sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Confuzia, o stare de agregare

Calea cea mai dreapta catre a nu te pricepe la nimic e sa stii cite putin din orice. Asa ajung romanii sa se priceapa cite putin la orice. Pai cum, dom’le, nu stii ca legea s-a schimbat? Pai nu, domnisoara, ca nu citesc Monitorul Oficial dimineata la cafea si nici nu sunt jurist de meserie. Mi-ati trimis in posta vreo scrisoare in acest sens si am ratat?
Ridem noi, ridem, dar incearca sa faci biznis cu statul roman prin intermediul consulatului. 

Prima reactie: Ura! Pe site-ul consulatului roman exista indicatii despre cum se procedeaza in problema pe care doresc s-o rezolv, cu documentele necesare si pasii care trebuie urmati. Mda, nu sunt eu cea mai desteapta dar in cei aproape 20 de ani de scoala macar am invatat sa citesc. Ah, si sa extrag idei principale dintr-un text. Credeam eu...

A doua reactie (dupa prima citire): Huh?! Ce zisashi?

A treia reactie (dupa a doua citire): Duh! Dupa ani de zile in care m-am crezut handicapata mintal, mica mea experienta cu indicatiile oficiale americane ma face sa realizez ca, in tot timpul acesta, cineva s-a jucat cu mintea mea. Instructiunile romanesti imi par o mina de informatii (de cele mai multe ori incomplete si neclare) aruncate alandala, urmind o logica stranie prin aparenta-i existenta.

A patra reactie (dupa a treia citire): Sunam sa intrebam. Nu ma dau in vint dupa discutii telefonice cu birocrati plictisiti si iritati dar chestiunea trebuie rezolvata. Ma opreste insa cireasa asezata delicat chiar la inceputul textului: va rugam sa nu sunati cu intrebarile voastre timpite, trimiteti mai bine un email, sa ne dam si noi ca am intram in secolul 21. O sa raspunda cineva cind o avea timp. Fata lu’ doamna Nely de la curatenie, ca ea stie mai bine cu calculatorul.

A cincea reactie: Am sa rescriu textul cu puncte si subpuncte folosind logica simpla americana (de care ridem noi, olimpicii la filozofie), care presupune ca atunci cind te adresezi unei gloate, folosesti nivelul de intelegere al celui mai prost. Si am sa trimit textul rescris la consulat, ca vorba aia, tara mica, mese putine si niciun om care se fie in stare sa scrie un set de instructiuni pe intelesul tutulor. Chiar si un ziarist ar fi putut scrie mai clar.

Acum eu, ca o fiinta inteleapta si care a trecut probabil de jumatatea vietii, stiu ca e bine sa evit contactul cu autoritatile. Conform studiilor intreprinse de cercetatorii americani, lupta cu birocratia scade nivelul de toleranta, creste colesterolul si mentine nervii atletic intinsi la maxim. Si totusi, am sa-mi iau din putinele mele zile de concediu si am sa ma prezint la fata locului intr-o zi cu soare, fiindca asa pozitiva cum sunt gasesc ca o vizita la consulat reprezinta o excelenta terapie impotriva dorului de tara. Vom reveni, poate..

Later edit:  Acum o saptamina am trimis un email la locul cu pricina. Civilizat, frumos, cum m-a invatat mama. N-am primit niciun raspuns. Joi am mai trimis un email. La fel de elegant. Tot niciun raspuns. Azi am sunat. N-am apucat sa-mi folosesc vocea mieroasa, de radio. Nu mi-a raspuns nimeni... De-aici se naste intrebarea: nu cumva consulatul se afla in Haiti? Ca daca da, trebuie sa anuntam oficialitatile sa-si caute slujbasii sub moloz. Altfel nu gasesc nicio explicatie pentru tacerea de aur cu care mi se raspunde..

marți, 26 ianuarie 2010

Mai citim si noi, domnu’ Blaga..

Era odata ca niciodata un ofiter destoinic care, mai presus de orice, isi dorea sa-si serveasca patria. Asa a ajuns patron de bordel... Zice Mario Vargas Llosa, Pantaleon si Vizitatoarele.

Terminasem de citit cartea, spargeam niste seminte si faceam niste cornete cind am avut asa, ca o epifanie. Straniu. Mi-am dat seama ca nu suntem singuri si ca nava-mama a varsat mai multi dintre noi, rasfirati ici-colo. Asta fiindca un pic mai la sud de Chicago cum o iei pe riu in jos, cineva s-a gindit la aceleasi lucruri care credeam ca ne caracterizeaza numai pe noi. Pe noi americanii precum si pe noi romanii.

Cele 10 panseuri de la Llosa catre fratii lui:

1. Nu ii poti face pe toti fericiti.
2. Orice ai face se gaseste cineva sa considere ca-i politically incorrect. Ori imoral. Ori nu se asorteaza.
3. La un moment data cineva o sa incalce regulile.
4. Dintre libertate si stabilitate alegi mereu a doua varianta.
5. Orice porcarie poate fi explicata in termeni birocratici.
6. Esti ceea ce creezi.. sau devii ceea ce creezi.
7. Mereu se gaseste un binevoitor care sa te santajeze.
8. Presa latra in toate directiile, in functie de unde bate vintul.
9. Orice neam are un Vadim al lui si, desigur, turma lui de fani.
10. Oricit ti-e pestele de mare, tot ti-l maninca rechinii.

Oh, pardon, ultima e de la pescarul Hemingway. Ca tot ma rodea intrebarea: cum se face ca pina si personajul principal al celui mai american scriitor american se numeste Santiago? Nu John. Nu Dick. Nu Bud Miller ci Santiago..

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Top BoFF* of 2009

Mda, cineva ar putea spune ca I have a thing pentru statistici. Recunosc ca imi plac, ma simt mai comfortabil intr-o analiza decit intr-un sezlong pe malul marii intr-o zi cu soare. Anyway, din studiul intreprins se dovedeste ca anul trecut prietenii cei mai activi au fost cei virtuali. Si fiindca mi-a dat cu virgula, am extras si un produs rezidual: cei care cred ca Internetul schilodeste relatiile interumane suck ass. Parerea mea! Evident, nu vorbesc de campionii de pe facebook care au peste 5000 de prieteni..

Asadar, iata topul celor mai buni 10 prieteni ai nostri, blogul si cu mine, pe anul 2009. Multumim din inima pentru atentie, really appreciate it si speram ca ne-am ridicat macar pina la nivelul cel mai de jos al asteptarilor voastre. Si, poate anul asta instauram un program de fidelitate, cu rewards points.

1. Williamsburgezul Flavius
2. Vecina Anutza
3. Vecina Amalia
4. Lola
5. Yo-nela
6. Radio27.net
7. To-morrow
8. Americanul
9. Sparker
10. La gura sobei

Si, ca sa arunc un mic panseu de final, diferenta dintre relatiile virtuale si non-virtuale e aceeasi ca intre a vorbi la telefon sau a da mesaje: ai confortul de a raspunde la orice request prietenesc cind vrei, daca vrei, dupa principiul intuit de mine ca „daca nu raspund acum, poate pina miine nu-i mai trebuie”. Asta de la americani am invatat!

*BoFF = BFF dar online

duminică, 3 ianuarie 2010

Cite Cinci..

Sunt mai bine de 5 ani de cind mi s-a oferit oportunitatea de a ma minuna zilnic de ce mi se intimpla. Exact atunci cind imi infundasem talpile in pamint si incepusem sa cred ca normalitatea inseamna lumea care ma inconjoara, cineva a batut la usa iar cind am deschis a rinjit, a scos limba, mi-a dat un buchet de flori si a fugit pe scari in jos.

Cind am venit in America stiam bine cine sunt, ce pot, ce e bine, ce e rau. Stiam cit suntem noi romanii de destepti si de olimpici. Stiam exact cine a fost Vlad Tepes, cine a inventat stiloul si mamaliga. Cu siguranta ignorantului, stiam exact cit de snobi sunt britanicii, cit de prosti sunt americanii, cit de chic francezii si asa mai departe, cum scrie-n carte. Cartea bunelor maniere precum si cartea de bucate, desigur.

Acum nu mai sunt sigura de nimic. De un singur lucru ma mai agat in dreptatea mea eterna, si anume ca fiecare are dreptatea lui. Cu care moare de git. De cind am mai crescut, insa, am inceput sa cred ca uneori dreptatea e irelevanta. Mai important e sa iasa bine, sa fie lumea multumita. Peace on earth, au dreptate concurentele la Miss Univers!

Asa ca, spre uimirea mea, in loc sa devin si mai pricinoasa, ma developez intr-o fiinta intelegatoare. Asta dupa ce nu l-am luat peste picior pe colegul meu indian care mai sa ma calce pe cap iesind pe usa in fata mea. Nu e mitocan omul, asa e la el obiceiul. Desi e posibil si sa fie mitocan dar asta eu n-am sa stiu prea curind, caci foarte aproape nu mi-e cultura in care zemuieste (mai ales prin preajma lunch-ului cind miesme dubioase se ridica din farfuria lui).

Si totusi, sunt inca citeva amanunte nesemnificative de care ma impiedic si pe care inca nu le inteleg despre americani.

1. Cum adica se pune virgula inainte de „si”?
2. Cum reusesc puritanismul si pornografia sa convietuiasca in pace, armonie si intelegere pe acelasi metru patrat?
3. Cum au reusit anumite popoare conlocuitoare sa ramina atit de departe de restul lumii civilizate? (A se observa cit sunt de diplomata si mai ales de nebiasata!)
4. Cum pot americanii si altii nu? (Evident, valabila intrebarea si pentru japonezi dar decit ca ei nu fac obiectul studiului de fata)
5. Cum adica „soccer-ul e gay”?

Poate anul asta am sa reusesc sa raspund macar la o parte din aceste intrebari! La multi ani sa avem ca intrebari si greseli noi (sau intimplari fericite) ar mai fi pe lista..

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn