marți, 20 ianuarie 2009

Haideti sa putem = Yes We Can

Aveam in facultate un coleg-prieten care zicea ca, de fiecare data cind isi pare lui insusi foarte destept, citeste dintr-o carte in care un individ genial care a inventat o teorie isi explica ca pentru idioti revelatia. Treaba pe care el, colegul-amic cu greu a inteles-o, si asta cu creionul in mina.
Well, am luat modeul si de fiecare data cind mi se pare ca sunt desteapta si ce tare sunt ca lucrez in marketing ma uit la un eveniment din politica americana si aproape imi dau lacrimile de admiratie. Am privit investirea noului si celui de-al 44-lea presedinte american cu mare emotie (ca sa nu-i zic invidie) profesionala, in acelasi timp cu aceeasi detasare emotionala cu care m-am uitat la debate-urile televizate din perioada electorala. Cred ca intr-o viata anterioara am lucrat ca marketer pentru campanii electorale.

Sa fi fost dimineata cred, eram abia la a treia cafea cind colegii mei de la tehnic au instalat in cel mai mare birou un proiector conectat la computer conectat la Internet, Internetul insusi emotionat pregatindu-se tot pentru transmisia in direct a Evenimentului Inauguration Day. Mare minune Internetul asta, incep sa ma intreb la ce o folosi oare televizorul.. ca nu-mi amintesc…Ah, da, ca sa se vada Internetul mai maaare!!
Dar revin, conectati la Facebook (?!) care a transmis in direct prin CNN (presupun ca echipa de filmare de la Facebook n-a mai gasit acreditari, bwahaha!), am asistat alaturi de colegii mei americani la momentul istoric, proiectat direct in ceafa unei colege care isi avea biroul exact pe peretele cel mai gol si care se potrivea perfect cu culoarea ciocolatie a lui Barak. Pardon, domnul presedinte Barak!
Asadar, am asistat in premiera la cel mai mindru intre show-urile puse in scena de cei mai mari regizori hollywoodieni, de maestrii realizatori de evenimente si de marketing/advertising guru. Cel mai scump si mai profitabil produs american s-a lansat astazi pe piata, in admiratia citorva milioane de fani prezenti pe gazon si in direct pe toate posturile din lume. Pariez ca cel putin 90% din populatia globului care are acces la un televizor a vazut. L-a vazut pe Black Token (pentru cunoscatori!) rosind incurcat ca a uitat cuvintele la Juramint! Nevasta s-a incruntat un pic si pariez ca in seara asta doarme pe canapea. La Casa Alba, deci orisicit!
In schimb Discursul… Discursul a fost magistral, minte cu nerusinare cel care spune ca macar o lacrima in coltul ochiului n-a avut! Colegii mei si cu mine (cum se spune elegant!) cu rasuflarea taiata am ascultat vrajiti iar in momentul cind doamna cu voce calda dar ferma a cerut ca toti sa se ridice pe membrele inferioare, jur ca ne-am ridicat si noi de pe coltul biroului. Parol!
Discursul a fost asa cum trebuie sa fie unul de presedinte al celei mai influente tari din lume, ba chiar mai bine, cu de toate, cu piine si cu circ, cu lacrimi si indemnuri patriotice. In afara de obisnuita fanfaronada cu “noi, cel mai liber popor din lume (sanchi!)”, ideea principala adresata americanilor mi s-a parut de un bun-simt dumnezeiesc: Get Your Ass to Work!! Asta daca vreti sa mai prindem revelionul urmator!..
Mi-a mai placut felul in care nu s-a dat vina pe dusmanii poporului, pe trecut, pe turcii cotropitori, pe vremea rea, pe tuica si vinul care nu s-au facut. Nici macar pe Bush saracul. A fost pupat pe frunte, multumit frumos pentru atentie (si mai ales pentru cit de bine a dat Barak prin comparatie) si trimis frumusel la el acasa in Texas, departe de orice decizie mai grea decit care pe crac in care picior sa-l imbrac primul?..
Singura dezamagire a fost ca, atunci cind s-a cintat imnul, nimeni, dar absolut nimeni din adunarea mea, nu a pus mina la piept si sa murmure fals Tricolorul! Eu asa as fi facut!
God Bless America! Parerea mea!

joi, 15 ianuarie 2009

Starea Vremii in Direct

Nu-mi amintesc sa-mi fi fost frig pina pe la 14 ani. Poate pentru ca n-am trait in Chicago pina de curind? Pentru ca sunt o fire optimista nu pot sa nu ma felicit si pe aceasta cale ca nu mi-am ales calea pribegiei prin cimpurile viscolite ale mai nordicilor prieteni canadieni. No offence! Brr!
Asadar, de vreo saptamina ninge. Cu orice ocazie. Cit se poate, in cantitati americane. Munti uriasi de zapada alba crispy-scirtiitoare se intind cit vezi cu ochii. Ochii pe care daca nu-i misti continuu poti avea surpriza sa iti inghete asa, intr-o mirare, chiar cind gradele Celsius se intilnesc cu cele Fahrenheit! Caci –surpriza- se intilnesc! Cit vezi cu ochii, ca-n povestile cu mindre seceratoare-n (ori treieratoare, ca mereu uit) stralucind in lanurile aurii, ei bine, cam asa au ajuns plugurile cele mai importante vehicule, chiar mai importante decit masina de politie, salvarea si pompierii. Toti ii urmam umili.
Poate a mai fost zapada si anii trecuti dar eu traiam in bula mea neviscolita, de 1 mila diametru, intre serviciu si casa. Anul asta am fost avansata, asa cam cu 2x40 km pe zi de avansata. Ceea ce a insemnat un fel de botez al nametului (or nametelui?!) pe care frumosul Chicago mi l-a aplicat peste ceafa, cu fatza in zapada, ca la un amic bun dar fraier: Donny, did you listen to the dude’s story? Duh!
Drept pentru care starea vremii si mersul traficului au devenit specialitatea mea de baza, pot sa dau meditatii la cele doua materii, chiar si soferilor de limuzina, taxi sau camion. Cel putin pe traseul meu zilnic!
Ei bine, cum merg eu zi de vara pina-n seara, am timp sa maninc o piine, sa beau o cafea mare, sa dezvolt vreo teorie despre viata si femeile la volan, si chiar sa dau legatura in direct in studiourile din Romania, chiar inainte de miezul noptii. Intre aceste activitati observ lucruri, cum ar fi actiunile primariilor celor 3214 de comune/suburbii prin care trec. Cu cit taxele (a se citi impozite!) sunt mai mari, cu atit e mai elegant maturata zapada. Si cam e! Ma si oftic, ca pe astia nu ii ia dom’le pe nepregatite iarna, cum il lua pe Basescu cind era el la Primarie! La primul fulg de nea –atunci cind toti uita subit sa conduca- armate de pluguri sunt lasate libere pe strazi si pina nu construiesc cazemate si usuca strada nu se lasa. M-am si ‘spaimintat intr-o zi vazind aproape venind peste mine, pe sensul celalalt, trei plugurui in formatie, ca pasarile calatoare, maturind cit colo un viscol care altora le-ar lua cel putin 3 luni sa-l dovedeasca. Desigur, trec azi, trec miine si pe unde trec ele ramin cratere cit sa-si faca cuib familii intregi de bursuci. Masina mea n-a mai suferit asa traume fizice si psihice de pe vremea cind mi-am spart ochelarii si conduceam fara… Cind am vazut dezmatul, am pus doua perechi de ochi si am incepul slalom urias, ca in vremurile tineretii mele in care caram Olcitul in spate si din cind in cind il mai salvam de prin gropile localitatii. Desigur, cum am invatat la cursul de Planning & Strategy mi-am facut frumos mintal o harta, cu mini-trasee, pe categorii, nivelul 1, 2, 3 samd. Zis si facut, a mers treaba ca unsa! Exac’ pina am memorat harta! A patra zi am constatat ca se astupasera gropile. Astia-s bat joc de mine! Pai, asa se face treaba, te apuci in toiul iernii sa repari gropile?!? Cind abia imi construisem un plan menit sa functioneze pina la vara!? La noi nu se face asa ceva, cine se crede americanii astia sa strice orinduiala lumii, acum cind tocmai ce ma invatasem??! Tare furioasa am fost pret de vreo 20 de secunde, exact pina n-am mai cazut in groapa de care uitam mereu…
Concluzia e simpla si merita reiterata: iarna nu-i ca vara, asa ca fuck it, dude, let’s go bowling!
Ce ne facem totusi cu toti bursucii ramasi astfel fara adapost?...

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Weeweechiou*

Am reusit si anul asta sa evit cu delicatete o implicare emotionala prea profunda in sezonul sarbatorilor, in care oamenii uita chiar si dictionarul de baza –ala de 500 de cuvinte- si folosesc pentru vreo 2 saptamini (cel putin!) unul format din “happy holidays” plus citeva variante. Asta pentru ca nu exista “merry christmas”, cel putin nu in lumea corporate. Nu e politically correct. Daca doamne-fereste esti chinez, sau indian, sau chiar evreu, te-ai putea simti jignit pina in fundul sufletului tau altfel perfect American. Singura care ureaza Merry Christmas cu toata gura fara discriminare si cu mare bucurie e colega mea, evreica, care considera ca mos Craciun vine atunci cind crezi in el no matter ce religie esti. Cute!

Cu toate astea, Craciunul e in continuare aceesi sarbatoare marcata de toate culorile de americani prin imbuibare si cadorisire pina la refuz. Plus o mare de shopping. Caci n-am mai vazut atita trafic in parcarea de la mall de cind s-a dat fasole cu cirnati gratis pe 1 decembrie in Bucuresti. Sau de cind Musetescu a impartit ceai de musetel alegatorilor in campania electorala.

Desigur, si anul asta am primit cel putin un cadou la care sa ma uit cind sunt depresiva si mi se pare ca n-am niciun scop in viata. Caci, desi sustin cit pot economia de consum, sunt chestii care ma fac sa ma opresc din cursul lin al vietii si alunecind in pozitia Ginditorului sa-mi pun intrebarea: cine esti, de unde vii, si la ce dracu’ folosesti?

Una peste alta, ma simt vinovata cind vad oameni in jurul meu care incep anul cu scopuri bine definite. “De la 1 ianuarie ma las de fumat”. “Anul asta imi iau casa”. “Pina la sfirsitul anului pun deoparte un million de dolari, cash, in bancnote mici si nemarcate”. Si ma simt si nelinistita pentru ca (vorba aia!) trebuie sa am grija ce-mi doresc, daca mi se intimpla?! Daca doamne-fereste imi pun in cap chestii nepotrivite, sau care nu-mi trebuie, unde le mai pun sip e astea? Vorba unui breloc pe care l-am primit cadou la un Craciun (apropo de cadouri interesante): mai bine sa ai si sa n-ai nevoie decit sa iti doresti si sa n-ai. Corect, iata un breloc drept de urmat!

Asadar, zic sa-mi fac o lista cu chestiuni care merita atentia, la care necesit imbunatatiri, impliniri, sau pur si simplu imi trebuie, ca altfel nu se mai poate. Dar tocmai am terminat o carte si ma simt intelectuala. Parca mi-as dori o masina noua (macar mai noua decit mine), parca mi-as dori mai multi bani, parca mi-as dori o vacanta in Caraibe, sau Hawaii, sau macar San Diego. Ba chiar visez la o functie de raspundere. Dar vad atita dispret fata de lucrurile astea lumesti, incit parca ma si simt prost si atunci imi doresc doar sa fie pace pe pamint! Si-apoi sa moara toti wraith, sa nu mai fie cretini (mai mari ca mine!) si sa se construiasca sosele speciale pentru femei cu van-uri, isterici care claxoneaza doar ca sa se racoreasca si soferi de taxi! Mi-as mai dori ca cei care vorbesc despre lucruri de care n-au habar sa ajunga sa le cunoasca, iar cei care au mereu dreptate sa inteleaga ca uneori e mai bine sa zimbesti decit sa ai dreptate.

Celor care nu inteleg nimic le doresc sa ramina asa si-o sa le fie bine.

Va anunt ca va doresc un an nou!

*Titlul provine de la celebrul colind popular "Weeweechiou a Merry Christmas!"

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn