filmelor romanesti, asa, sa inteleaga tot omul, nu?

Ei, si atunci ma gindesc eu.. cu atitudinea asta a romanului sa invete el si sa arate ce frumos vorbim noi limbi straine, n-o sa ridicam niciodata limba romana pe cele mai inalte culmi ale respectului si cunoasterii. Nu stiu despre voi dar eu cind ii aud pe americanii mei clipind des din gene si, cu un zimbet larg, intrebindu-ma senil: “dar voi ce limba vorbiti in Romania?” simt cum mi se usuca inima mea mica de romana trecuta prin salamuri cu soia si creveti vietnamezi. Dupa care urmeaza invariabil intrebarea: “dar tu si colega ta bulgaroaica de ce vorbiti engleza intre voi, de ce nu vorbiti limba voastra?”.. Limba fiarelor, roaaaar!!

Toata aceasta introducere are un singur scop. Pentru ca am un plan.. Bre, nu va lasati pacaliti de astia de va aduc inapoi margelele de sticla pe care le-ati dat acu’ 400 de ani! In SUA nu exista nici o lege care sa stipuleze vreo limba oficiala, cu alte cuvinte nu exista nici o limba oficiala. Este momentul sa ne spunem cuvintul, si anume: “da-te ba mai incolo, minca-ti-as, sa incapa si mandea acolosea in primul rind!”.. In limba romana, desigur. Nu trebuie sa fim multi, ne trebuie doar tupeu, mult tupeu.

Speaking of which, oare cum s-o traduce “minca-ti-as” in engleza?..

O ALTA AMERICA

Ce-mi place la americani sunt seriozitatea si respectul cu care trateaza sarbatorile: zece zile de mega-reduceri inainte si trei libere dupa. Drept pentru care Ziua Nationala de 4 iulie, fiind cea mai importanta, e si cea ma sarbatorita. Un fel de 1 Mai muncitoresc. Orice activitate inceteaza pe tot teritoriul american pentru citeva zile in care cerul senin, pe care filfiie mindre milioane de steaguri si steguletze, se umbreste de la fumul gros de barbecue venit din toate partile, din Hawaii pina in Alaska.

Asadar, cum se apropie ziua cu pricina, incepe migratia popoarelor de la nord la sud si de la est la vest. Cu catel cu purcel si neaparat cu crosele de golf, toti isi incarca maieurile de plaja si copiii in ce au mai la indemina (avion, masina, barca cu motor) si cauta o poiana umbrita unde sa puna de-un gratar. Cu cit mai departe de casa cu atit mai bine. In Maui e o vreme perfecta de gratar!

Desi Partidul si Statul vegheaza vigilenti la timpul liber al clasei muncitoare, ei bine, 4 iulie a cazut anul asta intr-o miercuri. Asadar, s-a luat o saptamina de vacanta. Ca luni si marti abia faci ochi dupa uichend, miercuri e liber de la Stat, joi si vineri trebuie sa stam un pic la reveneala. Sau invers.

Asa facute socotelile, am strins citiva oameni de nadejde, am scos harta si am cautat un loc de pus gratarul. Am gasit unul liber linga granita cu Canada, drum de ziua pina-n seara, undeva unde nu se auzise de telefonie mobila.

Zis si facut! Am incarcat masina cu fripturi, rosii, castraveti, beri si coniac, plus scaunele pliante si un bax de spray de tintari, am indesat costumele de baie prin buzunare, am ornat masinile cu biciclete si am purces la drum.

Dupa ce am trecut granitza in statul vecin, Wisconsin, departindu-ne de Chicago, drumul s-a aerisit, masinile s-au rarit, aerul s-a curatat si cerul s-a limpezit. Doar cite o ferma din loc in loc. Am mers citeva sute de mile pe sosele aproape perfecte, prin padure, cu Parazitii la maxim “daca-as fi pentru-o zi presedinteeee...”, incercind sa nu ne pierdem intre noi si dupa ce nu mai avea semnale la telefoane. Doamne, oare cum faceam inainte, cind nu se inventasera celularele?? Cum am trait fara Internet? Cum ne-am orientat in teritoriu inainte de google maps???

Brusc, am facut dreapta pe un drumeag si am oprit la o margine de lac. Citeva baraci ce tineau loc de cabane. Citiva pierduti de-acasa. Si multi nuferi!

Am descarcat masinile -care au rasuflat usurate-, am desfacut berile si-am lenevit 5 zile pe marginea pontonului. Sau in piscina din padure. Sau in barca, pe lac. Sau in jacuzzi-ul de linga piscina din padure. Ei bine, da! Asa ne-am gindit si noi initial, pufnind dispretuitor: in mijlocul naturii unde noi facem foc de lemne (carbunii au fost exmatriculati pe aceasta perioada) si ne lasam mincati pina la os de o specie de tintari foarte rezistenti la alcool.. ce cauta jacuzzi-ul asta aici?? Dar bolborosea asa ispititor incit am lasat filozofiile la o parte si ne-am aruncat cu totii inauntru. Dupa o ora de pedalat cu bicicletele prin padure cred ca asta ne-a salvat de o febra musculara serioasa. Numai un coniac mai lipsea, dar nu s-a lasat nimeni pacalit sa iasa sa-l aduca.. Si din pacate, astia room service n-aveau.

Apoi am pus stapinire pe piscina si nu i-am mai dat drumul pina am plecat. Am speriat citiva copii si am aruncat cu mingea in niste doamne grase care se aventurasera inconstiente pe teritoriu. Cert e ca, stind eu cocotata pe tobogan intr-o zi, am tras concluzia ca toate piscinele lui Marriott nu fac doi bani gauriti pe linga asta, asa usor scorojita pe alocuri. Mai ales ca piscina isi avea rostul ei in peisaj, razbunare ca nu puteam face baie in lac. Foarte frumos lacul, apa nu mai mare de 2 metri si asta doar pe alocuri. Banui inca doi metri de mil dedesubt. Dar! Populat de niste testoase ninja carnivore. Poate exagerez, dar oricum, am fost avertizati sa nu intram la scalda ca speriem testoasele care cu ciocul lor ascutit ne sfisie-n bucati. Eh, cert e ca nici macar Soso n-a avut tupeul sa incerce. Drept pentru care ne-am multumit sa rascolim lacul in lung si-n lat cu barca. Caci cabana inchiriata vine cu ponton care vine cu barca. Full service, cum ar zice cineva care lucreaza la Marriott. Speaking of which, cabana, altfel darapanata pe alocuri, era utilata cu tot ce-i trebuie omului sa traiasca, mai putin un mesticau de mamaliga pe care, prevazatoare, il aveam eu. Si apropo, mamaliga merge bine cu coniac! Mai ales dupa bere..

Morala? Ce-mi place la americani, in afara de zilele libere, e ca atunci cind pleci in vacanta, planificata sau nu, nu trebuie sa-ti fagi bagajele. Obligatorii nu sunt decit ID-ul si credit cardurile. Restul se cumpara pe drum. Drum bun si vint la pupa sa fie...

M-AM FACUT AMERICANCA

M-am facut americanca. Cred. Ori tind spre asta, asa asimptotic, gen n-o ajung niciodata acolo dar ma apropiu (cum ar fi spus profa de algebra din facultate).

Zic asta in urma unei ample introspectii, parte a unui studiu longitudinal cum ar zice americanii mei marketarii care sunt destepti ca sunt indieni, cum ar fi proful de unelte si scule de marketing (asa se traduce cursul!).

Inca mai tin legatura cu unii din prietenii din Romania, aia care isi mai aduc aminte de mine si mai raspund cind cind in cind pe la emailurile mele usor disperate. In conversatiile noastre trans-oceanice constat ca am inceput sa arunc din ce in ce mai multe cuvinte americane (not english, dude, american!). Asumez ca inca sunt simpatica amestecind limbile si provaiduesc buna dispozitie in jur. Pina o sa uit sa acordez apropriat subiectul cu predicatul. Eventual n-o sa mai nimeresc nici terminatiile corecte ale limbii romane la verbele americane.

Dar ce ma incurca mai tare e ca mi se pare ca prietenele mele romanesti devin pe zi ce trece din ce in ce mai intelectuale. Ceea ce de fapt ma duce cu gindul la faptul ca poate de fapt eu ma micsorez in sistemul de referinta dat. Adeca .. nu prea mai ascult muzica, parca nu mai citesc ca in vremurile de trista amintire, nu ma mai uit la filme decit intimplator, nu sunt afiliata la nici un cenaclu literar-artistic iar discutiile noastre devin usor prea filozofice si uneori ma plictisesc. Ba chiar recunosc sportiv ca am si dansat la concertul 3SE.

In schimb m-am imbolnavit de carierism. Am inceput prin a invata sa ma misc ca o pisica pe masa cu pahare printre platitudini si conversatii de salon. Asta am constatat-o brusc intr-o dimineata de luni cind am fost sunata sa mi se ofere o pozitie mai buna in companie pe care am acceptat-o spunind, citez: “Thank you, I really appreciate and I look forward to working with you!” N-a durut, a fost firesc si aproape sincer. Nu mi s-a facut rau, nu mi s-au varsat principiile pe jos si nu mi-a cazut nici nasul. Nu s-a intimplat nimc, viata si-a urmat cursul firesc. Hmm!.. Cind as putut sa zic exact ce gindeam si anume: “mersi draga, inteleg ca n-ati gasit unul mai prost dar mai ascultator, cu gura si cu pretentii mai mici.. oricum mersi, abia astept sa va scot din sarite si pe voi!”

Am inchis telefonul si primul gind a fost: avea dreptate Cristina, trebuie sa invat sa joc golf, alfel n-am nici o sansa sa fac cariera in tara asta. Apoi am facut un mic calcul pe hirtie avantaje-dezavantaje si cit imi iese pe cecul de la sfirsitul saptaminii si mi-am continuat de completat Resume-ul. Am mai indesat in virf o noua functie insa. A trebuit sa inventez un job description ca deocamdata nu am nici un habar cu ce-o sa-mi justific salariul, eu vroiam doar sa o enervez pe sefa mea cind am aplicat, nu m-am asteptat sa si cada in cursa micutzii.

Asadar, deocamdata m-am facut un fel de contabil. V-am zis, habar n-am ce pozitie tocmai am acceptat dar fiind in accounting presupun ca are ceva legatura cu contabilitatea.

Am stat si am analizat aceasta chestiune ca un analyst ce voi fi si am senzatia ca totul decurge de la bani. Inainte tratam depresia prin terapie de shopping. Dar ce ma fac cu depresia post-shopping?! Caci numai gindul ca scot cu minutza tremurinda din micutzul meu buzunaras fluturator niste zeci de mii de dolari pe scoala asta ma motiveaza pina peste poate si ma imbolnaveste de carierism pina in capatul celui mai din fund rind de neuroni. Americanul din mine spune ca e o investitie. Romanul ramas e mihnit. Ce Mertzan si-ar fi luat cu banii astia...

Drept pentru care pun si fundul capului si occipitalul care-l sprijina la treaba sa fiu o studenta de A pe linie, sa ma bage si pe mine cineva in seama ca aici n-am reusit sa impresionez pe nimeni cind le-am zis ca am terminat Cibernetica in ASE.

Si-mi amintesc de Braila, colegul de facultate, care prin anul 3 spunea ca daca pina si Dona trece la Microeconomie facultatea aia e de rahat.

Nu-mi pare rau decit de-un singur lucru: daca stiam ca ma primesc la scoala asta (altfel cotata in primele 10 din America), incercam si la Harvard. Numai de-a naibii, sa-i fac si pe aia de rusine, potrivit teoriei de la Braila!

4 mai 2007