Patriot Day

Sunt chestiuni pe care numai Americani le pot sarbatori! Una dintre ele ar fi 11 septembrie. Si pentru ca toate astea trebuiau sa poarte un nume li s-a zis Patriot Day! Cu aceasi placere sadica s-au inventat emisiuni la TV si s-au gasit noi subiecte de scandal in Show-ul electoral, evident pe seama bietului domn Bush cel cu ochi de plush, care acumuleaza astfel o noua bila neagra..

In aceste conditii si in urma arborarii drapelului pe masa din bucatarie, la hotel, unde s-a dat o masa (anuala!) pentru eroii cazuti la datorie -politia si pompierii din localitate (pai daca n-avem si noi o Casa de Cultura?!)-, am luat initiativa de a face un research, ca doar pentru asta am pierdut 6 ani in scoala! E adevarat ca ideea mi-a dat-o un coleg care m-a descusut intr-o zi mai linistita pe linga front desk despre “ce cred europenii despre Americani”. Am incercat sa fiu diplomata.. da, stiu, e adevarat, nu e cea mai mare calitate a mea dar am incercat chestia aia care cred eu ca-mi iese de fiecare data: sa fi obiectiva.

Pe scurt, m-a mincat limba si am facut un scurt sondaj printre colegi. Ca urmare m-a cuprins o depresie din care cu greu am reusit sa ma smulg. Caci am constatat ca Americanii nu au inteles nimic, sau aproape nimic, din povestea cu nine-eleven (cum spun ei!). Cei din jurul meu, pe care ii apreciez cu nasul meu fin de sondajista cruda data print-un praf de jurnalistica ca facind parte din categoria “American” cu acte in regula, din toate punctele de vedere, au ajuns la concluzia cea mai simpla: I don’t want to talk about it! Arabii sunt nebuni, Americanii sunt buni, Bush e un timpitel care habar pe unde merge (asta e o parere a celor mai mobilati sus), end of story!

Privind la televizor, asa printre picaturi sa nu-mi agravez depresia, mi-a inmugurit inevitabil si instantaneu o mica comparatie cu revolutia noastra, Marea Inghesuiala din Decembrie. Fratilor, stam bine! Romanii au intrebari, mai asteapta raspunsuri, mai despica inca firu-n patru. Aici, gata, se stie care-i treaba, nici nu mai merita sa ne aplecam asupra problemei! E suficient sa dam o masa pe an, sa scoatem steagurile la uscat si sa trimitem felicitari familiilor indoliate! Felicitari?! Noi nici nu avem un cuvint in romaneste pentru asta!! Ei bine, Americanii au postcard-uri pentru orice, de la aniversarea de un an a copilului, retragerea la pensie, nunta de aur, nunta de evrei, avansare in functie, inmormintari. Exista si felicitari pentru “nici o ocazie”! Zilele trecute au murit doi oameni pe care nici nu i-am cunoscut –nici unul dintre noi- drept pentru care s-au trecut din mina in mina postcard-uri prin tot hotelul in care oamenii sa-si exprime diverse sentimente. Tot cautind o scuza pentru asta, am ajuns la concluzia ca e mai simplu sa scrii o felicitare decit sa iti exprimi verbal niste sentimente pe care ori nu le ai ori nu esti educat sa le arati. Trebuie sa fii “nice” dar sa nu exagerezi cu efuziunile ca poti fi dat in judecata pentru hartuire! Sau, ar mai fi o explicatie: exista probabil mai multe carti din care sa inveti cum sa cumperi felicitari, decit cum sa transmiti condoleante. Si, oricum, felicitarile sunt deja scrise, daca n-ai inspiratie poti doar sa te semnezi!

Revenind la 11 septembrie, Patriot Day s-a bifat si anul asta in mod decent, punctat cum se cuvine in meciul electoral. Acum ne pregatim de urmatoarea sarbatoare, Halloween!! Hai sa trick or treat ca cu 11 septambrie ne-am lamurit! Totul e sub control. Cum spunea un prieten, de Patriot Day Americanii si-au mai inchiriat o data DVD-ul cu “11 septembrie”, oferta exceptionala cu doua pungi gratis de popcorn.

23 sept. 2004

Say Cheeeze!

Uraa, suntem in campanie electorala! Sau, altfel spus, am scapat de dracu si-am dat de tac-su! Americanii, ca romanii, au si ei alegeri, au campanie electorala, scandal, discutii, mizerii si obisnuiesc ca toata lumea sa mature gunoiul sub pres. Doar ca ei au presuri mai mari, direct proportionale cu gunoiul. Oricum, asezati-va la locurili voastri, Romania e o tara civilizata, politicienii romani sunt niste catelusi inofensivi iar metodele de ademenire a fraierilor sunt sincere.

Caci publicitatea electorala Americana seamana cu o cearta intre doua cumetre in piata, cu miinile in solduri, in gura mare si in vazul tuturor. Apoi se intorc spre camerele de luat vederi, isi sterg spumele de la gura si de pe reverul vecinului si zimbesc toti dintii, isi aranjeaza parul si isi string miinile pina le crapa oasele.

Se dezbat aceleasi vechi probleme, de la razboiul din Vietnam (fiecare cu Revolutia lui, nu?) pina la razboiul cu irakienii si alti pitici mici si rai. Si peste toate astea se face curatenie generala. Curatenie in CV-uri, curatenie prin sloganuri, printre promisiuni si printre emigranti. Ca o rezultanta a celei din urma, toti prietenii nostri “calificati” sunt chemati la interviu pentru a capata (sau nu!) dreptul de a casca gura legal, permanent si din interior la Marele Show. Spectatori, desigur, caci dintre noi toti doar Cristina –care va fi in curind cetatean- va putea participa activ la alegerea viitorului nostru comun.

Asadar, de vreo doua luni, a inceput febra interviurilor. Dintre toti, numai noi doi (Soso si cu mine) stam linistiti si privim toata agitatia cu indiferenta, caci noi suntem bine mersi, fara nici o grija, aproape nimic nu ne poate clinti din pozitia noastra de rezidenti si viitori Americani. Restul prietenilor sunt intr-o continua agitatie, alergatura, stres, cautare a nevestelor pierdute prin bratele altor iubiti sau preocupari.

Zilele trecute Cableguy a trecut prin furcile caudine, cu brio. Am tremurat cu totii citeva ore pentru viitorul lui, cel mai mult prietena lui Americanca Megapuf (aka Tia) care, ca toate femeile, si-ar dori ca prietenul ei s-o ia de nevasta din motive romantice si nu pentru cetatenie. Drept pentru care, intr-o frumoasa seara de luni, iesind de la seriviciu, obosita dupa ce mi-am numarat de 5 ori banii din banca (slava Domnului, au iesit si de data asta!), am facut o comanda la soferul meu care a venit si m-a luat cu limuzina noastra rosie. Soso m-a intimpinat cu explicatii multe si nefolositoare –cum il stiti!- referitoare la Marea Scofala a lui Cableguy, atita doar am inteles ca urgent suntem convocati la Consiliul de stat, baut si mincat. Am aruncat echipamentul de scena, marca Marriott, si am frinat in usa la Cableguy. Cu greu am rezistat tentatiei de a afla povestea pe loc, a trebuit sa se adune toata lumea pentru a-l scuti pe bietul proaspat rezident permanent de a povesti fiecaruia in parte peripetiile lui Habarnam in Tara lui Corvig-in-coada. O data adunat Consiliul, desfacuta berea si mincata pizza si chinezeasca, am aflat si desfasurarea evenimentelor. S-au facut comentarii, s-au pus la punct detalii, s-au luat notite de catre cei care sunt urmatorii pe lista, mai ales Laviniu care s-a aranjat deja de-o invitatie identica, in mai putin de o luna.

Am aflat astfel ca circul nu se difuzeaza numai la televizor in campanie electorala ci si in camarutele de interviu pentru emigranti (stiti camarutele alea mici cu o masa si citeva scaune pe care le vezi in filmele politiste?) sau in ‘court’. Aici trebuie sa fac o paranteza caci e de povestit.

In America, daca iti ia carnetul de conducere sau faci ceva in neregula, nu ajunge ca platesti amenda sau ramii fara carnet. Te mai trimite si in instanta (court) sa iti spuna judecatorul “Ntz, ntz, ntz! Oli, ai gresit!” Motiv pentru care pierzi o zi de munca, nervi si benzina.. cea din urma nefiind chiar o problema. Court-ul asta e un fel de circ, unde te prezinti la ora stabilita, iti iei un avocat care de cele mai multe ori nu te intreaba nimic inainte si care intirzie. Int-un final, apare avocatul, pe care nu-l cunosti (“O sa ma recunosti, sunt imbracat intr-un tricou cu Mickey Mouse!”), schimba doua vorbe si trei semne de neinteles cu judecatorul, iti ia banii, iti da carnetul si te trimite la plimbare!

Revin, la fel dar usor mai discret se petrec lucrurile si cu serviciul de emigrare si interviurile pentru cetatenii care doresc cu tot sufletul lor sa voteze cu Bush la urmatoarele alegeri. Interviurile astea pot dura 15 minute sau ore, te poate intreba cite tatuaje are nevasta si ce culoare de lenjerie intima poarta, citi copii are, citi sunt ai tai si cum ii cheama, ce culoare prefera, cum v-ati cunoscut si cine domnul de linga nevasta-ta, din poza de la nunta. Daca ai noroc, interviul se ia cu amindoi in acelasi timp. Daca ai ghinion si/sau sotia nu e instruita cum se cuvine, poti nimeri peste un functionar trezit cu fata la cearceaf, ars cu cafeaua de la Stabucks sau intr-un acces de zel care imparte minunata familie in doua si-l intervieveaza pe fiecare separat. Si au fost cazuri in care au fost respinsi pentru ca dinsa n-a retinut ca el are trei si nu doua tatutaje.

In acest mod simplu, cu toti ne indreptam catre momentul cheie al existentei noastre, Examenul, interviul pentru cetatenie. Unde, in afara actelor necesare dovedirii cum ca existi, respiri American, muncesti ca nimeni altul si platesti billuri, trebuie sa treci testul!! Ei bine, da! Ai un examen de trecut. Pai ce, credeti ca e usor sa fii American? Trebuie sa stii putina istorie, putina geografie, cum il cheama pe Bush si intre ce ani a domnit Marilyn Monroe. Plus cite dungi are steagul American, strofa 3-a si-a patra din imnul de stat sau macar cine e Monica Lewinski. Zece intrebari la schimb cu pasaportul American!

Oricum, ce e frumos e ca putem sta linistiti: circul nu s-a inventat in Romania si daca exista copyright pentru asta cu siguranta America il detine. Sorry dudes, nici la asta nu suntem primii!

PS: Si sa stiti ca nu-i nici o scofala ca pun camere de supraveghere pe DN1. Americanii au de-astea demult.. cind plec din comuna catre oras un panou imi spune personal “Dono, mai ai 18 minute pina in downtown! Si da-te-ntr-o parte ca vine Soso tare din spate!!”

1 sept 2004