America imi pare ca o gara. Sau ca o multime de gari. Oameni pleaca si vin mereu, mereu altii. Neobositi, alearga care-ncotro.. nici ei nu stiu pentru ce, daca-i intrebi. Dintr-un loc intr-altul, multi dintre americani se muta pina la 30 de ani mai des decit 90% dintre romani intr-o viata. De ce? Simplu: pentru ca au unde, loc cit vezi cu ochii! Sau pentru ca pot?!
Recunosc ca mi se pare un gind nebunesc ca, dupa ce m-am mutat la capatul celalalt al lumii, sa imi fac boccelutza si sa dau fuga sa cer buletin de Washington DC de exemplu, asa, pe perioada nelimitata. Asta pentru ca Marriott nu rimeaza cu marketing research decit acolo. Dar acolo eu doar pe domnul Bush il cunosc si el e asa de ocupat!! In plus, am senzatia ca in viitorul apropiat nu va mai fi de bon ton sa fii vazut cu dinsul.
In alta parte a americii nici nu-mi pun problema.. cel putin teoretic. E frumos in NY dar tare galagios si murdar. E cald si au palmieri in Florida insa toate palesc cind se dau uraganele la ele. California suna tentant dar am auzit ca e tare scumpa chiria. Si apoi unde m-as mai duce in concediu?? Pe linga asta, abia cunosc o mina de oameni in Chicago cu care pot sa impartasesc amintiri din copilarie fara sa ma priveasca ca si cum as avea doua capete.
Dar ma uit la colegii mei americanii care mai ieri si-au vindut casa din Tampa, Florida, de pe malul oceanului, la pachet cu barca cu pinze si masina, si s-au mutat in frumosul dar frigurosul Chicago pentru 2-3 mii de lei americani mai mult. Pina sa-si faca noua masina rodajul, au si gasit un alt job, asa ca vind tot din nou si se muta in Atlanta. Si tot asa. Pina sa-si faca prieteni intr-un loc, a si trecut anul si se face de-o promovare. Cred ca daca s-ar face o cercetare statistica s-ar descoperi ca acei putini americani “veritabili” se cunosc toti intre ei.. Au facut liceul impreuna. Sau au lucrat la aceeasi companie.
Asa s-a dezvoltat si un nou business. I se spune networking. Noi i-am spune pile si relatii. Cum ar veni “I know a guy who knows a guy..”. versus “unchiul lui sor-mea are pe cineva care e cuscra lu’ mama lu’ cine trebuie”.
Azi vorbeam cu un coleg, bun prieten cu un fost coleg, mutat peste noapte la concurenta. L-am intrebat ce mai face prietenul, iar el in gura mare “bine sanatos” si imi sopteste la ureche “cauti un alt job?”. Phui, piei Satana! Pai, ce-am facut, dau mere pe pere? Si pere de-astea nici n-au aia in Romania, de mai trebuie sa le explic ce lantz de moteluri sunt eu angajata la (ce ti-e si cu sintaxa asta americana!).
Oricum, in lipsa de prieteni si rude, networkingul devenit o arta si o stiinta, in acelasi timp. Pentru cei dezorientati care au gresit drumul spre “tara tuturor posibilitatilor” si-au nimerit in america am o veste buna si-una proasta. Vestea proasta e ca daca nu te invirti in cercul potrivit nu conteaza nici ca ai facut Cibernetica si nici ca ai fost olimpic la informatica intr-a treia. Vestea buna e ca secretul reusitei e simplu si format din trei parole: golf, kiss ass, overtime. Desi, daca detii o doza groasa de tupeu, nu-ti trebuie decit un singur talent: golf.
Asa ca in ultima vreme m-au batut doar vreo doua ginduri. Unul e sa invat HTML si fratii lui. E la moda. Nu se stie niciodata. Mai fac un blog, ceva. Nici o legatura cu discutia. Al doilea e sa invat bine, dar foarte bine sa joc golf. Sa joc golf gratios, ca o doamna. Oh, ce colectie de fustitze plisate scurte-scurte o sa-mi fac! Numai sa-mi tin naibii gura, ca parca ma vad dind cu crosele de pamint si injurind ca la noi in Salajean si stric relatiile cu toti domnii si doamnele elegante cu care ma dau de ceasul mortii sa networkinguiesc pentru 2-3 mii in plus pe an.
