marți, 31 mai 2005

La televizor

In ultima vreme, de cind ne-a parasit Braila, Stapinul Televizorului, am ocupat tot rindul intii de pe canapea. Evident, in masura timpului disponibil. Amintirile m-au rascolit, vorba unor cintareti celebri, caci pe vreo 5 din cele 100 de canale disponibile, pot urmari tot ceea ce n-am vazut la vremea potrivita in Romania: Seinfeld, Everybody loves Raymond, Friends, Sex and the City, Married with Children ba chiar si M.A.S.H. sau celebre filme cu James Dean sau Shirley Temple. Evident, toate impanate cu o reclama extrem de agresiva gen Protv la puterea a 3-a, la noul mega-film “cinspe thumbs up!” (aici calitatea filmului se masoara in cite degete sus si cum ridica specialistii) - Star Warzzz!!

Altfel, intr-o evidenta incercare de manageriere a confuziei iscate de prea-multele programe, pe nimeni nu intereseaza cum se cheama canalul respectiv, ca toate sunt numerotate, ele se aseaza singure, ca vrabiile pe sirma, de la 1 la 1234.. Iar HBO e intotdeauna pe 15 la orice TV te-ai uita, in functie de compania de cablu, desigut. Foarte corect si simplu.

Oricum, din cele aproape 100 de canale cite avem noi cu un abonament simplu, fara fitze, vreo 3 sunt spaniole cu telenovele si tot tacimul, vreo 5 programe religioase (perioada Drive-thru a trecut, acum totul se intimpla la televizor), vreo 2-3 canale de teleshoping, vreo 10-12 de specialitate gen Food TV, Court TV, HG TV (sau cum sa-ti aranjezi casa fara s-o distrugi.. prea tare), Weather Chanel, VH1 sau MTV, E! (canal cu scandaluri si birfe despre vedete) samd.. plus canalele de stiri si ele vreo 4. Restul filme! Filme din toate categoriile, virstele, gusturile, majoritatea cu filme de actiune, politiste. Ca doar trebuie sa vinda si Americanii toate filmele cu Bruce Willis si Stallone undeva!

La mare moda sunt reality show-urile, care ocupa o mare parte din distractia zilnica. Show-uri gen Big Brother cu pitici perversi, curve celebre, starlete de mina a cinspea, fosti odata cunoscuti, morti si ingropati demult cum ar fi Vanilla Ice, foste neveste cazute in umbra o data cu eliberarea locului din dreapta a vreunei vedete, oameni obisnuiti (?!), toti capabili de absolut orice doar sa-i vada cea mai mare tara din lume la televizor. Si cind zic, capabili de orice, inseamna ORICE. Maninca cei mai infioratori gindaci pe care pamintul i-a inventat, se arunca in piscine in care misuna rechini, se dezbraca de haine si de toti cei 7 ani de-acasa si toate la un nivel la care show-urile din Romania si-ar lua bagajele si-ar demisiona in bloc! Evident, toate asa-zis reality show-uri fiind regizate pina-n virful unghiilor, doar Americanii mai pot crede ca sunt intr-adevar reale. Nici eu n-am crezut ca cineva mai crede in veridicitatea imaginilor pe care le vad pina cind deunazi a izbucnit un mare scandal referitor la unul din programe unde unul din participantii nemultumiti a incalcat contractul afirmind ca filmarile se mai reiau din cind in cind “pentru a prinde din mai multe unghiuri toata miscarea”. Asta a venit dupa scandalul cu American Idol (un show unde se aleg tineri talentati care cinta frumos) unde Paula Abdul (isi mai aminteste cineva de ea?) a fost acuzata ca a intretinut relatii extrem de nepotrivite cu unul dintre concurenti, ea fiind in juriu. Care scandal a urmat celui cu micutza artista sora de mai mare artista Jessica Simpson (pentru cunoscatori!) prinsa cu mitza-n sac si cu playback-ul in gura in prea-plinul unui mega-concert live al VH1-ului. Ei bine, dragii mei, America oripilata a descoperit in urma cu doar 2 luni playback-ul!! Iar toate aceste minuni au fost dezbatute chiar si pe CNN, la ora de maxima audienta, cu specialisti, Jay Leno (acest Marius Tuca al televiziunii Americane!) si amicii sai concurenti sau au mincat cite o saptamina piine dupa asta.

Dar ceea ce ma fascineaza in continuare sunt reclamele, publicitatea! Inca din primele mele zile de Americanca, am cautat mai degraba calupurile de reclame. Carevasazica, bre, unde-i banul trebuie sa fie si brinza! Ce mi-a fost dat sa vad a intrecut insa cu mult asteptarile mele. In primul rind, mitul cu Americanii care fac cele mai minunate si mai spectaculoase reclame e mort demult. Americanii fac tot felul de reclame, unele mai proaste decit ce vezi la postul local din Tg. Jiu. No ofense! Unele par atit de demult facute incit ma intreb daca cei care le-au realizat mai sunt inca in viata sau au raposat demult, inainte ca serialul Dallas sa se fi incheiat si televizorul color sa fi ajuns in Romania..

In al doilea rind, in America unde daca ii spui unui prost ca e prost te da in judecata si platesti daune morale caci nu se cade sa stie omul adevarul, in schimb Pepsi si Coca-Cola se pleznesc peste bot pe bani grei in spoturi de 30 de secunde. Chestie care e interzisa in Europa dar care aici nu se pune.

Reclama la Pepsi: Un baiat sta pe fotoliul lui de American si se uita la televizorul ui American, bind o cutie de Pepsi pe care nu se stie de unde o are. Apoi, cu mirare priveste in jur ca si cum n-ar fi in casa lui. Planul se indeparteaza si putem vedea camera plina cu obiecte Coca-Cola promotionale rosii. Covorase, sticlutze, mingiuci, mileuri, paharele, pestele de sticla rosie de pe televizor, chiar si ciinele poarta o frumoasa vestuta rosie Coca-Cola, impletita de bunica probabil sau gasita sub un capac. Urmatoarea imagine e cu baiatul care priveste de pe scara din fata casei lada de gunoi plina de obiectele rosii, umilite, cazute in dizgratie. Baiatul bea dintr-o cutie de Pepsi. Ciinele poarta acum o vestuta albastra. Toti sunt fericiti. Morala: fa alegerea potrivita!

Raspunsul lui Coca-Cola: Un baiat, mult mai mic si mai negru de data asta, in fata unui automat de Coca-Cola, intr-un peisaj al anilor ’60. Linga automatul de suc, un magazin de chitari. Copilul priveste chitara din vitrina, priveste Coca-Cola de alaturi, apoi se intoarce si vede vis-à-vis un magazin unde in vitrina se vede un acordeon si linga el un automat de Pepsi. Se mai uita de citeva ori, cind la una cind la alta nehotarit. Apoi se decide si intoarce spatele la Pepsi, implicit si la acordeon. Morala: Daca Jimmy Hendrix ar fi ales Pepsi poate ar fi ajuns acordeonist!

Dar nu au doar cele doua mari companii privilegiul de a-si da in cap pe TV, caci e plin peste tot de reclame la Subway (un fel de McDonald’s) care se lauda ca sandviciurile lor sunt mai voioase si cu mai putine calorii ca ale lui Ronald McDonald, MG se lauda ca noul Crysler e mai bun decit Mercedes (?!), mai frumos decit un Audi, mai destept decit Bush si mai educat ca un Bentley. Si peste toate astea, un concediu distrus al unui biet lucrator la FedEx care nu vede peste tot decit DHL, oriunde s-ar afla, iar omul in loc sa se bucure de frumosul Hawaii, isi face probleme pentru viitorul companiei care ii da voie 10 zile pe an sa-si cheltuiasca toti banii strinsi.

Cea mai adevarata insa este o campanie a unui website unde se fac rezervari pentru concedii. Un domn distins, cu zimbet subtire si ochi mici si rai ne spune ca lui ii convine sa muncim, sa nu ne gindim la nimic altceva decit munca, sa facem bani pentru el ca lui ii convine! Morala: oameni buni, bai Americani cu acte in regula, munca nu ne inalta, munca nu ne invata, mai dati-o dracu’ de munca si plecati in vacanta ca astia iau si pielea dupe voi si nu va merita!

Pe mine asta m-a pus pe ginduri, asa ca ma gindesc sa-l iau pe Soso, colacul si costumele de baie, sa lasam naibii televizorul, pe Marriott si limuzina si sa ne retragem pentru o vreme la ocean, unde bate briza caldutza si palmierii ne tin umbra.. Si poate avem noroc sa nu vina Tzunami peste noi, ca ajungem prima stire pina si pe MTV!!

31 mai 05

miercuri, 11 mai 2005

Cu Marriott la meci la Cubs

La Americani e o moda. Sa ne intrecem in a ocupa timpul liber al angajatilor in asa fel incit sa nu care cumva sa cadem din topul 100 al celor mai simtite companii Americane. Asadar, intr-o frumoasa zi de joi, zi de salariu, impreuna cu check-ul saptaminal am primit si o invitatie la.. meci! Ma rog, acum unde vroiam sa ma invite americanu’, la muzeu?? Am zis: e gratis? Bun, dati-mi zece! N-a mers. Numai unul sa ajunga la toata lumea. Evident, am umplut tot hotelul de zvonul ca merg pentru prima oara in viata mea la un meci de baseball ceea ce a reusit sa uimeasca poporul American mai ceva decit procesul lui Maical Pedofilul care se difuzeaza non-stop pe jumatate din cele 100 de canale (pe care le prind eu!). Drept pentru care am primit informatii si sfaturi din toate partile. Mai intii si mai intii ar trebui sa-mi procur echipament pentru meci. Zis si facut! Asadar cine joaca? Pai Cubs cu.. na, ca am si uitat! Ma rog, joaca Cubs, adica ai nostri, cu niste unii. Perfect, am zis! Mi-am luat sub brat debit cardul si m-am infipt in Gift Shop-ul din lobby-ul hotelului de unde m-am intors victorioasa cu o frumoasa sapca de blugi. Beton! Awesome, cum ar spune Americanii! Pe care mi-am pus-o pe cap spre stupoarea si risul general al tuturor. Uimita si jignita dar mai presus de toate confuza am cerut socoteala colegilor care mi-au explicat printre lacrimi ca ce mi-am cumparat eu nu e o sapca cu insemnele Cubs ci Bears. Eah, basket, baseball mi-e totuna, daca mie asta mi-a placut?! Dar ce, e dupa mine?? Un coleg mai sufletist m-a luat frumusel de brat, ne-am intors in Gift Shop, a pus mina pe o alta sapca si-a zis: asta e ce iti trebuie! M-am executat, am schimbat frumoasa sapca dupa care inca mai suspin si m-am simtit dintr-o data mult mai pregatita a face fata primului meu meci de baseball.

A doua zi, echipata pina-n dinti caci batea un vint ca la Vama Veche intr-o racoroasa seara de decembrie, mi-am luat colegele de toarte si le-am trecut strada si indesat in metrou respectiv autobuz pina la Wrigley Field, celebru stadion in Chicago, unde trebuie sa fi sonat sa mergi cu masina intr-o zi de meci. Asta deoarece colegele mele, chicagoience din tata-n fiu, au necesitat babysitting in materie de transport in comun, caci, paradoxal, Americanul de rind care nu isi permite sa locuiasca in buricul tirgului nu merge decit cu masina personala, deci, habar nu are despre tren sau autobuz. Ceilalti mai bogati care locuiesc in downtown isi vind masinile care sunt mai mult o pacoste decit un ajutor in traficul inuman.

Intr-un cuvint, toate bune si frumoase, ne-am infiintat la stadion, meciul incepuse doar de vreo 15 minute, ne-am luat cuvenitele beri, hotdogi (nimic spectaculos!) si…seminte de floare, ne-am strecurat printre cei aproape 40 de mii de Americani care miercuri la ora 1 la prinz n-aveau altceva mai bun de facut si am incercat sa intram in atmosfera jocului. Mie mi-au trebuit vreo 20 de minute sa imi dau seama care sunt ai nostri caci mi-a fost rusine sa intreb. Asa ca mi-am parasit femeile si m-am strecurat strategic intre doi colegi, barbati si foarte interesati de scor. Carora le-am cerut imperativ sa-mi explice si mie cineva ce fac aia acolo pe spatiul verde ca nu pricep nimic. Evident, explicatiile au fost mult prea tehnice si pline de intelesuri absconse pentru o minte proasta de femeie, impanate cu termeni de specialitate (eu care abia imi gasesc cele 2000 de cuvinte din dictionarul de baza al limbii engleze!!) asa ca m-am resemnat intr-un final. Drept pentru care am inceput sa pun intrebari si trag concluzii spre hazul tuturor gen: ma, dar astia au un teren atit de mare.. de ce stau toti masati intr-un coltisor, ce atita risipa de spatiu?

In rest, asa cum stiti de la televizor si de pe la filme. Baietii din iarba arunca o minge in unul care il fereste cu o bita mare pe ala din spatele lui (desi ala e din echipa adversa?!), daca a nimerit, ceilalti alearga ca disperatii in jurul unui patratel care nu ocupa nici un sfert din teren, o combinatie intre frunza si prinsea (daca va aduceti aminte de cind erati mici) atita doar ca din cind in cind unul se arunca cu nasul in nisip, moment in care toti se ridica in picioare si urla de fericire. Nu am reusit sa-mi dau seama care-i motivul.. Printre oameni trec baieti cu tavi agatate cu curele ca rucsacii in fata din care scot tot felul de chestii strigindu-le pe nume sa le sara plaminii: beri, hotdogi, alune, seminte, ciocolata calda si rece etc. pe care le dau din mina-n mina pina-n fund la taxatoare, din sens invers prin acelasi lant uman primind la schimb niste dolari mototoliti. Altfel, scump: 4$ un pahar de bere (desi se vind la cutii ti se pune intr-un pahar de plastic, din motive de securitate!)!

Abia cind incepusem sa ma integrez in societate si parca-parca incepusem sa inteleg si ceva din meci, brusc toti s-au ridicat in picioare si-au inceput sa urle. M-am ridicat si eu in picioare, asa, din respect, si-am vazut un panou urias de becuri luminoase clipind: Cubs Wins!! Asta cred ca pentru mine si pentru persoanele cu disabilities a fost, sa intelegem si noi ca s-a terminat meciul.

Cu greu ne-am strecurat in formula completa pe poarta afara in strada..

Concluzia zilei a tras-o una dintre colegele mele inca dinainte de a ma hotari sa vin la eveniment. Caci explicindu-i ca nu stiu ce-as cauta eu acolo unde habar n-am si anume deloc despre ce se discuta, mi-a replicat foarte uimita:

-Dar cine se duce pentru meci? Noi mergem sa bem!!

Hai ma, ca tot niste romani sunt si Americanii astia!

11 mai 05

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn