vineri, 20 noiembrie 2009

In citiva ani..

Ma simt inspirata fiindca tocmai am terminat o carte cu roboti si oameni nemuritori care in loc sa mearga la Calimanesti fac tratamente de reintinerire si chiulesc de la sedinte de birou unde trimit in schimb un sim sau un proxy .

Fac un exercitiu de imaginatie...

In citiva ani... Desi am posibilitatea sa cumpar orice online iar Internetul o sa modeleze realitatea foarte acurat incorporind miros, gust si pipait, eu continuu sa merg shopping, ca si acum, doar ca sa mai socializez, sa mai fac o plimbare, mai o vorba cu babele la coada la zahar. La intrarea in eMall cum pun mina pe clantza mi se activeaza cookie-urile de la vizitele anterioare. Magazinele se intrec sa-mi proiecteze ce mi se potriveste sau ce mi-ar placea. Sau ce imi permit din ce mi-ar placea, in functie de niste pattern-uri scoase din profilul meu de customer. La casa, vinzatoarea sta la o sueta cu mine si isi aminteste absolut toate intilnirile noastre anterioare fiindca e un robot care mi-a uploadat dosarul de indata ce m-a scanat. Robotul imi recomanda contul din care sa platesc, in functie de balanta estimata si potrivit unui algoritm statistic care ia in considerare mai multe variable (datoriile, platile pre-programate etc.) iar aprobarea mea verbala tine loc de semnatura pe chitanta.

Acasa am un birou virtual cu conexiune secure de net, si particip la sedinte online cu colegii unde toti suntem prezenti in holograma, fiindca de fapt noi suntem in gara la Baneasa, sau la plaja pe parte insorita a Lunii, sau in circiuma de peste drum, la un pahar de cicocolada fara alcool, fiindca intre timp alcoolul a fost interzis prin lege. Ca si fumatul. Ca si pocnitul din bici pe linga boi.

Vacantele sunt si ele virtuale si se iau mai ales in pauza de lunch. Cele mai scumpe sunt chiar la ora prinzului, dar atunci conexiunea network-ului devine instabila datorita traficului. Avantajul e ca te poti intilni cu persoane cunoscute. Compufonul iti poate calcula cu precizie probabilitatea de a te intilni cu X sau Y si, daca are resurse suficiente, poate sa-ti activeze vacanta exact la momentul optim. Logoff munca, login vacanta. (Undeva in coltul din dreapta, linga ceas, vezi vacation time left: 00:55:32..) Sunt precisa ca cele mai populare vacante sunt pe Facebook!

Am un compufon care imi programeaza meeting-urile ca o adevarata secretara, imi raspunde la meiluri, si in functie de gradul de umor sau duiosie, inainte de culcare imi citeste forward-urile cu glume sau imi proiecteaza power point-uri 3D cu catelusi jucausi si pinguini mici. Compufonul meu imi inregistreaza serialele preferate, imi programeaza temperatura aerului conditionat din casa, imi verifica presiunea la cauciucuri si imi tine contabilitatea. Toate in timp real.

Computerul va deveni inutil, compufonul o sa-i ia locul foarte curind, mai ales de cind s-a inventat tastatura ca o batista de hirtie la pachet de 12 cumparata de la orice tutungerie pe care o arunci dupa folosire (pot sa sufli si nasul in ea, ca e moale si nu zgiriie).

Pentru ca probabil voi comuta mai mult, parca vad ca o sa-mi iau un job aproape de New York si o sa fac naveta in fiecare zi din Chicago. O ora si ceva, pe hiperautostrada, in masina mea care consuma o sticla de apa plata la suta de mile si care, in loc de gaze, elimina parfum de narcise. Masina mea nu are numar de inmatriculre ci RFID, o cheama iKITT (pour les connaisseurs!) si - fara nicio legatura – imi tine cafeaua fierbinte si imi spune repede un banc atunci cind simte ca imi creste tensiunea si sunt gata-gata sa-l claxonez pe ala din fatza.

Atita ca, daca ajung sa traiesc peste o suta de ani, probabi ca va trebui sa invat chineza, ca sa nu fac opinie separata.

PS: Puah, ce tot vorbesc, suntem aproape acolo..

miercuri, 11 noiembrie 2009

Ce nu sunt..

Sunt poate multe lucruri dar americanca nu cred ca sunt. Gasesc simpatice si binevenite avinturile vesele de celebrare de Halloween-uri sau Valentine’s Day-uri, ca si orice alt motiv de chef si distractie. Gasesc ca geniala strategia de a bate-n cuie o sarbatoare intr-o anume joi din an - ca stim sigur ca joia nu cade niciodata duminica. Sunt in unanimitate de voturi pentru shopping-ul de dinainte, in timpul si dupa Craciun. Cu mina pe inima salut terapia prin zimbet, egalitatea intre popoare (a unora) si libertatea de a purta arme (a altora). Imi place limba, mult mai usoara si la fel de expresiva, desi, la cite variante aud zilnic, nu sunt sigura daca nu cumva evolueaza un pic cam repede, as we speak, ca sa zic asa.. Maninc burgeri si sunt chiar in relatii prietenoase cu anumiti berari indigeni, cum ar fi Sam Adams. M-am obisnuit sa atirn bananele in suportul lor, i-am ucis pe toti din proximitate prin exces de muzica country, imi iubesc la nesfirsit frigiderul meu mare american size in care incape un cerb adult cu coarne cu tot. Am vazut toata cele 12 serii M.A.S.H. intr-o vara, chiar daca cu 30 de ani intirziere. Imi place ideea ca, macar principial, fiecare porneste cu sanse aproximativ egale si ca, daca nu ajungi acolo unde vrei, de cele mai multe ori e fiindca esti retard, lenes sau habar n-ai incotro mergi.

However cu toate astea.. am crescut cu Mihaela, omuletul Gopo si Lolek si Bolek, nu cu Sesame Street, Big Bird si tot nu stiu cine-i G.I. Joe. Idolul meu era Arabela si nu Hannah Montana. Am rontzait eugenia, gogosi, caramele si pufuletzi in loc de twinkies, donuts, Totsie rolls sau marshmellows . Nu m-am jucat cu Barbie sau Care Bear ci cu niste papusi rusesti urite cu capul tare si parul rosu.

Maninc fulgi de porumb numai cu iaurt si doar in cura de slabire. Si in niciun caz dimineata pe post de breakfast! Chiar si acum, cind zic „gatesc” inseamna ca intr-adevar iau chestii crude cu coaja si frunze si le fierb-prajesc-coc, nu numai pun la microunde pentru 5 minute o cutie cu ceva congelat, care se transforma in friptura in sos de vin cu ciuperci si garnitura de gartofi gratinati. Nici acum nu pot sa maninc piinea perfect feliata, cu consistenta de burete de sters tabla si inca sufar dupa mizeria aia de franzela ordinara, care nici in romania nu se mai gaseste, ca nu mai e hip... Nu suport chocolate chip cookies (fursecuri cu bucatele de ciocolata), peanut butter (unt de alune) si faptul ca nu vrea nimeni sa muste din sandviciul meu.

Cind eram mica mergeam in tabara nu in summer camp iar cind am inceput sa merg la scoala mama mi-a pus cheia de la casa dupa git cu un elastic. Nu aveam schoolbus care ne lua din fatza casei si nu am nicio amintire despre Prom la sfirsitul clasei a XII-a.

In lumea a 3-a din care vin eu fotbalul nu se cheama soccer iar fericirea nu se masoara in marimea diamantului cu care te cere de nevasta, ci in unitati de masura mult mai simple: te bate, bea, aduce bani in casa.

Nu imi ghidez viata in funtie de ce crede Oprah si nici Suzie Orman si inca nu inteleg exact de ce anume sunt celebre Martha Stewart si Paris Hilton. Recunosc insa ca stirile cu curve si ghertzoi celebri sunt tot alea pe ambele maluri, singura diferenta e ca americanii au ziaristi mai buni, macar un titlu civilizat stiu sa puna. Si in absolut aceeasi ordinei de idei, de curind am descoperit ca lectura scolara obligatorie nu se intersecteaza nicaieri cu ce-am citit eu pe vremuri. In afara de „Coliba unchiului Tom”, cred.

Nici acum nu inteleg cum se poate sa rizi la Familia Bundy sau Seinfeld fara sa fi trait aici macar 5 minute. Si nu ma astept sa fiu privita cu intelegere cind ma hlizesc si zic: „Viaţa e complexă şi are multe aspecte.”



In plus, niciun american nu pricepe cine a fost Gheorghe Dinica. Azi, de Veterans Day, tragem steagul american in berna. La revedere, maestre!

I SUPPORT JACK

I SUPPORT JACK
View Dona Eliescu's profile on LinkedIn